FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Mirel Rădoi n-a ținut cont » Feblețea lui MM Stoica a dispărut de la FCSB!

Mirel Rădoi // foto: Cristi Preda (GSP.ro)
Mirel Rădoi // foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat marti, 31 martie 2026 14:31 / Actualizat marti, 31 martie 2026 14:38

Din „cel mai bun jucător U21 din campionat”, așa cum îl numea Mihai Stoica în toamnă, Mihai Toma nu a mai prins nici măcar banca FCSB-ului, de la venirea lui Mirel Rădoi.

Cu Mirel Rădoi pe bancă, FCSB a jucat două meciuri, în play-out. A remizat cu Metaloglobus (0-0) și a câștigat cu UTA (1-0). În ambele partide, antrenorul a decis să nu-l convoace pe Mihai Toma, internaționalul U19 fiind lăsat în afara lotului de fiecare dată!

Mihai Toma, prima „victimă” a lui Mirel Rădoi la FCSB

Folosit în 21 de meciuri în Superligă pentru a îndeplini regula U21, Mihai Toma nu a intrat în vederile lui Mirel Rădoi în aceste prime două meciuri din mandatul său. Decizia antrenorului este una tehnică. Toma nu este accidentat, a fost convocat la naționala U19 și a jucat de două ori.

Pentru jucătorul sub 21 de ani, FCSB l-a folosit pe portarul Matei Popa, în timp ce rezerve au fost atacantul Alexandru Stoian și extrema David Popa. Iar Mihai Toma a rămas în tribună de fiecare dată.

Noi avem cel mai bun jucător U21, pe Mihai Toma. Toma e peste toți. Cine nu crede, să nu se uite că joacă fundaș dreapta. Și pe Messi, dacă îl băgai fundaș stânga, nu îi venea ușor să joace. Eu asta văd și asta spun. Toma, dacă joacă pe postul lui, număr 10 sau atacant lateral stânga. La naționala U19 a jucat atacant lateral stânga și s-a distrat cu adversarii.

- Mihai Stoica, președintele CA de la FCSB, în noiembrie

Mirel Rădoi n-a ținut cont » Feblețea lui MM Stoica a dispărut de la FCSB!
Mihai Toma, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)

Decizia care i-a schimbat statutul lui Mihai Toma

Trecerea în planul secund a lui Mihai Toma s-a petrecut după înfrângerea cu CFR Cluj, 1-4, de pe 25 ianuarie. Atunci a fost ultima dată când a fost titular. După acel meci, Gigi Becali a decis să-l titularizeze pe portarul Mihai Popa pentru a îndeplini regula U21 și pentru a folosi cei mai buni oameni în atac.

De atunci, Toma a stat pe bancă în patru meciuri și a intrat pe final în alte trei ocazii (Oțelul – 87, Universitatea Craiova – 89, Metaloglobus – 84). În ultimele două etape din sezonul regular, cu Elias Charalambous titular, Toma a rămas de fiecare dată pe bancă. Apoi, Rădoi l-a „retrogradat” și l-a trecut în afara lotului.

Din cele 21 de partide jucate în acest sezon, Toma a fost titular în 12 rânduri, iar de alte 9 ori a intrat pe parcurs. În total, are 23 de meciuri în acest sezon, intrând de două ori și în Europa League.

500.000 de euroe cota lui Mihai Toma, potrivit transfermarkt

Ar putea pleca sub formă de împrumut

FCSB plănuiește să-l folosească în sezonul viitor tot pe Matei Popa pentru a îndeplini regula U21, ceea ce-i reduce șansele lui Toma de a mai prinde minute. Iar MM Stoica a declarat că ar putea pleca sub formă de împrumut.

„Dacă vom rămâne să jucăm cu portar sub vârstă, ar trebui să ne gândim să lăsăm să meargă împrumut jucătorii tineri care trebuie să joace. Stoian, Toma, da. Și lui Mirel îi place foarte mult Stoian. E un jucător care, eu cred, e atacant”, a spus recent Mihai Stoica.

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (5)
tavictor1952
tavictor1952  •  31 Martie 2026, 21:52

Toma a facut meciuri bune,a jucat in posturi diferite a fost jucatorul care a declansat remonda in meciul de referinta al toamnei 2025 cu Feyenoord.Ramane cele 2 ocazii mari pe care nu le-a transformat in gol cu Cfr.Trebuie mai multa indrazneala si precizie .Fcsb a avut un campionat modest .Sa vazut si in cele 2 meciuri din play-aut,chiar daca au schimbat antrenorul.

danutcornel
danutcornel  •  31 Martie 2026, 18:50

toma e olaru 2

Tataru
Tataru  •  31 Martie 2026, 17:20

Ai pus tu tickets, nebunule care esti tu nebun. De ce naiba iti place sa fii hater? Cu ce te ajuta?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează