FOTBAL  »  Superliga  »  CEAHLĂUL

Florin Marin îl va testa pe atacantul togolez Ibrahim Abdullah

Articol de GSP - Publicat joi, 22 octombrie 2009 00:00

Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, Florin Marin, îl va testa în perioada următoare pe atacantul togolez Ibrahim Abdullah, care a venit din postura de jucător liber de contract.

"Probabil o să mai facem şi alte achiziţii, pentru că la formarea unei echipe competitive converg mai mulţi factori. Trebuie să observăm mai mulţi jucători, pentru că un singur nucleu nu ne ajunge. Dacă stanierii ne ajută imediat cu pretenţiile acceptate de noi, este normal să le dăm prioritate. Avem nevoie urgentă să ne plombăm posturile deficitare, până nu este prea târziu", a declarat preşedintele CA al nemţenilor, Viorel Mestecăneanu.

Ibrahim Abdullah are 24 de ani, este liber de contract, iar ultima dată a evoluat în campionatul Ucrainei. Jucătorul de culoare a fost adus în România de impresarul Traian Gherghişan.

În altă ordine de idei, Mestecăneanu a anunţat că intrarea la partida cu Unirea Alba Iulia din Liga I va fi liberă, acesta fiind un cadou pentru suporteri cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înfiinţarea clubului. De asemenea, după jocul de campionat va urma un joc demosntrativ între o selecţionată a jurnaliştilor şi Old Boys Ceahlăul, formaţia care în 1999 a jucat cu Juventus în Cupa UEFA Intertoto.

NewsIn

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează