FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CRAIOVA

„A început campionatul de rasism” » Gelu Duminică a reacționat la evenimentele de la Dinamo - Craiova

Gelu Duminică a reacționat la evenimentele de la Dinamo - Craiova // foto: Ionuț Iordache GSP.ro
Gelu Duminică a reacționat la evenimentele de la Dinamo - Craiova // foto: Ionuț Iordache GSP.ro

Articol de - Publicat duminica, 26 iulie 2026 16:00 / Actualizat duminica, 26 iulie 2026 16:12

Sociologul Gelu Duminică (49 de ani) a oferit o reacție privind comportamentul fanilor din timpul meciului dintre Dinamo și Universitatea Craiova, scor 5-1, în etapa cu numărul 2 din Superliga.

Un episod scandalos l-a avut ca protagonist pe Steven Nsimba (30 de ani), atacantul oltenilor, care în minutul 35 a mers la arbitrul Istvan Kovacs și i-a reclamat că a fost vizat de scandări rasiste dinspre fanii dinamoviști. „Centralul” a întrerupt partida și a reluat-o doar după ce crainicul i-a avertizat pe spectatori să înceteze cu acest gen de scandări.

Gelu Duminică: „Nu este rivalitate sportivă, ci ură”

A început campionatul de… rasism — pardon, fotbal. Iar LPF și FRF par, din nou, surprinse de ceea ce se întâmplă pe stadion, ca și cum ar fi primul sezon în care tribunele produc ostilitate.

Nu e nimic surprinzător. Galeriile funcționează ca spații de identitate colectivă, unde emoțiile intense, competiția și logica „noi versus ei” creează condiții perfecte pentru agresivitate ritualizată. Când instituțiile nu intervin consecvent, aceste norme devin parte din cultura tribunei.

Sigur, unii suporteri dinamoviști vor spune că „am ceva cu ei”. Dar ceea ce o parte din galerie reproduce de ani buni — scandări xenofobe, insulte rasiale, ostilitate performativă etc,. nu este rivalitate sportivă, ci ură. Practic, ajungi să dai cu tesla rasismului în jocul excelent al echipei pe care pretinzi că o susții.

În loc să întărească comunitatea, tribuna devine un spațiu unde se validează comportamente pe care societatea le condamnă.

Am mai spus-o de n ori: problema nu este „galeria X”, ci structura socială a fotbalului românesc: toleranță instituțională, sancțiunile simbolice, lipsă de educație sportivă, plus un climat social în care ostilitatea e normalizată. Când toate acestea se combină, rasismul devine un produs previzibil al sistemului.

- mesajul postat de Gelu Duminică, pe pagina personală de Facebook

Deși sociologul nu a numit un episod clar de rasism, acesta se referă la atitudinea generală a fanilor prezenți pe stadioanele din România.

„A început campionatul de rasism” » Gelu Duminică a reacționat la evenimentele de la Dinamo - Craiova
Gelu Duminică

La finalul meciului meciului de pe „Arcul de Triumf”, Steven Nsimba s-a declarat că a mai avut parte de astfel de reacții din partea fanilor dinamoviști, dar și din partea celor rapidiști, de fiecare dată la București.

Nu este prima dată când se întâmplă aici, în București. S-a întâmplat și la ultimul joc cu ei, pe Arena Națională, s-a întâmplat și cu Rapid. Arbitrul nu a făcut nimic. Nu vreau să vorbesc despre asta.

Am mers la arbitru, i-am spus ce s-a întâmplat și nu i-a păsat. Nu pot face nimic în legătură cu asta”, a spus atacantul francez”, a declarat atacantul oltenilor.

„A început campionatul de rasism” » Gelu Duminică a reacționat la evenimentele de la Dinamo - Craiova
Steven Nsimba, în timpul meciului dintre Dinamo și Universitatea Craiova // Foto: Ionuț Iordache

În martie, Gelu Duminică a declarat că LPF trebuie să o sancționeze pe Dinamo

Nu este prima dacă când sociologul vorbește despre rasismul de pe stadioanele din România. Acesta i-a mai „taxat” pe dinamoviști în luna martie, după un banner controversat afișat în Giulești la meciul cu Rapid.

Atunci, acesta a declarat că Dinamo ar trebui să fie depunctată de LPF pentru comportamentul fanilor.

Clubul Dinamo ar trebui să ceară scuze, să se delimiteze și să anunțe campanii anti-rasism. LPF ar trebui să depuncteze. Arbitrul ar fi trebuit să aplice regulamentele. Nu a făcut-o și nu o vor face. Pentru că în mintea lor e doar o ironie, nu?

- Gelu Duminică în luna martie, după meciul dintre Rapid și Dinamo

Citește și:
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Favorit să preia echipa! Schimbare de antrenor în Superliga
Superliga
Favorit să preia echipa! Schimbare de antrenor în Superliga
Dialogul dintre Baciu și Becali la despărțire + Varianta exclusă din start de patronul lui FCSB: „Altă întrebare!”
Superliga
Dialogul dintre Baciu și Becali la despărțire + Varianta exclusă din start de patronul lui FCSB: „Altă întrebare!”
Dublă-lovitură în România: acord cu Andrei Burcă și Nicolae Stanciu!
Superliga
Dublă-lovitură în România: acord cu Andrei Burcă și Nicolae Stanciu!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (25)
CezarDobre44
CezarDobre44  •  27 Iulie 2026, 12:53

In concluzie Dinamo ne a furat meciul impreuna ci I.K. ...trebuia sa castigam cu 3-0 ...

I0SlF
I0SlF  •  27 Iulie 2026, 12:35

Vorba lui Warren Buffett: „Este nevoie de 20 de ani pentru a construi o reputație și de cinci minute pentru a o distruge." Comunitatea din care face parte domnul Duminică are o reputație binecunoscută și consolidată în sute de ani și nu există riscul să o distrugă cineva prea curând =))))))) În rest, sănătate și spor la victimizare.

lauralane
lauralane  •  27 Iulie 2026, 08:47

Gelu asta a venit de prin Asia de Sud Est asa de fel, pare etnie conlocuitoare... cea mai mare aberatie si incalcare a libertatii de exprimare prostia asta cu rasismul, comunistii nu pot sa se abtina sa nu lase oamenii sa spuna adevarul..

Vezi toate comentariile (25)
Comentează