FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - RAPID

Gane către Dani Coman: "Vă batem!"

Articol de - Publicat miercuri, 12 martie 2008 00:00

Gane îl avertizează pe prietenul său Dani Coman înaintea derby-ului Craiova - Rapid

Fost atacant la Universitatea, dar şi la Rapid, Ionel Gane e foarte optimist într-o victorie a Ştiinţei duminică, în faţa Rapidului. Actualul secund al oltenilor a ţinut să-i transmită un mesaj lui Dani Coman, rapidistul cu care s-a înţeles cel mai bine în cele 6 luni cît a stat în Giuleşti, în sezonul 2004-2005.

"Am fost mai mult accidentat şi n-am prea jucat. M-am înţeles foarte bine cu toată lumea, dar mai ales cu Dani. E un portar valoros, ar fi contat foarte mult dacă ar mai fi luat un «galben» şi ar fi lipsit astfel cu noi. Totuşi, Universitatea nu-şi face tactica în funcţie de fotbaliştii adversarelor. Şi cu Dani, şi fără el, le transmit rapidiştilor că vom juca la victorie. La final, cînd ne vom strînge mîinile, punctele vor fi la noi", a spus cel alintat "Jerry".


"Derby-urile Craiova - Rapid au fost de fiecare dată spectaculoase, cu multe goluri. Tradiţia confruntărilor din Bănie ne indică pe noi favoriţi, deşi pe hîrtie giuleştenii ar avea prima şansă, prin prisma clasamentului"
, a adăugat Gane.

"Vom bate clar Rapidul! Şi va fi pe valoare, nu pe hei-rup. La ce lot bun avem, nu va conta diferenţa de locuri din clasament"
Adrian Mititelu
"Iartă-l, Nicolo!"
Fanii de pe craiovamaxima.ro îi cer antrenorului Craiovei să uite conflictul cu Florin Costea de săptămîna trecută şi să-l titularizeze contra giuleştenilor. "Să nu uităm cît ne-au ajutat golurile lui. Avem nevoie de Florin pe teren, cu el echipa e mai bună. Nicolo, treci peste orice şi bagă-l titular!", au spus la unison suporterii Universităţii. Costea a fost exclus din lot înaintea meciului de la Urziceni, după o ceartă cu Nicolo Napoli. (Marian Ionică)

Citește și:
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Superliga
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Superliga
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
 •  12 Martie 2008, 09:27

S-a lansat W WW.STAGETIME RO Un joc foarte competitiv la care se pot castiga premii daca va doriti asta sau doar o resursa de fun pentru toti ceilalti!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează