Articol de Marius Mărgărit - Publicat marti, 18 martie 2025 19:45 / Actualizat marti, 18 martie 2025 19:45
Recent, departamentul juridic al FRF a trimis către ANS un proiect de modificare a unor articole din Legea Sportului, mai exact a articolelor 35 și 36.
Se urmărește astfel să se modifice sau să se introducă noi alineate, care ar viza simplificarea procedurilor în cazul afilierii/dezafilierii de membri sau schimbare a organelor de conducere. Acțiuni ce implicau modificarea actelor constitutive și a statutelor și înregistrarea acestora în Registrul asociațiilor și fundațiilor, după avizul Tribunalului.

Această inițiativă vine în urma unor dezbateri în cadrul Comisiei pentru Sport din Camera Deputaților, discuții care au avut loc în acest an și la care au participat mai mulți șefi de federații, printre care și Răzvan Burleanu.
Federațiile să aibă un nou registru, propriu, de înregistrare a noilor membri
De fapt, FRF propune ca federațiile să înființeze un nou registru unic în care să se înregistreze toate modificările în legatură cu afilierea/dezafilierea de noi membri, fără să mai fie nevoie de avizul unei instanțe. Și toate aceste schimbări să fie doar comunicate către ANS.
Aceasta în contextul în care, în ultimele 14 luni, de la apariția în Monitorul Oficial al Recursului în Interesul Legii (RIL), pe 30 ianuarie 2024, mai multe federații, inclusiv FRF, nu au putut obține avizul Tribunalului pentru modificări ale componenței membrilor sau de schimbare/reconfirmare a structurilor de conducere.
Tocmai fiindcă, de-a lungul anilor, respectivele federații nu și-au actualizat prin instanță modificările de acte constitutive și de statut, așa cum prevede legea în vigoare. Prin excepțiile introduse în propunerea FRF, federațiile ar controla acest proces, fără a mai fi nevoie de acordul Tribunalului. Propunerea forului de la Casa Fotbalului urmează să fie dezbătută de ANS, apoi în Comisia pentru Sport din Camera Deputaților, în perioada următoare.
„Vor să eludeze RIL!”
Unul dintre cei mai vocali contestatari ai modului în care este organizat și finanțat sportul românesc, Ștefan Popescu, președintele FR Pescuit Sportiv, a reacționat însă vehement în momentul în care a parcurs propunerea de modificare a legii din partea FRF.
"Au mai multe probleme în această propunere. În primul rând, FRF nu are drept de inițiativă legislativă, ci numai Guvernul, Parlamentul sau la solicitarea a cel puțin 100.000 de cetățeni. De fapt, din ce am citit în propunerea lor, e o încercare de eludare a RIL, pentru a menține cluburile de drept public în cadrul federațiilor sportive.
Dar Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit clar că federațiile nu se supun Legii Sportului (69/2000), ci Ordonanței de Urgență 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Care spune clar că aceste entități pot avea ca membri doar cluburi de drept privat. Mai mult, OG 26/2000 este o lege organică, ce nu poate fi modificată printr-o lege ordinară, cum e Legea Sportului", a spus acesta pentru GSP.ro
După care a continuat: "ANS nu are nicio autoritatea să avizeze sau nu schimbările de membri sau de conducere, ci numai instanțele de judecată. Dovadă că anul trecut, când Tribunalul a respins modificările FRF de la ultima Adunare Generală, cei de la Casa Fotbalului aveau avizul ANS, dar nu le-a folosit la nimic".
„FRF să-și facă ordine la ea în curte”
Ștefan Popescu a adăugat că „în loc să se țină de inițiative legislative care nu au nicio baza legală, cei de la FRF ar face bine să pună în aplicare RIL și să renunțe la cluburile de drept public din rândul membrilor săi. De aceea le-am trimis și lor, dar și către ANS, să retragă această propunere, nelegală. Fiindcă oricum nu are cum să treacă de un control parlamentar sau constituțional".
CUM ARATĂ PROPUNEREA FRF DE MODIFICARE A LEGII SPORTULUI
Art.35
CUM ESTE ACUM
(1) Federaţiile sportive naţionale sunt structuri sportive de interes naţional, constituite prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport.
(2) Potrivit prezentei legi federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.
(3) Dobândirea personalităţii juridice se face în condiţiile legii.
PROPUNERE FRF DE SCHIMBARE
(1') Dobândirea și/sau pierderea de către o structură sportivă a calității de membru al unei federații sportive naționale se obține în conformitate cu prevederile statutului federației respective. Drepturile și obligațiile structurilor sportive membre ale unei federații sportive sunt în vigoare de la data deciziei de afiliere provizorie sau definitivă, după caz.
4) Federațiile sportive naționale au obligația de a înființa și deține un Registru denumit Registru unic de evidență a membrilor, în care se vor menționa cel puțin următoarele informații: denumirea structurii sportive afiliate, CIS-ul, CUI/CIF, sediul, data afilierii provizorii/definitive și data pierderii calității de membru (dezafilierii) provizorii/definitive.
(5) Federațiile sportive naționale au obligația de a menține actualizat registrul menționat la alin. 4 de mai sus și de a comunica Agenției Naționale pentru Sport lista membrilor federației respective, ori de câte ori intervine o modificare a componenței membrilor.
(6) Nerespectarea prevederilor alin. 5 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei, iar dacă lipsurile constatate nu sunt complinite într-un termen de 30 de zile cu suspendarea certificatului de identitate sportivă al federației.
Art.36, alineatul 4
CUM ESTE ACUM
Modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federaţiilor sportive naţionale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obţinut avizul expres al Ministerului Tineretului şi Sportului.
PROPUNERE FRF DE SCHIMBARE
Modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federaţiilor sportive naţionale este supusă procedurilor prevăzute de lege, cu excepțiile prevăzute la art. 35 de mai sus, după ce s-a obţinut avizul expres al Ministerului Tineretului şi Sportului. Modificarea componenței nominale a membrilor unei federații sportive naționale sau organelor de conducere ale acesteia, prin excepție de la prevederile OG 26/2000, nu reprezintă o modificare de act constitutiv sau statut, înregistrarea în Registrul special al federațiilor ținut de grefa tribunalului competent teritorial va fi efectuată exclusiv pentru opozabilitate față de terți.


