FOTBAL  »  Superliga  »  NUMIRE

UPDATE Nicolae Dică a semnat cu FC Voluntari, la două ore după ce ilfovenii au anunțat despărțirea de Ilie Poenaru

Articol de - Publicat miercuri, 31 ianuarie 2024 19:24 / Actualizat joi, 01 februarie 2024 00:10

FC Voluntari, locul 14 din Superligă, s-a despărțit în această seară de Ilie Poenaru (47 de ani) și l-a numit în locul lui pe Nicolae Dică (43). Mutarea vine după înfrângerea suferită în ultima etapă, 1-4 cu CFR Cluj. 

UPDATE ora 21:00 » Nicolae Dică a fost prezentat la FC Voluntari, în locul lui Ilie Poenaru

La o oră și 50 de minute după anunțul despărțirii de Ilie Poenaru, FC Voluntari l-a prezentat pe noul antrenor: Nicolae Dică.

Bun venit, Nicolae Dică! 

Clubul FC Voluntari anunță că a semnat un contract, pe o perioadă de 1 an si jumătate, cu antrenorul Nicolae Dică. 

Nicolae Dică, cel mai bun jucător român al anului 2006 și multiplu campion al României, a evoluat în cariera sa la echipele FC Argeș, Steaua București, Catania, Iraklis Salonic, CFR Cluj, Manisaspor, CS Mioveni și FC Viitorul. 

Ca tehnician, Nick este vicecampion al României cu FCSB și a mai antrenat România U23, CS Mioveni și FC U Craiova 1948. De asemenea, Nicolae Dica a fost antrenorul secund al primei reprezentative a Echipei Naționale de fotbal în perioada 2019/2021. 

Bun venit în familia FC Voluntari, Nick !

- comunicat FC Voluntari

Nicolae Dică era liber de contract din august, când pleca de la FCU Craiova. A mai antrenat la FCSB, ca secund și „principal”, FC Argeș și CS Mioveni. A mai fost secund la naționala României, în mandatul lui Mirel Rădoi.

Rolex de 12.000 de euro printre sticle cu dezinfectant » Imaginea de la prezentarea lui Dică a fost ștearsă imediat
PREZENTARE
Rolex de 12.000 de euro printre sticle cu dezinfectant » Imaginea de la prezentarea lui Dică a fost ștearsă imediat

Ilfovenii au ajuns la patru meciuri la rând fără victorie: 0-1 cu FCU Craiova, 0-1 cu Dinamo, 1-1 cu Oțelul și 1-4 cu CFR Cluj. 

Ora 19:13: FC Voluntari a anunțat că l-a demis pe Ilie Poenaru 

FC Voluntari a publicat pe pagina de Facebook schimbarea din staff.

 Clubul a anunțat „Mulțumim, Marin Dună!” pentru că acesta era antrenorul din acte, dar de pregătirea echipei se ocupa Ilie Poenaru, trecut ca secund din cauză că nu are licență.

Mulțumim, Marin Dună!

FC Voluntari anunță încetarea raporturilor contractuale, de comun acord, cu antrenorul Marin Dună și staff-ul său compus din: Ilie Poenaru (antrenor secund), Gabriel Vasiliu (antrenor cu portarii) și Paul Ceușan (antrenor secund). 

Instalat la începutul acestui sezon, Marin Dună a însumat 23 de meciuri oficiale în Liga 1, înregistrând în acest interval un palmares de 6 victorii, 7 egaluri și 10 înfrângeri. A calificat echipa noastră în sferturile Cupei României, acolo unde FC Voluntari va întâlni FC Universitatea Craiova 1948, în luna aprilie.

Clubul FC Voluntari le mulțumește pentru munca depusă în această perioadă și le dorește mult succes în continuare!

- comunicat FC Voluntari 

Ilie Poenaru a fost instalat pe banca ilfovenilor în vara lui 2023. A pregătit echipa în 27 de partide (23 în Superligă și 4 în Cupă). A adunat 8 victorii, 9 egaluri și 10 înfrângeri.

El a mai fost aproape de a fi demis și la începutul lunii noiembrie. Conducerea ilfovenilor se gândea să-l aducă pe Claudiu Niculescu, de la CSC Șelimbăr, dar FC Voluntari a învins-o pe U Cluj, iar Poenaru și-a păstrat postul.

FC Voluntari va juca următorul meci pe 5 februarie, de la ora 17:00, cu Hermannstadt.

Citește mai multe știri din Superligă: 

GSP a aflat ce club de renume îl vrea pe Compagno » Gigi Becali confirmă: „I-am dat hârtie!”
FCSB
GSP a aflat ce club de renume îl vrea pe Compagno » Gigi Becali confirmă: „I-am dat hârtie!”

Citește și:

Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
Superliga
Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
UEFA a dat verdictul » Ce se întâmplă cu licența europeană a Corvinului
Liga 2
UEFA a dat verdictul » Ce se întâmplă cu licența europeană a Corvinului
Rotaru a anunțat prima mutare la Craiova: „A semnat pe 3 ani. Mai avea două oferte din România”
Superliga
Rotaru a anunțat prima mutare la Craiova: „A semnat pe 3 ani. Mai avea două oferte din România”

Mihaela Buzărnescu, fără rezerve la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj, în tenis trebuie să te păzești de dezamăgiri”

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (30)
danglumetu
danglumetu  •  01 Februarie 2024, 17:43

va reusi, oare, sa-i retrogradeze?

steaua.libera
steaua.libera  •  01 Februarie 2024, 11:47
Postat de roadghost pe 31 Ianuarie 2024, 21:37

Incredibil cat de norocosi sunt incompetentii astia de genul lui Dica!!! In orice alt domeniu, suntem norocosi daca primim o a 2a sansa dupa un esec, amaratul asta este probabil la a 7a sansa!!! Si daca inregistreaza inca un esec, aterizeaza cat se poate de lin pe un post de analist tv, de foame nu moare, clar!! Si noi ne miram ca nu avem rezultate in fotbal, in conditiile in care esecul e recompensat atat de generos!

Corect. Cum face, cum nu face, cade mereu in picioare. Va veni in curand momentul cand se va "descaleca" din nou la echipe la care a mai fost.

steaua.libera
steaua.libera  •  01 Februarie 2024, 11:46
Postat de talpaiadului pe 01 Februarie 2024, 09:08

Ca antrenor Dica a reusit totusi doua calificari in grupele cupelor europene cu FCSB, chiar daca i-a dictat Becali schimbarile. Alti antrenori n-au reusit, desi Becali le dicta si lor schimbarile.

Nu ai mentionat si ca jocul echipei era cel mai inestetic din ultimii ani. Cu Teja, de exemplu, echipa chiar juca ceva. Vedeai un traseu, una alta...

Vezi toate comentariile (30)
Comentează