FOTBAL  »  Superliga  »  ANALIZĂ

Giani Kiriţă: “Sînt nepregătiţi”

Articol de - Publicat sambata, 09 august 2008 00:00

Giani Kiriţă, adversar al Galatei în amicalul cu Bursaspor, spune că jucătorii lui Skibbe nu sînt la sută la sută din capacitatea fizică

Concluzia "amicalului" Bursaspor - Galatasaray 0-0 a fost trasă de Giani Kiriţă, titular la gazde. "Cei de la Galata au probleme în apărare, în special pe flancul stîng. Nu i-am simţit nici sută la sută apţi din punct de vedere fizic. Cei mai în formă mi s-au părut Arda Turan şi Nonda", a spus ex-dinamovistul, care a avertizat însă: "Nu au evoluat cu aceeaşi determinare pe care o vor avea contra Stelei, datele problemei se vor schimba miercuri. Steliştii se pot califica, sînt şanse egale".

Şi presa turcă a mers pe linia declaraţiilor lui Kiriţă. "Semnal de alarmă! Lucrurile nu merg aşa cum ar trebui", a titrat Fotomac. Sub titlul "Somnul leilor", Millyet a scris: "Echipa nu e pusă la punct. Galata nu primeşte notă de trecere", în timp ce Sabah s-a luat de Skibbe: "Nu s-a văzut nici un progres în joc faţă de startul pregătirilor. Antrenorul nu i-a citit pe jucători, nu are o idee clară asupra alcătuirii echipei". Şi fostul preşedinte al clubului, Ozhan Canaydin, e nemulţumit: "Contra lui Bursaspor, echipa mi-a plăcut doar în primele 20 de minute. Nu ne-am creat nici o fază clară din care am fi putut marca".

Citește și:
„Arnold” de la Dinamo își dezvăluie secretele fizicului impresionant: „De 3-4 ori” + Alimentul căruia nu-i poate rezista
Superliga

„Vă place?” » Prezentatoarea TV din România a pus pe jar Instagramul
Media

De ce nu mai joacă Mario Tudose, stoperul pe care FCSB a vrut să plătească un milion de euro

„Cazul Andrei Șucu” nu e singular » Ioan Ovidiu Sabău, despre fiul președintelui: „Eu de asta îl folosesc pe Nicolas Popescu!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”

Comentarii (2)
 •  09 August 2008, 12:24

zici ca sunt gemeni

 •  09 August 2008, 12:17

lasa aburelile bai kimitza, ca nu te crede nimeni. sau tu iti imaginezi ca o sa joace cu steaua cum au jucat cu echipa aia a ta de mana a 2-a intr-un amical? nu incerca sa aburesti steaua ca nu ia nimeni in seama...vezi de jocul tau, ca esti un terminat in sportul asta. Cine a ajuns sa dea "sfaturi" mai nou. Acesti NIMENI.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează