FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB // A închis și Gigi Becali robinetul! E prima oară când se întâmplă asta în Liga 1

Articol de , , - Publicat joi, 09 ianuarie 2020 09:00

FCSB. Nici măcar Gigi Becali nu mai salvează piața transferurilor: e prima oară când el nu mai e dispus să consume bani mulți pentru achiziții. Singurul fotbalist pe care a dat bani, Darius Olaru, a fost cumpărat de acum o jumătate de an.

Transferul lui Dan Nistor de la Dinamo la Craiova constituie singurul eveniment de pe piața transferurilor, toate celelalte cluburi încearcă să-și completeze loturile gratis.

Nimeni nu mai are bani de cheltuit pentru achiziții, nici măcar Becali, jucătorul principal de pe piața transferurilor în toți anii de când a intrat în fotbal. De data asta, la FCSB a ajuns Darius Olaru, care a fost cumpărat de la Mediaș încă din urmă cu șase luni, și tocmai a fost rezolvat transferul gratis al lui Andrei Miron, de la Botoșani.

Nicio mutare care să dea cotele peste cap. Gigi a investit mult și astă-vară, nu doar în trecutul mai îndepărtat. 

În afara lui Olaru, luat de la Mediaș cu 600.000 de euro, a mai cumpărat doi fotbaliști scumpi: Răzvan Oaidă, de la Botoșani, a costat 700.000 de euro, iar pentru Ionuț Vână, de la Viitorul, au fost necesari 750.000 de euro.

Becali a spus STOP

În iarna asta s-a oprit și Becali din cheltuit. Zgârcenia lui apare după două sezoane în care FCSB a ratat calificarea în grupele Europa League și a pierdut astfel sume mari, peste 20 de milioane de euro.

Lipsit de "injecțiile" pe care le primea an de an de la UEFA, clubul a ajuns să depindă din nou de ajutoare de la patron: Gigi trebuie să acopere găurile din buget așa cum proceda și în perioada sa de început în fotbal.

El s-a lăudat în anii trecuți că reușise să creeze un sistem stabil, care nu mai depindea de împrumuturi din partea lui, însă rezultatele slabe din Europa au defectat economia clubului.

Cheltuielile au fost constant mari, cu sume investite în transferuri și cu cele mai mari salarii din campionat, veniturile au scăzut față de anii în care roș-albaștrii bifau an de an grupe din Champions League sau din Europa League.

Rivalii de la CFR încasează mai mult de 12 milioane de euro din campania europeană pe care au purtat-o în stagiunea curentă, bani de care Becali nu mai dispune. Nici ardelenii nu apar pe piața transferurilor cu bani întrucât ei n-au voie să opereze legitimări, ca urmare a unei sancțiuni din partea UEFA pentru nerespectarea fair-play-ului financiar.

CFR acumulase, oricum, datorii mari și banii europeni servesc la acoperirea acestor debite mai degrabă, nu sunt fonduri bune de risipit pe transferuri.

3milioane de euro a plătit Becali pentru achiziționarea lui Florinel Coman, luat de la Viitorul în 2017. El e cel mai scump fotbalist pe care l-a cumpărat Gigi

„Atacant vine doar dacă pleacă Gnohere”

Becali încearcă să scadă costurile prin împuținarea lotului, care devenise unul prea mare. A propus mai mulți jucători spre împrumut, a reziliat contractele cu Ciorbadjiski și cu Tsoumou. Și nu are de gând să mai aducă jucători noi: "Atacant nu mai iau, mai ales că Vintilă a schimbat sistemul și îi vom avea pe Man și pe Coman în atac. Să vedem dacă-l dau pe Gnohere întâi. Dacă pleacă el, e posibil să mai aduc un atacant". Gigi a anunțat că FCSB va juca în sistemul 4-3-1-2 în 2020, cu Florin Tănase în spatele atacanților Man și Coman.

Lovitură pentru Gigi Becali » Avertismentul lui Iftime: „Contractul nu e semnat. I-am spus că pot pot pune condiția asta”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (37)
108022913946097
Traian Pavelescu  •  09 Ianuarie 2020, 14:20

Dezgustător nivelul de ignoranta al aplaudacilor Cazarmii sportive CSA! Ce om rațional, normal, mai poate crede ca in 2020 și in UE, România mai poate menține in viața toxicele relicve moștenire de la sovietici, adică odioasele cluburi militarizate CSA și Dinamo! Nu mai exista NICIO țara UE in care sa mai functioneze aceste aberații impuse cu forța de ocupantul sovietic! Doar România este excepția dar nu mai poate continua prea mult! Poate înțeleg și naucii pro CSA și Dinamo ca astfel de structuri sinistre nu au ce cauta intr-o democrație reala!

steaua_vs_fc_fcsb
steaua_vs_fc_fcsb  •  09 Ianuarie 2020, 09:15

S-au terminat bănuții. 2020 înseamnă final de drum pt această porcărie impostoare și extrem de dăunătoare pt fotbalul românesc. Sayonara Gigi!

10209355191619210
Dani Dany  •  09 Ianuarie 2020, 11:33

Pai nu mai cumpara pt. Ca nu mai are ce cumpara din fotbalul romanesc. A cam luat tot. Si dupa ce mai da cateva tzepe cu ce i-a ramas in echipa pe la turci si arabi (coman, tanase, man) si nu o sa mai fie o afacere rentabila fcsb o sa lase fostbalul...

Vezi toate comentariile (37)
Comentează