FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Fenerbahce ar fi trebuit să fie adversarul Stelei de mîine

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 iulie 2009 00:00

Valeriu Argăseală, preşedintele Stelei, a dezvăluit astăzi că meciul de prezentare al trupei din Ghencea ar fi trebuit să se dispute împotriva lui Fenerbahce Istanbul, nu cu Genclerbirligi. Oficialul Stelei a explicat de ce adversarul a fost schimbat:

"Noi am fost în discuţii cu vreo 9 echipe la începutul verii, în perspectiva meciului nostru de prezentare. De altfel, lui Fenerbahce i-am trimis o invitaţie, deja stabilisem şi data de disputare a partidei, dar turcii şi-au schimbat antrenorul iar planurile s-au schimbat astfel.

Şi în cazul celorlalte echipe a fost aceeaşi situaţie, antrenorii au fost schimbaţi şi programul de pregătire a fost de asemenea modificat", a spus Argăseală la sportro.

Fenerbahce a fost preluată de neamţul Christoph Daum, care în sezonul trecut a activat la FC Koln.

Partida amicală de mîine seară, dintre Steaua şi Genclerbirligi, programată cu începere de la ora 21:45, va fi transmisă de postul Antena 1. De asemenea, meciul cu Ujpest, din turul al doilea preliminar al Europa League, va fi transmis în direct tot de Antena 1, pe data de 16 iulie, de la ora 20:30.

Citește și:
Prinde contur » Cel mai nou stadion din România, aproape de inaugurare
Liga 3

A semnat astăzi cu U Cluj: „Unul dintre «pistoane»”
Superliga

„Arăta ca o focă” » Diana Șucu a dezvăluit jucătorul de la Rapid care l-a dezamăgit crunt pe patron: „N-a fost în stare să se miște”

Cadou de 500.000 de dolari pentru Jutta Leerdam  » Reacție ei, de milioane
Altele

LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”

Comentarii (3)
 •  10 Iulie 2009, 23:17

l-au mai pus si la 9;45 de parca toti avem masini,treaba in cel mai pur stil romanesc trebuia pus la 1 seara era mai interesant

arkan1923
arkan1923  •  10 Iulie 2009, 22:40

aiurea,asta e manevra specifica ca sa nu mai comenteze nimic suporterii care probabil ar fi vrut un adversar de alt calibru pt meciul de prezentare.s-a gandit putin argatu (in rarele momente cand o face) ca nu ar fi decent si total inoportun sa piarda intr-un asemenea meci asa ca au invitat un sparing-partener ca sa dea bine ca imagine in perspectiva dublei cu ungurii si mai ales a inceputului de campionat. argatule,fugi de camere de aici inainte ca ne plictisesti crunt

 •  10 Iulie 2009, 22:06

mai bine faceati prezentarea cu unirea urziceni!!! ... sau v-a fost frica ca ne usuca aia cu bataia???

Vezi toate comentariile (3)
Comentează