FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZIE

Stop boicot! » Galeria revine alături de echipa din Superliga după două luni de proteste

Galeria face pace cu clubul din Superliga
Galeria face pace cu clubul din Superliga

Articol de - Publicat miercuri, 01 octombrie 2025 17:27 / Actualizat miercuri, 01 octombrie 2025 17:43

Galeria celor de la Oțelul Galați a decis să susțină din nou echipa la meciurile de pe teren propriu, după aproape două luni în care au contestat deciziile managementului, dar mai ales măsurile drastice ale Jandarmeriei.

În ultima vreme, suporterii Peluzei Nord au recurs la proteste vehemente. Totul a început după meciul cu Dinamo, din etapa a treia a Superligii, în care formația de la malul Dunării s-a impus cu 2-1 grație golurilor marcate de Paulinho și Kazu.

Galeria Oțelului Galați face pace cu clubul

Imediat după fluierul final, fanii l-au învinuit, chiar în fața stadionului, pe președintele Cristian Munteanu că le-ar fi oferit suporterilor bucureșteni mai multe bilete decât prevede protocolul.

În imaginile surprinse de GSP, oficialului i s-a cerut demisia. „Mi-am pus casa la bătaie pentru clubul ăsta, am venit în Liga a 3-a”, a fost răspunsul lui ,,Babicu", la care suporterul nervos i-a replicat: „Pleacă de la clubul ăsta!”.

Stop boicot! » Galeria revine alături de echipa din Superliga după două luni de proteste
Fanii au protestat și la partida din deplsare cu Csikszereda. Foto: Oțelul Galați

Tensiuni mari există și cu Jandarmeria Bacău, unitate repartizată la meciurile de acasă ale Oțelului. În ultimele două sezoane, nu mai puțin de 19 suporteri au primit interdicția de a mai intra pe stadion la evenimentele sportive, oamenii legii find acuzați de abuz.

Înaintea duelului cu CFR Cluj (4-1), reprezentanții Jandarmeriei, ai clubului și ai ultrașilor au avut o întâlnire pentru a rezolva disensiunile, însă fără rezultat, astfel că galeria a absentat în semn de protest.

Pentru partida cu Metaloglobus, programată luni, la 17:30, fanii au decis să revină în peluză pentru a susține echipa pregătită de Laszlo Balint, locul 10 în clasament, cu 13 puncte acumulate.

Și clubul a făcut un pas în acest sens. Fiecare fan cu eșarfă sau steag în culorile Oțelului va beneficia de acces gratuit. Gălățenii vor evolua în noul echipament de joc, inspirat de modelul din 2011, an în care au cucerit titlul.

Citește și:
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Tenis
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Nationala
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Superliga
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează