FOTBAL  »  Superliga  »  EVENIMENT

GALERIE FOTO Petrolul şi-a inaugurat arena » Bine aţi venit în "Paradisul Lupilor"!

Suporterii au creat o atmosferă ca în Premier League pe noul stadion al Petrolului +12   FOTO
Suporterii au creat o atmosferă ca în Premier League pe noul stadion al Petrolului

Articol de , - Publicat sambata, 24 septembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 24 septembrie 2011 00:18

Aproape 15.000 de oameni au venit să vadă cum se trăieşte un eveniment pe "Ilie Oană" în versiune modernă. Şi au creat o atmosferă britanică, un mic "Anfield".

În urmă cu aproape 45 de ani, fără 19 zile!, marele Liverpool al lui Hunt şi Thompson pierdea cu 3-1 la Ploieşti în Cupa Campionilor Europeni, singura înfrîngere suferită vreodată de "cormorani" în faţa unei formaţii româneşti. Iar aseară, arena de pe care britanicii plecau trişti s-a metamorfozat într-un mic "Anfield", la inaugurarea noului stadion al "lupilor": o acustică de bagă inamicul în pămînt, tribune suflînd în ceafa jucătorilor, gazon impecabil, atmosferă teleportată din erupţiile Premier League. Fără nici o exagerare!

O maree galbenă de aproape 15.000 de oameni a trepidat în ritmul bucuriei la întîlnirea cu spectacolul oferit pe iarbă de fostele glorii ale României şi ale Petrolului. Pe Hagi l-au aclamat atunci cînd fentele lui l-au silit pe Cristi Vlad să renunţe la a-l mai talona, supus în faţa magiei fără sfîrşit a "Regelui". Zmoleanu a cules şi el aplauze cu lobul de 1-0 adus din vremurile cînd cîştiga Cupa României cu Petrolul '95. Iar Viorel Moldovan, cu agilitatea parcă nezdruncinată de trecerea anilor, a completat show-ul cu o "triplă" de kinogramă.

Vezi aici o superinfografie GSP cu stadionul din Ploiesti!

Un 4-3 de final în favoarea "tricolorilor", scor pentru statistică, de fapt prescurtarea cifrică a unui eveniment pe care, la final, Vivi Răchită, puntea între Petrolul de ieri şi cel de azi, l-a rezumat la microfon: "Vă mulţumim! Aici trebuia să existe acest stadion, fiindcă aici s-a scris istoria clubului, pe care trebuie s-o ducem tot aici mai departe, împreună cu voi, suporterii!".

Motto-ul a ceea ce a devenit de aseară "Paradisul Lupilor"! Iar primii aşteptaţi în vulcan sînt, duminică, marii rivali din Ştefan cel Mare! "Se va rupe stadionul!" sînt deja primele pronosticuri ale fanilor.

Selecţionata România - Glorii Petrolul 4-3
Au marcat: V. Moldovan (3), M. Ivan / Zmoleanu, Răchită (penalty), Grama

Selecţionata România: Şt. Preda - Bumbescu, Prodan, T. Cristea - Savadosi*, Ov. Stîngă, Gh. Popescu, Cheregi - V. Moldovan, M. Ivan, Hagi. Au mai intrat: Clement, Buşu, Zahiu, Buleică**. Antrenor: Dumitru Dumitriu
* Savadosi e consilier parlamentar PDL!
** Clement, Buşu şi Buleică sînt juniori de la Petrolul

Glorii Petrolul: Liliac - Baştină, Onuţ, Răchită, P. Guşă - Oct. Grigore - Grama, Ad. Toader, Zmoleanu - Pura, Zafiris. Au mai intrat: I. Cojocaru, Ruse, Cr. Vlad, Catinca. Antrenor: Ion Marin

Scandal înainte de meci
O echipă de jurnalişti a fost agresată de managerul Petrolului, Vivi Răchită, care a fost enervat de întrebarea unei reportere de la televiziunea Prahova TV. Aceasta l-a întrebat cîte bilete au fost cumpărate de către spectatori pentru partida de aseară, după ce jurnalistul Dragoş Pătraru a susţinut pe blogul său că majoritatea au fost luate de sponsori ai PDL.

PDL-istul Savadosi a jucat lîngă Hagi!
Profitînd de faptul că mai multe foste glorii ale fotbalului românesc, precum Ilie Dumitrescu sau Tibor Selymes, n-au mai ajuns la Ploieşti, iar antrenorul Dumitru Dumitriu nu prea avea cu cine încropi un prim "11", organizatorii au decis ca alături de Hagi, Popescu şi compania să joace şi Valentin Savadosi! Cine e acesta? Fost jucător anonim la FC Olt Scorniceşti, acum consilier parlamentar PDL şi un apropiat al primarului urbei, Andrei Volosevici, care e membru tot al partidului de guvernămînt. După pauză, tot din caza lipsei de efectiv, Ţiţi Dumitriu a trimis pe teren mai mulţi juniori de la Petrolul.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (71)
fann_liverpool
fann_liverpool  •  03 Octombrie 2011, 14:11
Postat de puiulamiba pe 24 Septembrie 2011, 10:58

cat de frumos ar fi fotbalul romanesc fara mizeriile de steaua, dinamo si cfr... ...fotbalul adevarat apartine echipelor Petrolul, Poli Timisoara, Rapid, U Cluj, UTA, U Craiova...plus Gaz Metan si Vaslui, ... ce frumos ar fi... :X

daca Steaua si Dinamo s-ar desfiinta, Liga I ar fi un campionat foarte slab vazut in Europa. Stau in Anglia de multi ani si cand le spun englezilor de Romania se gandesc la Steaua si Dinamo [e la fel cum spui Spania si te gandesti la Barcelona si Real Madrid]. nu stiu cat de bine ar fi ce spui tu, cred ca Romania s-ar pierde in anonimat fata de Europa, este greu sa iti faci o imagine in cativa ani in Europa. Steaua a fost multi ani la rand in Cupele Europene [nu sunt fan Steaua sau Dinamo] dar istoria trebuie respectata.

zappi
zappi  •  25 Septembrie 2011, 10:03
Postat de sundancekid1915 pe 24 Septembrie 2011, 14:06

Astia sunt doar citiva dinamovisti bucuresteni dar lista poate continua ca sa nu mai punem in ecuatie si pe stelistii bucuresteni sau rapidistii bucuresteni asa ca ciocul mic ..loosere, junkie, jerk, scumbag, low income , skid row , braindead,douscbag , i,diot , fck c.unt , pussy ..etc..!!

Exact ce spuneam... In lipsa de alte idei si alte afirmatii, singurul lucru pe care-l poti face este sa ma injuri! Te incadrezi perfect in tiparul personajului retardat din fata calculatorului ce se da zmeu in spatele unei tastaturi! Felicitari! Reusesti sa devii din ce in ce mai penibil cu fiecare comentariu pe care-l postezi! Prostule!

fcpistu
fcpistu  •  24 Septembrie 2011, 22:05
Postat de sundancekid1915 pe 24 Septembrie 2011, 11:57

Ar fi frumos ca tu sa tii cu satenii tai si lasi rapidul in pace ca e din Capitala nu de la tine din sat . Cit despre sport de cind nu mai sunt astea de care pomensti tu nu mai avem nimic la nici un sport si cu atit mai mult la nationalele de handbal, volei , tenis, baschet...etc...asa ca treci la SAPA !!

Deci tu crezi ca intr-un oras de 200 000 loc se practica agricultura. M-ai facut sa rad. Nu esti chiar o nulitate in societate ca prin comentariile tale distrezi lumea. Tine-o tot asa si la cat mai multe comentarii hazlii.

Vezi toate comentariile (71)
Comentează