FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - OȚELUL

VIDEO Mirel Rădoi, înainte de FCSB - Oțelul: „După meciul cu Botoșani, s-ar fi zis că noi aici stăm doar la grătar”

Articol de , , - Publicat vineri, 10 aprilie 2026 15:32 / Actualizat vineri, 10 aprilie 2026 15:40

Mirel Rădoi, antrenorul celor de la FCSB, a susținut o conferință de presă în care a prefațat meciul cu Oțelul (sâmbătă, ora 20:00, în etapa a 4-a din play-out).

După trei etape, FCSB e pe locul 2 în play-out, la un punct de liderul UTA și la egalitate cu FC Botoșani. Iar roș-albaștrii au nevoie de victorie cu Oțelul, locul 4, pentru a nu pierde teren în lupta pentru locurile care duc la barajul pentru Conference League.

„Ne așteaptă o partidă dificilă, așa cum au fost până acum și cum vor fi. Se pare că în acest sezon ne așteaptă meciuri grele, indiferent de numele adversarului, de competiție sau dacă jucăm acasă sau în deplasare. Oțelul e o echipă mult mai dinamică decât FC Botoșani.

Poate valoarea individuală e puțin mai scăzută, dar au o dinamică mult mai bună pe faza de atac, iar pe faza de apărare își asumă mult mai mult duelurile unu contra unu. Aici ar putea fi o zonă pe care am putea să o exploatăm și să câștigăm mai multe dueluri în ofensivă. Nu va fi o partidă deloc ușoară.

Cei de la Oțelul au foarte multe momente în care aruncă mingile în spatele adversarului, pentru că au jucători foarte rapizi în benzi. Va fi un meci interesant pentru spectatori, sper să nu fie foarte greu pentru noi”, a declarat Mirel Rădoi.

„Dacă cineva venea din altă țară și vedea meciul de la Botoșani, ar fi zis că noi aici stăm doar la grătar”

Apoi, antrenorul roș-albaștrilor a vorbit și despre înfrângerea cu FC Botoșani din etapa trecută și despre problemele remarcate la jucători, probleme care au dus la apariția unor greșeli.

„Ultima partidă a fost frumoasă pentru spectatorii neutri, pentru noi a fost dureroasă. Am observat că FC Botoșani a avut 9 șuturi după mingi pierdute de noi.

Foarte multe greșeli personale și trebuie să le rărim. Valoarea jucătorilor este peste medie și aceste greșeli trebuie să dispară. Am vorbit cu jucătorii, am avut ședințe și analize și am încercat să le remediem. Dar nu cred că putem face noi ce nu s-a realizat în ultimele 8 luni. Vor mai fi greșeli, dar nu asta e marea problemă. Important e să fie mici, în zonele pe care noi le alegem. Nu aproape de poartă.

Pentru aceste greșeli pot fi multe cauze. Și presiunea necalificării în play-off și cea a rămânerii în locurile 7-8, poate unii nu-și cunosc viitorul din vară. Noi am încercat să transmitem că venirea noastră nu înseamnă verdicte clare asupra jucătorilor. Am venit să aducem un plus, nu să dăm jucători afară. Am vorbit cu jucătorii și am avut un răspuns pozitiv. Acum trebuie să se vadă și pe teren, în fața suporterilor. Trebuie să-i aducem în număr tot mai mare la stadion. Dacă nu de acum, atunci din vară.

Eu sunt încăpățânat, accept foarte greu anumite lucruri. Nu accept că asta e valoarea echipei și a jucătorilor. Înțeleg că putem pierde, dar nu fără luptă. Asta nu accept. Dacă cineva venea de afară și vedea meciul de la Botoșani și vedea cum am interpretat fazele, ofensiv, defensiv, tehnic și tactic, ar fi zis că noi aici stăm doar la grătar. Și eu, după ce am văzut, pot explica greu lucrurile.

Au acuzat o stare de oboseală, după încărcătura din pauza provocată de meciurile naționalei. Asta îmi asum eu și staff-ul. Am văzut și noi după meci”, a adăugat Mirel Rădoi

VIDEO. Conferința integrală a lui Mirel Rădoi, înainte de FCSB - Oțelul

Citește și:
Modelele Dacia care vor fi lansate în curând » Patru dintre cele șase vor fi electrice: avem primele imagini!
Noutati auto
Modelele Dacia care vor fi lansate în curând » Patru dintre cele șase vor fi electrice: avem primele imagini!
Val de plecări la clubul din Superliga » Noul antrenor decide totul „din umbră”
Superliga
Val de plecări la clubul din Superliga » Noul antrenor decide totul „din umbră”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Fostul mijlocaș al lui Dinamo a acceptat oferta lui Nicolescu și va antrena echipa a doua » Surpriză și la U19
Liga 3
Fostul mijlocaș al lui Dinamo a acceptat oferta lui Nicolescu și va antrena echipa a doua » Surpriză și la U19
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (1)
Banila13
Banila13  •  10 Aprilie 2026, 22:33

Mirele, de fapt noi am crezut că ai făcut echipă de 1 x 2 sau mai bine zis de 2 x 1 Cum să credem ca nu aveți coeziune sau nu luptați când din vremuri grele de odinioară știm cât îți plăceau și ție și Nașului pariurile și scorurile surprinzătoare. Cum să credem ca fundașul Popescu este rezervă lui Dawa sau Duarte? Noi avem încredere în tine că poți fi un antrenor și mai modest ca și Cacambolus!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează