FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

VIDEO Filipe Coelho are un singur gând înainte de a patra „ciocnire” cu CFR Cluj: „Asta este abordarea noastră”

Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova
Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova

Articol de - Publicat vineri, 03 aprilie 2026, 14:22 / Actualizat vineri, 03 aprilie 2026 14:32

Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul Universității Craiova, a prefațat duelul cu CFR Cluj, din etapa a 3-a a play-off-ului, și a spus răspicat, în mai multe rânduri, că singurul gând este victoria contra formației lui Daniel Pancu.

  • Universitatea Craiova - CFR Cluj, în etapa a 3-a din play-off, se joacă luni, 6 aprilie, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1

Craiova este în continuare lider în Superliga, având un eșec și o victorie în primele două runde din play-off. Meciul cu CFR Cluj va fi al patrulea direct dintre cele două echipe în acest sezon. În Gruia, în turul sezonului regulat, Craiova s-a impus cu 3-2, în Bănie cele două au remizat, 1-1, iar în sferturile de finală ale Cupei României, tot la Craiova, gazdele s-au impus după prelungiri, scor 3-1.

Filipe Coelho, înaintea meciului cu CFR Cluj: „Avem câteva îndoieli vizavi de lot”

„Întâlnim o echipă CFR Cluj pe care am mai întâlnit-o de câteva ori, ultimele două dăți pe teren propriu, ne cunoaștem foarte bine. O echipă cu calitate, organizare foarte bună, va fi un meci dificil pentru noi. Dar jucăm acasă și sper ca suporterii să vină cu energie foarte bună, este momentul să fim din nou împreună, să ajute jucătorii în momente dificile și în final să reușim să obținem cele trei puncte puse în joc.

Următorul meci este cel mai important pentru noi, importante sunt punctele, mai importante ca în trecut. Dar abordarea noastră este să dăm totul, să ne respectăm adversarii, care sunt foarte buni, dar noi trebuie să facem totul pentru a câștiga cele trei puncte.

Nu e important ce s-a întâmplat în trecut, va fi o poveste diferită cu siguranță acum, jucătorii s-au întors recent după acțiunile de la echipa națională, trebuie să avem grijă de ei, că vin din țări diferite, călătorii diferite. Vom pregăti meciul foarte bine, cu un singur obiectiv: 3 puncte”, a spus Coelho, în conferința premergătoare jocului cu CFR Cluj.

Filipe Coelho, entuziasmat pentru prelungirea contractului

Tehnicianul a prelungit la începutul acestei săptămâni contractul cu Universitatea Craiova pentru încă un an.

„Pentru mine ca antrenor e important să-mi văd jucătorii la națională, am avut oportunitatea să lucrăm lucruri diferite în ultima perioadă, dacă vrem să fim cea mai importantă echipă trebuie să ne adaptăm, echipele importante trimit jucători la națională. Dacă mă gândesc la mine și la echipă aș fi vrut toți jucătorii la pregătire, dar eu prefer să se ducă și să-și reprezinte țara cu mândrie.

Sunt foarte fericit de prelungire, vreau un proces lung în cadrul clubului, înseamnă că echipa e foarte mulțumită de mine, a fost o dorință comună să continuăm. Precum înțelegerea dintre mine și club a fost dincolo de acea semnătură.

Am testat câteva lucruri în ultima perioadă, am avut un meci amical, unde am putut să observăm o dinamică diferită a jocului, am pregătit acest meci ca de obicei, jucătorii care au fost aici au fost foarte importanți. Am urmărit jucătorii care au evoluat pentru echipele naționale, i-am urmărit pe toți, acum avem încă 3 zile pentru a pregăti meciul cu CFR Cluj și doar la acest meci ne concentrăm.

Clasamentul nu este cel mai important, important este unde ne vom clasa la final, suntem o echipă foarte bună, cu calitate, așteptăm greșeala adversarului, să jucăm pe contraatac. Ei au jucători care pot echilibra partida, chiar și la fazele fixe ne pot crea probleme, sunt o echipă pragmatică, dar au niște puncte care pot fi exploatate.

Pot înțelege așteptările suporterilor, dar toate meciurile sunt dificile, jocurile în vremurile de astăzi nu sunt ușoare, sunt foarte dificile, important este să câștigăm punctele.

Desigur avem niște semne de întrebare, niște îndoieli vizavi de lot acum, dar mai avem 3 zile la dispoziție și vedem ce se va putea întâmpla până atunci”, a spus Filipe Coelho, înaintea meciului cu CFR Cluj.

Clasamentul din play-off-ul Superligii

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Cele mai recente informații despre starea lui „Il Luce”
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Cele mai recente informații despre starea lui „Il Luce”
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Stiri extrasport
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Orașul din România cu 65.000 locuitori se pregătește de inaugurarea unei săli de 5 stele! Lucrările, 96% finalizate
Altele
Orașul din România cu 65.000 locuitori se pregătește de inaugurarea unei săli de 5 stele! Lucrările, 96% finalizate
Destinație-surpriză pentru Mihai Popescu: „Da, căutăm un fundaș central!”
Superliga
Destinație-surpriză pentru Mihai Popescu: „Da, căutăm un fundaș central!”
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (2)
doritor
doritor  •  03 Aprilie 2026, 16:52

Cand e vorba de singurul scop al acestui campionat, adica castigarea lui trebuie un efort suplimentar, un presing neiertator, intr-ajutorare intre jucatori si concentratie maxima. Atentie ca jucatorii CFR sunt niste vulpoi cu multa experienta. Succes Universitatea.

Celibidache
Celibidache  •  03 Aprilie 2026, 15:43

Vedeți cât de (foarte) MULTE ori a jucat Craiova în această ediție de campionat lunea sau vinerea, sau de câte ori a jucat devreme și nu la orele serii!! Și acest lucru s-a întâmplat deși oltenii au fost pe primul loc solitari 17(!) etape din 32 jucate (și la egalitate de puncte cu locul 1, în alte 4 etape de campionat și una în PlayOff )!! Acum Craiova joacă luni, imediat în etapa 4 sâmbătă (cam din scurt!) în deplasare, pentru ca în etapa a 5-a să fie împinsă în ultimul meci, duminica, deși se știe că avem de jucat apoi, la mijloc de săptămână, deplasarea din cupă la Dinamo! Cine mai crede că programările de meciuri defavorabile Craiovei se fac neintenționat SE ÎNȘEALĂ, iar cine vine cu povești gen "toate echipele suferă la rândul lor la programări, este inevitabil!" MINTE! Nerușinarea cu care a fost persecutată premeditat Craiova este egalată doar de nesimțirea cu care telespectatorilor le-a fost băgat pe gât Fcsbul, în prime time și de regulă în weekend. (Cei care au alte păreri să verifice mai întâi zilele și orele de disputate a meciurilor din întreg campionatul!).

Vezi toate comentariile (2)
Comentează