Articol de Alexandru Barbu - Publicat luni, 02 februarie 2026 14:56 / Actualizat luni, 02 februarie 2026 15:40
Florin Lovin, 43 de ani, este sceptic în privința șanselor pe care FCSB le mai are de a prinde play-off-ul. Fost campion cu FCSB, cu Astra, Lovin crede însă că toate calculele ar fi răsturnate în scenariul în care roș-albaștrii accesează, în cele din urmă, Top 6.
Lovin mai spune că Pintilii și Charalambous ar fi trebuit să plece vara trecută, nu acum.
Fostul mijlocaș consideră drept normalitate parcursul FCSB din acest sezon, nu reușitele din ultimele două stagiuni.
Cu 6 runde înainte de finalul turneului regular, FCSB este pe locul 11 în Superliga, cu 34 de puncte, 4 sub linia de play-off.
VIDEO | Florin Lovin, la GSP Live: „Dacă la FCSB ar decide antrenorul, aș fi sigur că prinde play-off-ul. Așa, sunt sceptic”
- După 3 înfrângeri consecutive, FCSB s-a impus aseară.
- Nu am văzut meciul integral, ci doar pasaje. Este o victorie la limită, care le dă speranțe. E cam greu să intre în play-off, prin prisma faptului că sunt foarte multe echipe în față și vedem că nu se încurcă nimeni. A fost o etapă oribilă pentru ei: a câștigat U Cluj, a câștigat Farul. Dar să vă zic ceva...
- Te rog.
- Eu am pățit-o cu Astra, în ultimul meu an ca fotbalist. Am început prost, jucam și în Europa, apoi am câștigat 10 meciuri la rând și am prins play-off-ul. Doar că e un aspect aici.
- La ce te referi?
- Dacă FCSB ar fi un club în care lucrurile ar merge OK, iar antrenorul ar lua toate deciziile, n-aș avea nici cea mai mică îndoială că FCSB poate prinde play-off-ul, pentru că are cel mai valoros lot. Dar ai 1-0, se fac 3 schimbări la pauză care n-au nicio legătură cu realitatea din teren și se dă totul peste cap.
- E ceva ce nu se mai schimbă la FCSB, niciodată.
- Din cauza asta sunt sceptic. Ăsta e motivul.
- Argumentul lor este că, folosind aceeași rețetă, au câștigat două titluri la rând.
- La mine argumentul ăsta nu stă în picioare. Eu zic că, dacă lucrurile erau făcute normal la FCSB, luau și două titluri, jucau și în Champions League. Ei, timp de 10 ani, n-au luat titlul, cu aceeași rețetă. Ai luat cei mai buni jucători din România timp de 8 ani și n-ai luat titlul. Normal că, la un moment dat, urma să-l iei, dar nu într-un context profesionist. Ce s-a întâmplat anul trecut, în Europa League, a fost o surpriză totală. Nu avem ce să sperăm mai mult, adică la Champions League.
- E și vina celor care acceptă acest mod de lucru?
- Păi, dacă Becali ar suna pe cineva și ar primi refuz - „nu vin”, alt refuz - „nu vin”, 5 refuzuri, să spunem, probabil s-ar trage un semnal de alarmă. Atâta timp cât toată lumea acceptă de la primul telefon... Nici la Qarabag nu suntem convinși că lucrurile sunt ca în Vest, dar mi-e greu să cred că patronul sună în timpul unui meci de Champions League ca să facă o schimbare.
„Dar dacă intră în play-off, sunt de acord cu Becali: FCSB ia campionatul!”
- Ar fi fost normal ca Pintilii și Charalambous să plece în contextul crizei din acest sezon?
- Nu, și spun asta din două motive. Unu: sunt subiectiv, ambii îmi sunt prieteni. Ca o paranteză, dacă vorbim despre un om important, antrenor, fost fotbalist, care a câștigat mulți bani în carieră și vine la FCSB în condițiile actuale, da, îl judec, pentru că n-ai voie. Elias a venit când nu știa nimeni despre el ca antrenor, nu știu situația lui financiară, dar bănuiesc că nu era un tip care să stea pe milioane de euro. Mihai era un fost jucător, apropiat de club, care voia să înceapă această carieră. Au scos maximum din ce se putea. Doi: acum mi s-ar părea o decizie de lașitate să plece. Ai stat când a fost bine, stai și când e rău, să simți ce înseamnă și umilința, și toate celelalte. La finalul anului...
- Abia atunci să plece, spui?
- Atunci ar trebui să se gândească să schimbe peisajul, ambii antrenori.

- În același timp, nu e o formă de lașitate și să rămâi într-un club care nu mai funcționează, dar unde nu ești tras tu la răspundere, pentru că decizia finală nu îți aparține?
- Nu. Dacă aveau o personalitate foarte puternică, trebuiau să plece vara trecută. „Am reușit, am luat două campionate, plecăm pe drumul nostru!”. Dar există mirajul Champions League. După un an senzațional de Europa League, câștigând din nou campionatul, te gândești că următorul pas e Champions League. Nu te gândești că vine un sezon dezastruos. Cum sunt făcute lucrurile la FCSB, nu poate duce decât spre genul ăsta de situație, cum e acum. Ce s-a întâmplat în ultimii doi ani nu e o normalitate.
- Cum ar fi un play-off fără FCSB?
- Nu sărac, foarte sărac! Ce mă trage înapoi e implicarea patronului, care poate da peste cap lucrurile ce merg pe un făgaș normal. Dar sunt de acord cu ce spune Becali într-un punct: dacă intră în play-off, ia campionatul! Eu, sincer, așa cred. Sunt ca o sperietoare pentru celelalte echipe.
Cu cine mai joacă FCSB până la finalul sezonului regular:
- Etapa #25: FC Botoșani (a)
- Etapa #26: Oțelul (d)
- Etapa #27: Craiova (d)
- Etapa #28: Metaloglobus (a)
- Etapa #29: UTA (d)
- Etapa #30: U Cluj (a)
Dacă mă întrebai înainte de meciul cu Farul, aș fi zis că Universitatea Craiova nu are cum să scape titlul anul ăsta. Dar după meciul de la Ovidiu, orice e posibil. Rapid strânge puncte, deși joacă slăbuț. Dinamo, când te aștepți să câștige, pierde sau face egal. Când toată lumea vorbește despre Craiova că joacă cel mai frumos fotbal, ia bătaie 1-4
- Florin Lovin, la GSP Live
CV Florin Lovin:
- a făcut junioratul la Rafinăria Dărmăneşti;
- a jucat 3 ani la FCM Bacău;
- FCSB l-a cumpărat în 2004 pentru 400.000 de euro;
- a fost vândut în 2009, la 1860 Munchen, pentru 600.000 de euro;
- în străinătate a mai jucat la: Kerkyra, Kapfenberger, Mattersburg;
- ultimii 3 ani ai carierei i-a petrecut în Liga 1: Oţelul, Chiajna, Astra.
5 trofeea câştigat Lovin în carieră: 3 cu FCSB şi două cu Astra
63 de meciuria jucat Lovin în cupele europene, dintre care 14 în grupele Champions League
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!