FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA

Gabi Balint: "Pînă acum mi-am făcut singur contractul, indiferent de echipă"

Gabi Balint
Gabi Balint

Articol de GSP - Publicat duminica, 04 ianuarie 2009 00:00

Noul antrenor al lui Poli Timişoara, Gabi Balint, spune că s-a înţeles cu echipa bănăţeană pe doi ani şi jumătate şi că are ca obiectiv unul din cele două trofee interne.

"Ne-am înţeles pe doi ani şi jumătate, dar există clauze care se pot activa în funcţie de rezultate. Unul dintre cele două trofee trebuie să îl cîştigăm, acesta este obiectivul. Pînă acum mi-am făcut singur contractul, indiferent de echipă. Aş fi fost dispus să tratez şi cu impresari, dar dacă echipele au venit direct la mine, asta a fost.

Prima oară m-a sunat domnul Roşianu, între timp mă sunase şi domnul Iancu. L-am sunat eu pentru că văzusem apelul de la el. Şi mi-am dat seama de ceea ce se petrecea. Poimîine dimineaţă plec la Timişoara.

Dacă domnul Iancu va considera că am făcut o treabă bună, chiar dacă nu îmi voi îndeplini obiectivul, şi mă va dori în continuare, va fi foarte bine. Echipa tehnică va rămîne aceeaşi care a lucrat şi cu domnul Uhrin. Ei cunosc bine lotul, şi eu îi ştiu pe ei bine. Este a treia oară cînd merg la Timişoara, în afară de perioada cînd am fost cu Hagi am mai fost odată, cînd m-a rugat Toni Doboş să îl ajut. Nu semnasem nimic, am mers cu echipa la mare, am stat în jur de o lună, dar au intervenit anumite probleme cu domnul Armaş şi din păcate am plecat în acel moment, deşi mi-aş fi dorit să rămîn", a mai spus la sportro antrenorul, care ieri a împlinit 46 de ani.

Citește și:
Denis Alibec a semnat: „A știut să negocieze”
Superliga

„Petarde!” » Presa din Spania vuiește, după rușinea cu Capul Verde de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Petarde!” » Presa din Spania vuiește, după rușinea cu Capul Verde de la Mondial
Halucinant! În ce țară poate ajunge Andrei Ivan, ademenit cu 500.000 de dolari pe an
Stranieri
Halucinant! În ce țară poate ajunge Andrei Ivan, ademenit cu 500.000 de dolari pe an
Dinamo și-a prezentat echipamentul cu noua siglă pentru sezonul viitor!
Superliga
Dinamo și-a prezentat echipamentul cu noua siglă pentru sezonul viitor!
Fiul
Profit.ro
Fiul "Regelui Asfaltului", Răzvan Umbrărescu, a terminat cursa Le Mans de 24 de ore pe loc fruntaș
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Unic! Chinezii au lansat în România un rival pentru Dacia, cum nu mai există în Europa! Dar unele detalii sunt ascunse

Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial

Comentarii (1)
 •  05 Ianuarie 2009, 01:04

gabi DUTE ACASA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează