FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Surpriză uriașă la FCSB » Cine ar urma să fie titular cu CFR Cluj

Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, pregătește o surpriză pentru Supercupă/ foto: Facebook @FCSB
Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, pregătește o surpriză pentru Supercupă/ foto: Facebook @FCSB

Articol de - Publicat miercuri, 02 iulie 2025 21:59 / Actualizat miercuri, 02 iulie 2025 23:06

FCSB ar urma să apeleze la o soluție surprinzătoare pentru îndeplinirea regulii U21 în Supercupa României, cu CFR Cluj. Laurențiu Vlăsceanu (20 de ani), fundaș stânga, are șanse mari să fie titular.

Ionuț Cercel (18 ani), fundaș dreapta, a suferit o accidentare cu Utrecht, scor 3-1, în ultimul amical din Olanda. Jucătorul care e văzut drept principala variantă pentru regula U21 în acest sezon ar urma să nu fie disponibil pentru meciul cu CFR Cluj, care va avea loc pe 5 iulie, de la ora 20:00

Gaură fără precedent la FCSB
FCSB
Gaură fără precedent la FCSB

Laurențiu Vlăsceanu ar urma să fie titular în FCSB - CFR Cluj

Pentru a îndeplini regula U21, staff-ul de la FCSB ar urma să apeleze la Laurențiu Vlăsceanu, potrivit fanatik.ro. El îi va lua locul lui Risto Radunovic, titular obișnuit pe postul de fundaș stânga.

Astfel, fundaș dreapta va fi Valentin Crețu, urmând să se aleagă doi stoperi dintre Mihai Popescu, Ngezana și Graovac pentru a completa apărarea.

Laurențiu Vlăsceanu a revenit în această vară la FCSB, după doi ani în care a jucat sub formă de împrumut la Unirea Slobozia. În stagiunea 2023-2024 a contribuit la promovarea ialomițenilor în Superliga, iar în sezonul 2024-2025 a jucat 20 de partide în Liga 1 pentru Slobozia.

Vlăsceanu a jucat doar un meci până acum la FCSB, în Cupa României, în sezonul 2022-2023. De-a lungul carierei, el a mai fost împrumutat la Clinceni. Fundașul stânga a jucat în repriza a doua a meciului cu Utrecht, din cantonament.

Surpriză uriașă la FCSB » Cine ar urma să fie titular cu CFR Cluj
Laurențiu Vlăsceanu, în amicalul FCSB - Almere City 3-2/ foto: Dennis Bresser via Facebook @ FCSB

FCSB are probleme cu regula U21

În acest sezon, regula U21 va fi o problemă pentru campioana României. FCSB îi are la dispoziție pe Mihai Toma (mijlocaș ofensiv), Alexandru Stoian (extremă stânga), Ionuț Cercel (fundaș dreapta), Laurențiu Vlăsceanu (fundaș stânga), Andrei Dâncuș (fundaș central).

În sezonul trecut, FCSB i-a avut pentru regula U21 pe Octavian Popescu, Alexandru Musi, Andrei Gheorghiță și Alexandru Pantea. Niciunul nu mai e o variantă. În afară de Musi, care a plecat la Dinamo, ceilalți 3 au deja 22 de ani împliniți și nu se mai încadrează.

Cum poate arăta FCSB cu CFR Cluj: Târnovanu - Crețu, M. Popescu, Ngezana, L. Vlăsceanu - Șut, Chiricheș - Miculescu, Cisotti, Fl. Tănase - Bîrligea.

Citește și:
Nicolae Stanciu discută azi rezilierea contractului cu Genoa! » Posibila destinație a internaționalului român
Campionate
Nicolae Stanciu discută azi rezilierea contractului cu Genoa! » Posibila destinație a internaționalului român
Dinamo a prezentat al doilea transfer al iernii: „Made in La Masia”
Superliga
Dinamo a prezentat al doilea transfer al iernii: „Made in La Masia”
Veste proastă cu noul transfer la FCSB: forțați să bage jucătorul fără meci de 10 luni
Superliga
Veste proastă cu noul transfer la FCSB: forțați să bage jucătorul fără meci de 10 luni
Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale
Campionate
Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale
2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Surpriză imensă în Top 100 cei mai bine plătiți sportivi din 2025

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale


Comentarii (3)
Hcm27
Hcm27  •  03 Iulie 2025, 07:47

Nu înțeleg, de unde atâta înverșunare ca U 21 sa joace în apărare.Ai Stoian, ai Toma, care pot juca lejer U21, în lipsa lui Cerceluși.Joci Politic stânga, iar Stoian sau Toma dreapta.Sau invers, iar pe parcursul meciului "rotesti", sau schimbi, dacă nu-ti convine randamentul jucătorilor.Il scoți pe Radunovici din echipa, numai sa faci U 21.Nu cred ca e normal.Dar la FCSB când totul pare normal, vine "capii del tutii capii" cu ideile lui și strica "sandramaua"

JayVicky
JayVicky  •  02 Iulie 2025, 23:59
Postat de LetThereBeRock pe 02 Iulie 2025, 22:58

Dupa Photo 1 iti dai seama cum/cât a evoluat Haralamb: acum deja se vede antrenor cand se uită in oglindă. Poate a uitat cum si de ce face schimbările.

Nu am vazut sa faca schimbari pe care nu le-ar face orice om normal. nu-i ca si cum ar fi fizica cuantica. vezi ca un jucator joaca slab si il schimbi.nu-i ca si cum ar fi ceva dificil.

LetThereBeRock
LetThereBeRock  •  02 Iulie 2025, 22:58

Dupa Photo 1 iti dai seama cum/cât a evoluat Haralamb: acum deja se vede antrenor cand se uită in oglindă. Poate a uitat cum si de ce face schimbările.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează