LIGA 1  ·  FCSB

FCSB // Florinel Coman, lângă Mutu și Chivu » Ce ar însemna supertransferul la Sheffield

Articol de — Vineri, 07 Februarie

FCSB are ofertă de 16 milioane de euro pentru Florinel de la Sheffield United, locul 6 în Premier League. Becali nu vrea să-l dea sub 20 de milioane de euro, ceea ce ar însemna cel mai bine vândut jucător român all-time.

Perioada de transferuri din vară ar putea însemna momentul unui așteptat boom în vistieria lui Gigi Becali. Asta pentru că una dintre perlele roș-albaștrilor, Florinel Coman, e deja pe lista priorităților la Sheffield United, formație aflată în prezent pe locul 6 în Premier League și cu șanse de a prinde un loc pentru ediția viitoare din Europa League.

Englezii ar fi făcut deja o ofertă pentru extrema de 21 de ani: 16 milioane de euro! Dacă tranzacția se va finaliza la acest preț, internaționalul lansat de Gică Hagi la Viitorul ar putea deveni al treilea cel mai scump român din istorie, după Mutu (19 mil. de euro, Parma - Chelsea) și Chivu (18 mil. de euro, Ajax - Roma)!

Cel mai în formă

Cotat în prezent la 5,5 milioane de euro pe portalul transfermarkt.com, Coman a fost cel mai în formă jucător al FCSB-ului în actualul sezon, marcând 12 goluri în 28 de partide în toate competițiile, fără a lua în calcul restanța de aseară cu FC Voluntari.

S-a aflat în nucleul de bază al „tricolorilor” mici la Euro U21, cu semifinală prinsă la turneul final din Italia 2019, iar în vară e eligibil și pentru Olimpiada de la Tokyo, unde România a obținut biletele după o absență de 56 de ani.

„Nu negociez sub 20 de milioane”

Becali a confirmat pentru GSP interesul britanicilor, dar a avertizat că „Florinel nu pleacă decât pe 20 de milioane de euro! Nu accept mai puțin. Nu negociez suma. Asta le-am spus tuturor celor care au întrebat”.

El a completat apoi la DigiSport: „Vă spun exact ce gândesc. Dacă el joacă acum la echipa națională și dă două goluri, face 50 de milioane. Dacă acum a jucat slab, l-am lăsat la 20. Așa îmi vând eu marfa. A înnebunit lumea, nu mai ține cont de bani la fotbal. Dau pe Mbappe 600 de milioane”.

Și a continuat: „Am o convenție cu el, de atunci de când i-am dat 250.000 de euro. A zis că vrea să stea liniștit. I-am dat banii împrumut să își ia casă. Nu i-am scăzut din salariu decât 5.000 de euro. Să nu avem discuții, i-am zis că îi dau drumul când vreau eu. Uite, pe Nedelcu cer 2 milioane. De ce nu cer și pe el 20? Pentru că Man, Moruțan și Coman sunt comorile echipei”.

Club patronat de un prinț saudit

Sheffield United se află în prezent în portofoliul lui Abdullah bin Musa'ad bin Abdul Aziz Galaz, un prinț saudit și om de afaceri, care mai deține și clubul belgian Beerschot. Este unul dintre nepoții fondatorului Arabiei Saudite, regele Abdulaziz. În perioada 2002-2004 a fost boss-ul clubului Al Hilal, unde lucrează în prezent Răzvan Lucescu. În perioada respectivă, l-a avut însă printre antrenori pe Ilie Balaci! 

Petrescu a jucat la rivali

Coman ar fi al doilea jucător român care ar juca în Sheffield, după Dan Petrescu. "Bursucul" a evoluat însă la marea rivală a United, Wednesday, unde s-a transferat imediat după Mondialul din SUA. A rămas însă un singur sezon la "Bufnițe", făcând pasul spre Chelsea în 1995.

32.000 de locuri are arena lui Sheffield United, numită "Bramall Lane"

Top 10 transferuri români

Jucător Plecat de la La An Sumă
1. Mutu Parma Chelsea 2003 19*
2. Chivu Ajax Roma 2003 18
3. R. Marin Standard Ajax 2019 12
4. Stanciu Steaua Anderlecht 2017 9,7
5. Chiricheș Steaua Tottenham 2013 9,5
6. Mitriță Craiova New York City 2019 8
7-8. Marica Șahtior Stuttgart 2007 7
Contra Alaves Milan 2001 7
9. Gardoș Steaua Southampton 2014 6,8
10. Fl. Andone Deportivo Brighton 2018 6,3

Un fan al lui Florinel Coman l-a așteptat pe fotbalist pentru a-i cere tricoul

 

Citește și:

Citește și:

Ilie Dumitrescu, presing la Florinel Coman: „Nu va face pasul în fotbalul mare așa” AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!



Rușinos ce a fost făcut public acum despre Adi Mutu și Alexandra Dinu. Detaliul a fost ascuns aproape 20 de ani

Libertatea

Comentarii (10)

napoli01  •  07 Februarie 2020, 12:26

Mai oameni buni, terminati odata cu *** asta de stire ca sunteti de rasul curcilor. Auzi, are ciobanul 16 mil oferta si inca se mai gandeste. Pai daca ofera aia atat este in stare sa-l duca pe mbape calare pe magarul de la stana pana in Anglia, incat zic ca aia ca au aparut Don Quijote și Sancho Panza.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

maccsero  •  07 Februarie 2020, 12:06

Sheffiels a comunicat deja că nu sunt interesați de Coman. End of story.

fzoltan  •  07 Februarie 2020, 11:14

Am obosit deja cu florinel...Liverpool nu il vrea?

Vezi toate comentariile (10)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
11:00 Fotbal, Liga 2

UTA Arad - Ripensia Timișoara

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
13:00 Fotbal, Liga 2

FC Argeș - Mioveni

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
14:00 Fotbal, La Liga

Eibar - Levante

Digi 2
14:00 Fotbal, Bundesliga 2

Greuther Furth - Stuttgart

Digi 4
15:00 Handbal F, Liga Campionilor

SCM Râmnicu Vâlcea - Savehof

Digi 1, Telekom 1, Look Sport
16:00 Fotbal, Serie A

Lazio - Bologna

Digi 4
17:30 Fotbal, Liga 1

Viitorul - FC Voluntari

Digi 1, Telekom 1, Look Sport
18:30 Fotbal, Ligue 1

PSG - Dijon

Digi 3
18:30 Handbal M, Liga Campionilor

HC Vardar - Montpellier

Digi 4
19:00 Fotbal, Serie A

Udinese - Fiorentina

Digi 2
20:15 Handbal F, Liga Campionilor

Vipers Kristiansand - Rostov-Don

Digi 4
20:30 Fotbal, Liga 1

FC Botoșani - FCSB

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:45 Fotbal, Serie A

Napoli - Torino

Digi 2
21:45 Handbal M

Barca - Pick Szeged

Digi 4
22:00 Fotbal, La Liga

Granada - Celta Vigo

Digi 3
Program TV complet

Liga 1