FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB pregătește o surpriză cu Dinamo: „I-am zis lui Gigi Becali să îl băgăm atacant”

Cisotti, Olaru, Pantea, Bîrligea, Miculescu și Thiam la FCSB - Metaloglobus // foto: Cristi Preda (GSP.ro)
Cisotti, Olaru, Pantea, Bîrligea, Miculescu și Thiam la FCSB - Metaloglobus // foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat luni, 25 mai 2026 17:28 / Actualizat luni, 25 mai 2026 18:45

Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, este de părere că Juri Cisotti (mijlocaș, 33) poate avea evoluții foarte bune pe postul de nouă fals.

Cum Daniel Bîrligea încă este accidentat, FCSB a început partida cu FC Botoșani, 4-3, cu Alexandru Stoian pe poziția de vârf. Acesta a fost schimbat la pauză, iar Cisotti a fost trecut în centrul atacului.

Din acel moment, FCSB a început să își creeze tot mai multe ocazii de gol și a și marcat de două ori într-un interval de 16 minute.

Mihai Stoica: „I-am zis lui Gigi Becali să îl încercăm pe Juri Cisotti atacant”

Oficialul bucureștenilor a spus că el a fost cel care a insistat ca Cisotti să fie încercat pe acel post și a lăsat de înțeles că italianul ar putea fi văzut nouă fals și în meciul cu Dinamo, decisiv pentru calificarea în preliminariile Conference League. Barajul se joacă vineri, 29 mai, de la 20:30.

„Eu consider că fotbaliștii care au inteligență tactică trebuie folosiți pe ax. Fotbaliștii care nu sunt deosebiți din acest punct de vedere, dar au viteză bună, duel unu la unu, dribling, trebuie folosiți în margine. Cisotti a jucat și acolo și și-a adus aportul.

A marcat goluri atacând bara a doua, a marcat cu Fenerbahce, a făcut multe lucruri extraordinare. Doar că îi iei din calități când îl bagi în margine. Nu e atacant lateral. El poate juca număr 10, număr 8 și număr 6. Pentru că e un jucător deosebit, dar pe ax.

FCSB pregătește o surpriză cu Dinamo: „I-am zis lui Gigi Becali să îl băgăm atacant”
Juri Cisotti, în FCSB - Fenerbahce // FOTO: GSP.ro

Eu i-am spus lui Gigi de mult chestia asta să îl încercăm atacant. El la meciul cu Galați, din Ghencea, acum doi ani, când era la Oțelul, ne-a bătut 2-0 singur. Jucând 9 fals. Singur! Poate și aia a contat foarte mult când am decis să îl transferăm. Chiar dacă avea o vârstă, nu avea CV, dar raport-calitate preț cred că e numărul 1”, a spus Mihai Stoica, conform fanatik.ro.

Juri Cisotti are cifre bune în acest sezon la FCSB

Chiar dacă FCSB a avut un sezon mult sub așteptări, Cisotti a avut cifre destul de bune. A jucat 53 de partide, timp în care a marcat 8 goluri și a oferit 10 pase decisive.

Ajungea la FCSB în ianuarie 2025, când Oțelul primea 200.000 de euro în schimbul lui și s-a impus foarte repede în echipa de start a roș-albaștrilor.

VIDEO. FCSB - FC Botoșani » Gol superb reușit de Octavian Popescu în minutul 107

  • Sursă video: Prima Sport 1

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Superliga
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (3)
creeperno8142
creeperno8142  •  25 Mai 2026, 22:38

Pe Kopic nu-l surprinde nimic

dacia_berlina
dacia_berlina  •  25 Mai 2026, 21:49

E o varianta de incercat; ori Cisotti, ori Tanase ori Thiam. Barligea e accidentat; Stoian nu a impresionat; Miculescu a iesit accidentar, depinde daca isi revine.

Dodel
Dodel  •  25 Mai 2026, 19:28

Bagati l pe Vasaras sau pe Deaconu !! ca v au dat penaty uri cat pt 2-3 echipe !!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează