Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 10 august 2017 17:18
Culio i-a muşcat pe "câini" şi-a adus victoria CFR-ului, 1-0, cu Dinamo, într-un meci în care clujenii au terminat în 9 aseară, iar antrenorii s-au luat de arbitraj
Specialiştii susţin că duelul CFR Cluj - Dinamo este unul între două pretendente la titlu. Cel puţin la cum se prezintă cele două echipe în prezent. Partida a avut ingrediente de confruntare cu ştaif, momente aprinse, ocazii, ratări, doze de spectacol, nerv şi, mai ales, nervi. Totodată, prima partidă între antrenorii Dan Petrescu şi Cosmin Contra, fotbaliştii împrumutând din "nebunia" celor doi foşti mari internaţionali.
Dacă n-ar fi penalty, n-ar fi CFR - Dinamo
Nu există meci între cele două echipe să nu se vorbească înainte, în timpul şi după de faze litigioase, de arbitraj. Fiecare are ceva de comentat, de cerut, de reproşat, cu toate că ambele formaţii au un nume şi renume, vorba cântecului din Gruia, ca nefiind victime ale arbitrajului în fotbalul românesc. Avancronica a fost făcută pe tachinări între amici, Mutu, Petrescu, Contra pe tema atât de viu comentată în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
De aceea leii de pe margine, "Guriţă" şi "Bursucul", au sărit vijelios pe margine la fiecare fază împotrivă. Iar penalty-ul acordat CFR-ului i-a făcut pe "câini" să explodeze de nervi, acuzând în stânga şi-n dreapta, şi pe gazon, şi la pauză, şi la final, vociferând că Nedelcearu a lovit balonul cu pieptul şi nu cu mâna. Şi chiar au avut dreptate!
Detaliul ce-a făcut diferenţa
Însă un meci ce se vrea derby mai are şi alte faze. Să nu-i neglijăm pe actori! Hoban (13) tot ţine să transmită mesaje către Herr Daum, poate, poate s-o prinde şi neamţul. Fotbalistul de 34 de ani a reluat artistic pe spate căutând golul de senzaţie. A rămas cu aplauzele la scenă deschisă.
Vinicius (31) a urcat bine în careul advers, după un corner executat de Moutinho, care încearcă să fie copia mult mai celebrului său tiz de la Monaco. Bokila s-a evidenţiat la o singură fază, de ajuns cât să scoată în evidenţă flerul lui Dan Petrescu. De la el a pornit mingea atinsă de Nedelcearu cu o parte a corpului ce a produs penalty-ul. Culio (37) i-a lăsat pe Penedo, Filip şi Anton să şuşotească, după care a executat cu un calm de fier.
"Câinii" au părut excursionişti veniţi la Untold, o primă repriză pe silent, fără o ocazie reală de poartă. Katsikas (45) era să se afirme, negativ, printr-un autogol.
Degeaba doi oameni în plus
Pe caniculă, Dinamo se încălzeşte greu tare. Angajat de Nascimento, care a avut ceva de demonstrat clujenilor, Salomao (49) a rămas singur cu Vâtcă, a tras, dar Manea, care a stat lipit ca marca de scrisoare, cum poate să sune în 2017!, a reuşit să devieze cât să nu fie gol, ci corner.
Clujenii şi-au dozat efortul, "câinii" au căutat să muşte. Salomao, Steliano Filip şi Costache i-au făcut pe dinamovişti să sară în sus, însă bucuria nu a fost deplină. Camora (83) l-a scos pe braţe pe fostul său coleg, Nascimento, lăsându-şi echipa în inferioritate.
Steliano Filip a avut o execuţie de rugby. Copilul teribil al "câinilor", Valentin Costache, a reluat acrobatic, Vâtcă a respins spectaculos. Portarul ardelenilor n-a vrut să se complice la nicio fază aeriană, a boxat de fiecare dată.
Scandal şi-o îmbrăţişare
În prelungiri, şi Culio a fost eliminat, astfel că ardelenii au terminat în 9! Argentinianul i-a întărâtat pe "câinii" din peluză, arătându-le ostentativ sigla CFR-ului. Se putea un alt final decât incandescent şi cu acuze către arbitri?
Contra a mers glonţ la Găman, mai întâi i-a dat mâna, după care i-a reproşat până când lângă el a sosit Petrescu, cu alte apostrofări! Între atâtea momente de scandal, un detaliu de-o secundă, în faţa intrării în tunelul ce duce la vestiare. Bokila venind special să-l îmbrăţişeze pe Contra, iar "Guriţă" a acceptat gestul.
300 de victoriia strâns CFR Cluj în Liga 1
10 victoriia acumulat echipa din Gruia, acasă, contra lui Dinamo în 23 de partide
4 cartonașe galbene a văzut Steliano Filip în primele 5 etape și va fi suspendat la meciul următor, împotriva lui Poli Iași
VIDEO » CFR Cluj - Dinamo 1-0
A marcat: Culio '37 (pen.)
*Camora a fost eliminat în minutul 83
*Culio a fost eliminat în minutul 90+2
Echipele de start:
CFR Cluj: Vâtcă - C. Manea, Vinicius, Mureșan, Camora (cp) - C. Deac, Hoban, Culio - Moutinho, Bokila, Omrani
Rezerve: Duka, Luchin, Rus, Nistor, Hamed, Nouvier, Vera
Antrenor: Dan Petrescu
Dinamo Bucuresti: Penedo - Romera, Nedelcearu, Katsikas, St Filip (cp) - P. Anton, Mahlangu - Hanca, Nascimento, Salomao - Rivaldinho
Rezerve: Brănescu, Marici, Costache, Bumba, Busulazici, Nemec, Albin
Antrneor. Cosmin Contra