FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Colaps financiar la FCSB! Gigi Becali are două soluții pentru a salva clubul

Becali pierde tot mai mulți
bani în ultimii ani din
cauza strategiei sale de a
se implica total la echipă
Becali pierde tot mai mulți bani în ultimii ani din cauza strategiei sale de a se implica total la echipă

Articol de , , - Publicat sambata, 17 octombrie 2020 07:01 / Actualizat sambata, 17 octombrie 2020 09:42

În acest sezon FCSB n-a vândut nimic, a produs doar 500.000 de euro în Europa League, se va alege cu aproape 30% mai puțini bani din drepturile TV față de anul trecut și mizează pe jumătate din veniturile anului 2019

.Primele două luni ale noului sezon au însemnat o lovitură teribilă pentru ceea ce înseamnă bugetul FCSB-ului. Nu s-a vândut niciun fotbalist, iar în dreptul acestei surse de venit, care în anii precedenți a fost extrem de importantă, scrie acum zero euro. În plus, nu doar că echipa n-a prins grupele Europa League, dar a fost eliminată încă din turul 3 preliminar al competiției. Pentru faptul că a trecut de Șirak și apoi de Backa Topola, FCSB se va alege cu un total de 500.000 de euro.

O altă pierdere pentru ceea ce vor însemna finanțele în acest sezon este faptul că suma din drepturile TV va mult diminuată față de anul trecut. 70% din drepturile TV de anul trecut. Din două motive FCSB va încasa cu aproape 30% mai puțin. O pierdere de 800.000 de euro. În primul rând, fiindcă ierarhia omologată pentru sezonul trecut a prins FCSB pe locul 5. 

Nu s-au mai disputat ultimele meciuri ale Astrei din play-off, cu FCSB și Craiova, motiv pentru care clasamentul a fost înghețat așa și va fi reper pentru distribuirea banilor. Apoi, oricum fiecare echipă va lua cu aproape 200.000 de euro mai puțin față de anii trecuți din cauza faptului că acum Liga 1 s-a extins la 16 echipe, iar suma pe care deținătorul de drepturi o achită e aceeași, 28 de milioane de euro!

Pe ce mizează FCSB în acest sezon

  • Drepturi TV: 2.000.000 de euro (fără TVA)
  • Sponsori: 2.000.000
  • Venituri UEFA: 500.000
  • Bilete: -
  • Vânzări jucători: -
  • TOTAL: 4.500.000

Cum meciurile se vor disputa fără spectatori, față de anul precedent, chiar dacă n-a avut o medie deosebită în tribune, FCSB se va alege cu o altă pierdere, de aproape 600.000 de euro, ceea ce înseamnă două luni de buget pentru salariile jucătorilor.

De fapt, FCSB mizează în momentul de față doar pe jumătate din încasările anului 2019, când, de asemenea, echipa n-a mers în grupele Europa League, dar a vândut fotbaliști de aproape 3 milioane de euro, iar din drepturile TV s-a ales cu aproape încă pe atât

Cum au arătat veniturile FCSB în 2019

  • Drepturi TV:  2.800.000 de euro
  • Sponsori: 2.300.000
  • Venituri UEFA: 1.200.000
  • Bilete: 580.000
  • Vânzări jucători: 1.900.000
  • Alte venituri: 220.000
  • TOTAL: 9.000.000

Grupele UEL ar fi dublat veniturile

Dacă FCSB ar fi trecut de Slovan Liberec și apoi ar fi eliminat-o și pe APOEL Nicosia, atunci ar fi mizat pe 280.000 de euro pentru accesul în play-off, cărora li s-ar fi adăugat bonusul pentru grupe, 2.920.000 de euro. În plus, s-ar fi ales, alături de CFR, cu o cotă din market pool care ar fi însemnat cel puțin 1,5 milioane de euro. Practic, în afara eventualelor recompense pentru punctele realizate în grupă, ar fi contat pe cel puțin 4,5 milioane de euro și și-ar fi dublat bugetul, ajungând la nivelul din 2019! 

Se mărește datoria către Gigi Becali?

Pentru a acoperi pierderea financiară, patronul FCSB-ului va fi nevoit să împrumute din nou clubul. Există două variante pentru ca FCSB să depășească impasul financiar în care se află:

1. Va scădea drastic consumul, astfel încât să se poată încadra în cheltuieli care să nu depășească veniturile, însă acest lucru ar însemna să se situeze chiar și sub Sepsi, de exemplu, care anul trecut a avut intrări în conturi de 7 milioane de euro. Pe parcursul anului 2019, FCSB a avut cheltuieli de 13,6 milioane de euro!

2. Să primească ajutor de la Gigi Becali. De fapt, și în precedenții doi ani, Becali a introdus sume de bani în club, sub formă de împrumut, sume care se regăsesc în raportul financiar pe care FCSB l-a depus la Ministerul Finanțelor și care arată că la 31 decembrie 2019, clubul era dator către propriul său patron cu 9,3 milioane de euro.

Practica de a deveni creditorul propriului club nu e una în premieră pentru FCSB. În primii 6-7 ani după ce a preluat societatea, Gigi Becali a introdus în club sume mari, care se regăseau şi se adunau la fiecare final de an la rubrica "datorii".

Începând cu 2011, când pentru Becali au început problemele bănești, cauzate şi de criza financiară, dar şi de condamnările pe care care le-a primit, el a început să retragă din club sumele respective. În perioada 2011-2014 a retras 21 de milioane de euro, iar la 31 decembrie 2014, FCSB nu mai figura cu nicio datorie către propriul patron. 
 

Cum au fluctuat datoriile clubului către Gigi Becali

  • 2004: 1.000.000 de euro
  • 2005: 2.175.000
  • 2006: 2.735.000
  • 2007: 15.500.000
  • 2008: 20.030.000
  • 2009: 21.000.000
  • 2010: 20.700.000
  • 2011: 15.700.000
  • 2012: 13.100.000
  • 2013: 2.700.000
  • 2014: -
  • 2015: -
  • 2016: -
  • 2017: 520.000
  • 2018: 4.000.000
  • 2019: 9.300.000

Acum 7 ani, veniturile erau uluitoare!

Anul în care FCSB a raportat cele mai mari venituri din istoria clubului a fost 2013. Atunci, FCSB a câştigat titlul şi a reuşit şi să acceadă în grupele Champions League. Au fost 12 luni formidabile, cu intrări în conturi de peste 37 de milioane de euro. Anul trecut, veniturile au fost de aproape 4 ori şi jumătate mai scăzute. Nici măcar în 2010, an în care clasarea din Liga 1 a fost dezastruoasă, Gigi intrase într-un conflict major cu suporterii şi disputa aproape toate jocurile cu porţi închise, veniturile nu au fost atât de scăzute ca în 2019. 

  • 2013: 37.100.000 de euro
  • 2014: 25.450.000
  • 2015: 12.750.000
  • 2016: 25.400.000
  • 2017: 18.100.000
  • 2018: 14.700.000
  • 2019: 9.000.000

2020 va fi al 3-lea an consecutiv pe pierdere

În principal din cauza faptului că a ratat accesul în grupele cupelor europene în precedenții doi ani, FCSB a terminat anii 2018 și 2019 cu deficit. Adică a cheltuit mai mult decât a încasat. Foarte probabil, la fel vor sta lucrurile și în 2020. Va fi fără precedent în istoria FCSB-ului să lege 3 ani cu pierdere. În 2013, clubul realiza un profit incredibil: 13 milioane de euro. 

Anul trecut: cea mai mare pierdere din ultimul deceniu

An ProfitPierdere
20114.000.000-
20121.900.000-
201313.300.000-
2014-3.000.000
20155.000.000-
20166.000.000-
2027520.000-
2019-1.900.000
2020-4.500.000

0 euroa cheltuit Gigi Becali în această vară pe achiziția de jucători, niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva de când el e patron la FCSB

Gigi a ieșit din Top 20 cei mai bogați români

Becali a fost vreme de aproape un deceniu între primii 7-8 români cei mai bogați, conform ierarhiilor realizate de Capital și Forbes România. La un moment dat, era creditat cu peste 1 miliard de euro. În 2019 însă, el a pierdut, conform Forbes, locul între cei mai potenți 20 români. Averea lui, în decembrie anul trecut, era estimată la 400-450 de milioane de euro. 

Pe primul loc se află Daniel Dines, cu afaceri în domeniul IT. Dines deţine 20% din compania UiPath, care este evaluată la 7 miliarde de dolari. Forbes nu specifică însă şi la cât este estimată întreaga avere a lui Dines. Pe locul 2 se află frații Adrian şi Dragoş Pavăl, care dețin lanțul Dedeman și care au reușit să se claseze chiar și peste Ion Ţiriac.

VIDEO Vasile Iordache îl critică pe Gigi Becali: „Să ajungi să te judeci pentru CCE e rușinea maximă”

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Dennis Man, dorit de Bologna! Cât oferă formația din Serie A

Cea mai mare gafă a lui Rădoi? Ignorat de selecționer, Tănase domină concurența de la națională în monitorizările InStat

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (215)
sxzy
sxzy  •  18 Octombrie 2020, 00:12
Postat de talpaiadului pe 17 Octombrie 2020, 15:45

"Din două motive FCSB va încasa cu aproape 30% mai puțin. O pierdere de 800.000 de euro." Pe de alta parte, domnul Contulzero a virat exact 800.000 de ero acum 4 zile, dar banii nu au ajuns la Dinamo. Probabil domnul Contulzero a virat banii in contul FCSB-ului :) :) :)

dap .. mai putin decat pe aia 35/36 de ani veniti liberi de contract ??!! HAHAHAHAHA!!!

sxzy
sxzy  •  18 Octombrie 2020, 00:10
Postat de catalynn pe 17 Octombrie 2020, 17:22

Coane, in fata legii bugetarul este egal cu cel din mediul privat. Ce e așa greu de înțeles!? Aaaa, ca angajați ai Statului comit tot felul de abuzuri este o cu totul alta discuție, însă nu e ca și cum mediul privat e curat ca lacrima, ireproșabil din toate punctele de vedere iar Statul Lupul mare și rău ... :-)))

daaa , cu siguranta ...cel care mulge .. este egal cu cel care produce !!HAHAHAJHA!!! ... d-aia mulgeti voi de la csa ... si de la bugetul de stat ... ca va permite '' legea'' ..HAHAHAHAHAHA ... defavorizatilor ...HAHAHAHAH !!

deusdat
deusdat  •  17 Octombrie 2020, 22:15

Gigi, ești următorul Irinel.

Vezi toate comentariile (215)
Comentează