FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

VIDEO Filipe Coelho l-a contrazis pe Mirel Rădoi în conferință

Filipe Coelho / foto: captură Facebook
Filipe Coelho / foto: captură Facebook

Articol de - Publicat joi, 12 martie 2026, 14:41 / Actualizat joi, 12 martie 2026 14:41

Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul liderului Universitatea Craiova, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă debutul alb-albaștrilor în play-off, contra celor de la FC Argeș. Tehnicianul oltenilor a fost întrebat inclusiv despre declarațiile lui Mirel Rădoi (44), fostul antrenor din Bănie, care a spus că dacă titlul va fi cucerit de juveți meritul este 100% al lusitanului.

  • Universitatea Craiova - FC Argeș, în prima etapă din play-off, se joacă vineri seara, 13 martie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1

„Dacă Universitatea Craiova va câștiga titlul, va fi datorită lui Coelho și a staff-ului său, nu datorită mie”, a spus Rădoi, la conferința de marți, când a fost prezentat la FCSB. Întrebat despre această declarație, Coelho a fost categoric și l-a contrazis pe predecesorul lui pe banca alb-albaștrilor: „Mie? Nu, este prin prisma jucătorilor!”, a răspuns Coelho, arătând către Alex Cicâldău, prezent lângă el în sala de conferințe.

Cum a prefațat Coelho debutul în play-off, cu FC Argeș

„Mai important decât faptul că este primul joc din play-off-uri este faptul că este următorul meci pe care-l disputăm. Un meci împotriva unei echipe foarte bune, care a avut un sezon foarte bun până în acest moment.   Poate juca în diferite sisteme.

Dar de obicei schimbă sistemul pe parcursul unui joc. Avem jucători foarte buni, cu experiență, dar focusul trebuie să fie de partea noastră și vom încerca să adăugăm alte trei puncte în clasament.  

Cred că meciul trecut pe care l-am jucat cu cei de la FC Argeș nu contează în acest moment. Sunt foarte agresivi în zona defensivă, cu o foarte bună organizare de asemenea. Și este foarte ușor de sesizat că ei joacă ca o echipă. Vom vedea dacă suntem pregătiți pentru confruntarea cu ei.

Dar eu am încredere în jucătorii mei și sunt sigur că mâine vor da totul pentru ca noi să obținem cele trei puncte puse în joc. Cred că FC Argeș este o echipă bună și specială, pentru cum joacă. Sunt jucători care pot fi decisivi în anumite momente, dar focusul nostru este pe ceea ce trebuie să facem, să obținem cele trei puncte”, a spus Coelho, la conferință, înaintea meciului contra grupării din Trivale.

Nu se teme că îi lipsesc trei titulari

Anzor Mekvabishvili, Tudor Băluță și David Matei, titulari în echipa lui Coelho, au văzut cartonașul galben la ultimul meci, cu Rapid, și sunt suspendați la debutul în play-off. Portughezul nu își face însă griji.

„Nu este o problemă pentru mine (n.r. cele trei suspendări), pentru că avem un lot 27-28 jucători care pot începe în primul 11. Desigur, ca antrenor mi-aș dori să am toți jucătorii la dispoziție. Dar nu este o scuză, jucătorii care vor intra pe teren vor face treaba.

Este una dintre posibilități ca Băsceanu să joace, dar avem mai mulți jucători under. Statisticile nu sunt cele mai importante, circulați balonului contează pe parcursul unui joc. Nu ne uităm pe clasament, noi ne uităm pe următorul adversar și asta este ce contează. Toți adversarii sunt foarte buni”, a adăugat Coelho.

Coelho nu s-a supărat pe programarea făcută de LPF

În contextul în care liderul a fost programat vineri, în deschiderea etapei, au apărut dinspre Craiova nemulțumiri. Totuși, Coelho nu s-a arătat deranjat, considerând că sunt alți oameni care se ocupă de programări și care iau cele mai bune decizii.

„Nu este treaba mea (n.r. că meciul a fost programat vineri). Sunt oameni care primesc salarii pentru a se gândi ce este mai bine pentru jucători, pentru echipe. Noi, ca echipă, respectăm lucrurile astea, ei fac ce e cel mai bine pentru noi.  

Sunt aici să pregătesc antrenamentele, să lucrez cu jucătorii. Eu iubesc jucătorii. Accept regulile. Opinia mea nu este importantă, așa că tot focusul meu este pentru echipa.  

Vreau să îmbunătățim jocul, să reușim să obținem toate cele trei puncte puse în joc pentru oraș, pentru suporteri, pentru această regiune a Olteniei. Pentru noi, cel mai important este să ne controlăm jocul nostru și tot ceea ce ține de noi. Să fim echilibrați și, în același timp, suporterii să ne ajute, în special în momentele mai dificile.

Cel mai important pentru mine este ca suporterii să încurajeze echipa din prima secundă până în ultima secundă a meciului, pentru că sunt niște jucători extraordinari, care dau totul la antrenamente și nu există alții care să-și dorească mai mult victoria decât ei”, a conchis Coelho.

VIDEO cu declarațiile lui Coelho înainte de debutul în play-off

Clasamentul la începutul play-off-ului

Citește și:
Moment SF în Real - City » Jeremy Doku a dispărut de pe transmisiunea TV, în plin duel cu Valverde: „Trăim într-o simulare?!”
Liga Campionilor
Moment SF în Real - City » Jeremy Doku a dispărut de pe transmisiunea TV, în plin duel cu Valverde: „Trăim într-o simulare?!”
În tribune la Real Madrid - Manchester City, Corina Caragea a dat peste un nume uriaș din istoria fotbalului: „Cui îi trecea prin cap?!”
Liga Campionilor
În tribune la Real Madrid - Manchester City, Corina Caragea a dat peste un nume uriaș din istoria fotbalului: „Cui îi trecea prin cap?!”
„Cea mai frumoasă fată din lume”, fiica fostului internațional din Premier League, s-a logodit la 20 de ani de la fotografia-eveniment
Stiri extrasport
„Cea mai frumoasă fată din lume”, fiica fostului internațional din Premier League, s-a logodit la 20 de ani de la fotografia-eveniment
Thierry Henry, fascinat de puștiul-minune din seara de UCL: „Nici nu știu să îi pronunț numele, dar ce meci a făcut!”
Liga Campionilor
Thierry Henry, fascinat de puștiul-minune din seara de UCL: „Nici nu știu să îi pronunț numele, dar ce meci a făcut!”
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Profit.ro
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează