FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI

Gerlem: "La Vaslui sînt toate condiţiile pentru marea performanţă, asta îmi doresc şi eu"

Articol de GSP - Publicat luni, 29 iunie 2009 00:00

Atacantul brazilian William Gerlem a trecut de testele fizice, devenind jucătorul Vasluiului cu acte în regulă. Brazilianul a afirmat la plecarea către primul stagiu de pregătire că a ales Vasluiul, fiindcă aici există un obiectiv bine stabilit, iar gruparea pregătită de Cristi Dulca este singura care i-a făcut o ofertă concretă:

"La Vaslui sunt toate condiţiile pentru marea performanţă. Acest lucru îmi doresc şi eu. Vreau să joc cât mai bine şi să demonstrez că nu am fost adus degeaba la Vaslui".

Noua achiziţie a vasluienilor susţine că a acceptat oferta finanţatorului Adrian Porumboiu pentru că doreşte să ajungă în grupele Europa League.

"Nu mă interesează oraşul, ci echipa. Dacă îmi doream să merg prin discotecă sau prin cluburi, optam pentru altceva. Am venit la Vaslui să joc fotbal şi să o fac cât mai bine", a completat jucătorul, care încă nu-şi cunoaşte foarte bine noii colegi de echipă: "Îi cunosc doar de la televizor. Am timp la Vatra Dornei să mă împrietenesc cu ei. Sunt convins că ne vom înţelege foarte bine", a conchis Gerlem.

Sursa: Newsin

Citește și:
În ziua în care aflăm dacă Arena Națională primește finala Europa League, GSP dezvăluie dezastrul care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
Superliga

Loredana, partenera lui Adeyemi, atac la vedeta lui Real Madrid: „140 de milioane”
Campionate
Loredana, partenera lui Adeyemi, atac la vedeta lui Real Madrid: „140 de milioane”
Acum s-a aflat! Cine a făcut cele două schimbări care au sabotat-o pe FCSB
Superliga
Acum s-a aflat! Cine a făcut cele două schimbări care au sabotat-o pe FCSB
Gigi Becali, deranjat de declarațiile lui Ioan Becali: „O tâmpenie! Nu mai inventa!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”

Comentarii (17)
 •  14 Iulie 2009, 16:30

@lalas: daca macar tu credeai in ce ai zis si iti urmai propriul sfat, respectiv "vezi-ti de echipa ta" te duceai si postai la tine la scara ..

 •  01 Iulie 2009, 10:43

dudule....cainele moare de drum lung..,..si vasluienii de grija altora....vezi-ti de echipa ta pacaliciule....hai joc de glezne :)))

 •  30 Iunie 2009, 11:19

Buni baieti cei din Constanta. Sa-i punem in cutia cu miute, alaturi de ieseni si galateni.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează