Articol de Eduard Apostol, Cătălin Stroia, Andrei Furnigă (video) - Publicat marti, 07 noiembrie 2023 10:00 / Actualizat marti, 07 noiembrie 2023 12:05
Fundașul central al Oțelului, Francois Yabre, 32 de ani, a povestit ce-i place și ce nu în România și ce anume a învățat în ultimii ani pe care i-a petrecut în diverse orașe din țara noastră
Galațiul este liniștit în amurg, iar promenada se animă cu oameni de toate vârstele. Restaurantele de pe malul Dunării reunesc clienți care se relaxează într-un peisaj romantic. Cupluri de tineri, dar și de seniori stau pe băncile ce oferă priveliște spre bătrânul fluviu.
GALERIE FOTO. Francois Yabre apreciază viața în România, unde a sosit în 2019
Chiar este liniște și o stare de bine, atunci când mesajele Ro-Alert nu panichează și nu dau stres cetățenilor din Galați sau celor din Tulcea. De aproape 4 ani printre noi, după un periplu prin toate regiunile istorice ale țării, Francois Yabre, 32 de ani, este unul dintre străinii Oțelului cu lipici la public.
Africanul, care are și pașaport norvegian, a pus umărul la promovarea formației încă din Liga a treia. Ivorianul convocat la naționala Burkina Fasso a povestit într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor ce-i place în România și la români și ce ar vrea să se schimbe în bine în țara pe care o simpatizează.
- Te salut, Franito! Cum te simți aici, la Galați?
- Salut! Sunt de aproape 4 ani aici și mă simt foarte bine.
- Ce îți place cel mai mult la România din ceea ce ai văzut până acum?
- Românii sunt foarte prietenoși și e foarte ușor de discutat cu ei. Am un sentiment foarte plăcut legat de români.
VIDEO. Yabre se umple de energie înaintea meciurilor: „Vin pe faleză să obțin un vibe bun"
- Facem interviul aici, pe faleza din Galați, a fost ideea ta. Este unul dintre locurile tale preferate?
- E unul dintre cele mai frumoase locuri din Galați. E frumoasă și de aici ai o priveliște interesantă, nu-i așa?
- Vii aici să te bucuri și să te simți bine înainte de jocuri sau după jocuri?
- În mod normal, vin pe faleză înaintea jocurilor, la plimbare. Primesc de aici un vibe bun. Mă relaxez înaintea jocurilor, iar oamenii vin de multe ori să facă poze cu mine.
- În afara fotbalului, cum te simți la noi?
- Mă simt bine. Pe lângă fotbal, mi-am făcut aici multe conexiuni.
- Poți spune că ți-ai făcut mulți prieteni?
- Chiar da! Am o grămadă de prieteni în România, în Galați, în Oradea, în București, în Constanța.
Ce a sesizat Yabre după 4 ani în România: „Lumea se bucură de viață aici!"
- Poți face o comparație între aceste orașe?
- Uite, am locuit în Oradea, Târgu Jiu, Bacău și Galați. Am fost impresionat de Oradea, care este un oraș frumos, la fel și Galațiul.
- Poți face o comparație între oamenii din Transilvania și cei din Moldova?
- Categoric în Oradea am întâlnit oameni care s-au purtat foarte frumos cu mine. Același lucru îl pot spune și despre Galați, pentru că și aici am întâlnit persoane cu care mă înțeleg perfect. Pentru asta sunt foarte recunoscător!
- Cum sunt oamenii în Oradea?
- În Oradea am avut prima experiență din România, iar lumea a fost foarte de treabă. Am fost surprins în sensul bun!
- Spune-ne trei cuvinte despre ceea ce ai observat în România și ți-a plăcut!
- Lumea se bucură de viață! Am văzut că aici nu contează ceea ce ai, lumea se concentrează pe a fi fericită! Îmi place că oamenii sunt foarte prietenoși și când mă văd pe stradă îmi spun: "Ce faci, frate?". Și când iau Bolt-ul sau Uber-ul, șoferii discută cu mine, mă întreabă: "De unde ești?".
- Ținând cont că ai trăit în Coasta de Fildeș și Norvegia, cum te simți când cineva de aici îți spune frate?
- Te face să te simți bine. OK, sunt din Africa, am pielea neagră și sunt diferit. Dar când cineva din Europa, care nu ți-e apropiat, te întreabă "Ce faci, frate?" e ca și cum ai rupe barierele și poți să vorbești deschis. Poți să faci o conversație foarte ușor.
- Oamenii din Norvegia sunt mai reci dacă îi comparăm cu românii?
- Da! Sunt mai rezervați și ți-e greu să vorbești mai ușor cu ei până nu îi cunoști foarte bine. După ce ajungi să-i cunoști foarte bine, se deschid și ei.
Yabre despre Mutu, Hagi și „Mergi în România? Vezi că e așa și-așa acolo!"
- Ce știai despre România înainte să ajungi aici?
- Știam doar jucători de fotbal. Auzisem de Mutu, de Hagi. Îl aveam și pe prietenul meu care juca la CFR Cluj, Lacina Traore. Dar despre țară nu știam foarte multe.
- Ți-a fost în vreun moment frică când ai ajuns aici?
- N-aș spune speriat! Dar atunci când ajungi într-un loc necunoscut și mai ai și presiune din exterior… Îmi spuneau: "Mergi în România? Acolo e așa și-așa". Apoi, când am venit aici a fost mult mai bine față de ceea ce m-am gândit inițial.
- Sunt cuvinte urâte despre noi în partea de Vest a Europei?
- Oamenii din exterior nu știu ce înseamnă România, așa că folosesc cuvinte "urâte". Mulți nu cunosc ce este România, sunt multe lucruri pe care trebuie să le înveți despre această țară și apoi, după ce le înveți, îți schimbi radical opinia.
Franito Yabre, sfat pentru români: „Ar trebui să vă faceți publicitate"
- Hai să vedem cealaltă față a monedei, aș vrea să ne spui câteva lucruri care nu-ți plac la România!
- Sincer, nu înțeleg de ce nu promovați ceea ce este bun despre România. Mereu vorbiți de femei și de alte chestii. De ce nu vorbiți despre voi, despre orașele frumoase de aici. Să vă faceți un fel publicitate, ca lumea să vină cât mai mult aici. Dacă vorbești doar despre ceea ce este urât, lumea se sperie și pleacă.
- Ai reușit să te obișnuiești cu traficul de aici?
- În Galați nu e așa mult trafic. În București este trafic, dar așa se întâmplă în orice oraș mare, nu e ceva neobișnuit.
- Mi-ai spus că-ți place să vizitezi și să mergi la bisericile ortodoxe, nu?
- Da, mă duc! Sunt catolic, dar pentru mine nu contează dacă ești catolic, ortodox sau protestant. Dumnezeu este o singură alegere, chiar dacă ești și baptist. Sunt creștin și cred în Dumnezeu! Sincer, mă simt bine primit la orice biserică mă duc.
- Ai ajuns la mănăstirile din România?
- Am fost la Piatra Neamț și am vizitat o grămadă de mănăstiri cu Cristi Lupuț, unul dintre antrenorii care m-au format în România.
- Poți numi 3 locuri pe care trebuie să le vizitezi în România!
- Mi-e greu să fac astfel de alegeri. Am fost la Constanța, la Oradea, la Galați. Și la Cluj mi-a plăcut foarte mult când am fost acolo. Cu fotbalul am fost prin foarte multe orașe, prin Timișoara, Craiova.
S-a integrat în peisaj: „Sunt ritmate ca muzica africană. Toate diamantele"
- Cunoști limba română?
- Da, vorbesc și eu română!
- Care sunt cele mai importante, preferate sau urâte cuvinte pe care le auzi în România?
- Îmi plac cuvintele simple cum sunt: bună!, ce faci?, cum ești?. E un prim pas. Învăț română și încerc să fiu din ce în ce mai bun.
- Poți conversa cu vreo fată?
- Da! (râde cu poftă) Pot conversa cu oricine în limba română.
- Ce ne poți spune despre femeile din România, ai vreo prietenă pe aici?
- Sunt foarte frumoase! Deocamdată, sunt atent pe teren la ceea ce fac și mai puțin la ceea ce se întâmplă în exterior.
- Care îți plac mai mult, sarmalele sau manelele?
- Manelele! Îmi plac foarte mult manelele, îmi place foarte mult Bogdan de la Ploiești, Florin Salam, Luis Gabriel, care cântă „Toate diamantele".
- Îți place beat-ul de la ele?
- Da! Îmi place că te poți mișca, poți dansa în voie. Se aseamănă cu muzica africană, ritmată.
- Din mâncarea tradițională ai încercat ceva sau ai ceva care-ți place în mod deosebit?
- Îmi place foarte mult ciorba, supa, cașcavalul pane. Îmi place mult mâncarea de aici. Am încercat și sarmale, nu pot spune numele tuturor mâncărurilor tradiționale de aici.
Ce apreciază un african la mii de kilometri de locurile natale: „Îmi place energia oamenilor de aici, poate rămân aici și după fotbal"
- Cum îți vezi viitorul în România?
- Mi-e greu să văd ceea ce se va întâmpla cu mine în România. Domnul va decide. Nu știu dacă voi sta aici prea mulți ani, dar cât voi rămâne mă voi bucura de tot. În general, nu prea știi ce-ți poate aduce viitorul ca fotbalist.
- Nu-i așa de frig aici ca în Norvegia.
- Nu! Îmi place energia pe care mi-o dau oamenii de aici. E o posibilitate să rămân și după fotbal, dar nu se știe niciodată.
- A venit vreodată familia ta aici?
- Nu, încă n-a ajuns până acum aici.
10meciuri a adunat Yabre pentru Oțelul, în acest sezon
9echipe a adunat Yabre în carieră: Mjondalen, Strommen, Kongsvinger, HamKam, Mjolner, Luceafărul Oradea, Viitorul Tg. Jiu, Aerostar Bacău și Oțelul Galați
250de mii de euro este cota africanului pe transfermarkt