FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

GALERIE FOTO 3 explicații penibile ale lui Șumudică în conferință » Cum speră să scape de o nouă suspendare

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 martie 2016 12:48

 Marius Șumudică a încercat să le explice jurnaliștilor la ultima conferință de presă gesturile golănești făcute la adresa fanilor Stelei, la meciul din Cupa Ligii de la Pitești (1-0). Antrenorul Astrei speră să scape de o nouă suspendare din partea Comisiilor FRF, care au demarat o anchetă. 

"Orice gest al meu e interpretat. De când intru pe teren trebuie să stau drept, să îmi iau poziția. Dacă am ajuns să analizăm orice gest, va fi plină Comisia de Disciplniă.

Sunt și alții care fac asta și nu se mai interpretează. Alții au scuipat, mă refer la jucători. E clar că sunt vânat de când ies pe pista stadionului. Sunt antrenori care s-au îmbrâncit și nu s-a sesizat nimeni.

Aveam o carie pe partea dreaptă, de asta am băgat mâna în gură. M-am aplecat la un moment dat, cică aveam o poziție indecentă. Mă uitam chiar spre arbitru. Asta e poziția maxi-taxi.

De acum trebuie să-mi iau poziția de salut și să am o conduită ireproșabilă. Stateam cu mâinile în vine, păi atunci Cârțu când se așeza jos ce făcea? Treaba mare? Nu înțeleg! Orice gest e interpretabil.

Când Cârțu stătea jos și se uita, ce să mai înțelegem? Că era la kilometrul 30 și avea probleme cu stomacul?", a zis Șumudică la conferința de presă.

GESTURILE LUI ȘUMUDICĂ

 Operațiunea CARIA

713449 alx2329

Poziția maxi-taxi

713457 alx2434

Problema lui Cârțu cu stomacul 

sorin cartu thomas campean mediafax

Gestul rămas neexplicat de Șumudică :) 

713452 alx2404

Citește și:
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Superliga
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Superliga
Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Campionate
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Radu Banciu, monolog controversat: „Ai voie să pui 11 negri în echipa Franței, dar ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Radu Banciu, monolog controversat: „Ai voie să pui 11 negri în echipa Franței, dar ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (29)
misterm001
misterm001  •  18 Martie 2016, 17:19

Ultimul gest, neexplicat de Sumudica, este foarte simplu de explicat: "chestia" lui se micsoreaza pe zi ce trece, astfel ca trebuie sa verifice foarte des daca nu a disparut deja :))

popescu13
popescu13  •  18 Martie 2016, 15:36

Sumudica e un GOLAN,trebuie sanctionat exemplar.Explicatiile lui sunt alta mostra de golanie si smecherie de Ferentari.

nebraska
nebraska  •  18 Martie 2016, 14:21

Cand tribunele sunt pline de bakuini,aresi,randoomi,valahi pana si iesirile lui sumi par explicabile.

Vezi toate comentariile (29)
Comentează