FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB // EXCLUSIV Mike Cestor: „Steaua și CFR mă vor, dar sunt blocat la comisii. Reclam FRF la FIFA și la TAS!”

Mike Cestor a împlinit în aprilie 27 de ani
Mike Cestor a împlinit în aprilie 27 de ani

Articol de , - Publicat sambata, 22 iunie 2019 09:00

Mike Cestor, fostul stoper al Astrei, se antrenează acasă, în Franța, și acuză modul în care e tratat de FRF, care îi amână judecarea memoriului prin care solicită să devină liber de contract.

Fundașul central francez care a evoluat în sezonul trecut la Giurgiu e disputat de formațiile care s-au duelat în lupta pentru titlu în precedentele două sezoane. Deși Becali a spus săptămâna trecută că a renunțat la Cestor, după ce și Bogdan Andone, și Mihai Stoica i-au transmis că nu e de nivelul FCSB-ului, patronul vicecampioanei n-a renunțat la stoperul de culoare. La fel și CFR, care însă, între timp, s-a fortificat în centrul defensivei: Vinicius și-a prelungit angajamentul, a fost cumpărat și Burcă, de la Botoșani, iar Boli va continua în Gruia.

Și FCSB, dar și CFR așteaptă însă ca Mike să devină liber. Fotbalistul, care mai are contract cu Astra încă 2 ani, are un memoriu la comisiile FRF. Deși plângerea a fost depusă de mai bine de o lună, iar Astra nu s-a apărat în niciun fel la termenele de până acum, cazul a fost de fiecare dată amânat! GSP a vorbit ieri cu Cestor, care confirmă interesul celor două cluburi pentru el și face o amenințare directă la adresa Federației Române de Fotbal: "O voi reclama la FIFA și la TAS".

- Mike, salut! De la Gazeta Sporturilor te deranjăm.
- Cu ce vă ajut?

- Care mai e situația ta cu Astra?
- Mi-am depus memoriu pentru că nu mi-am primit multe salarii. Acum vreau să fiu liber de contract. Munca mea, dacă este apreciată, trebuie să fie plătită, iar la Astra nu s-a întâmplat acest lucru.

- Dosarul tău a fost amânat, din nou...

- Am văzut. Aștept degeaba de atâta vreme să se dea o decizie. De luni de zile se amână de la o săptămână la alta și nu pricep de ce! De ce au amânat un dosar simplu? Nu se depun probe noi, nu se întâmplă nimic... Sunt revoltat!

- Sunteți mai mulți jucători cu memorii depuse.
- Da. Doar Butean a fost declarat liber, dar decizia nu e definitivă.

- Tu te pregătești de unul singur acum?
- Sunt acasă, în Franța, fac pregătire cu un antrenor personal. Tot ce vreau e să mi se rezolve mai repede situația pentru că nu pot pierde timpul.

- Ce oferte ai?
- Scris nu am primit nimic, dar știu că există discuții cu unele cluburi din România. Primul meu gând este să devin liber, ca apoi să pot să semnez cu o echipă.

- Există un interes de la FCSB și de la CFR?

- Așa am înțeles! Probabil că și aceste formații așteaptă să devin liber și apoi vor face și o ofertă concretă.

- Tu ți-ai mai dori să joci în România, având în vedere ce ți s-a întâmplat la Astra?
- Da, vreau să rămân în România, dar îmi doresc să joc undeva unde să fac performanță, iar FCSB și CFR fac parte din această categorie.

- Discuțiile cu FCSB au fost mai avansate?
- Nu știu. Agentul meu se ocupă de asta. Eu am un memoriu depus la federația din România, care se amână de luni de zile, săptămână de săptămână, termene peste termene.

- În România când revii?

- Am vorbit deja cu agentul meu și voi reclama Federația Română de Fotbal la FIFA și la TAS pentru că este incredibil ce fac cei de acolo! Practic, îmi îngrădesc dreptul la muncă prin aceste amânări, care n-au nicio explicație.

Cifrele lui Cestor la Astra

- 34 de meciuri
- 28 de partide de Liga 1
- 2 goluri marcate
- 7 cartonașe galbene
- 1 eliminare
- 5,19 media notelor GSP

L5 și L3 înainte de a veni la Astra

Pentru Cestor, fotbalul adevărat a început din vara trecută, atunci când a semnat cu Astra. A fost, la cei 26 de ani pe care îi avea, prima experiență la o grupare de primă divizie. Între 2016 și 2018 el a evoluat în Franța, la Epinal, în liga a 3-a, iar între 2012 și 2016 a jucat la Woking, în a 5-a divizie din Anglia! Când a venit la Giurgiu era cotat pe transfermarkt la doar 100.000 de euro, acum nivelul lui a ajuns la 850.000 de euro!

3fundași centrali are FCSB în lot în acest moment: Planici, Bălașa și I. Cristea

5stoperi sunt sub comanda lui Petrescu în cantonamentul CFR-ului din Austria: Vinicius, Boli, A. Burcă, A. Mureșan și Horj

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  22 Iunie 2019, 16:37

Si U Cluj trebuia sa dea la TAS comisiile ...il suspenda 2 etape pe Miriuta de la Sibiu dupa jocurile de baraj, desi actiunea era inainte ! Pe vremea lui Dragomir nu era mafia asta la Comisii! Ii aducea de acasa sa judece un caz , ca doar de asta primesc mii de euro salar ! Ce sa mai vorbim de licentierea terenurilor ! mafioti ...care saboteaza fotbalul in interes personal !

iosif_vs
iosif_vs  •  22 Iunie 2019, 09:07
Postat de mario78a pe 22 Iunie 2019, 08:50

Ziua si ,,gogoneaua" marca inregistrata GSP , care STEAUA domnilor zidari???????

Steaua București, FCSB... știi tu care.

7manuel
7manuel  •  22 Iunie 2019, 09:01
Postat de mario78a pe 22 Iunie 2019, 08:50

Ziua si ,,gogoneaua" marca inregistrata GSP , care STEAUA domnilor zidari???????

Steaua Bucuresti, pacaliciule!!! Cea care e infiintata in 1947, iar acum se numeste FCSB.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează