FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Atac în plin! Legenda lui Dinamo l-a DEMOLAT pe fostul președinte: „Dă multe lecții! Nu ți-e, mă, rușine?”

Suporterii lui Dinamo
Suporterii lui Dinamo

Articol de - Publicat marti, 14 octombrie 2025 10:00 / Actualizat marti, 14 octombrie 2025 10:16

Gică Mihali (59 de ani), unul dintre foștii mari fotbaliști din istoria lui Dinamo, a vorbit în termeni duri despre Alexandru David, fostul președinte al clubului din perioada 2016-2019. Motivul? Declarațiile dure pe care le-a făcut acesta la adresa gloriilor dinamoviste.

Mihali este antrenorul care a condus primul antrenament de la Dinamo de după retrogradare (2022).

Conducător în „era Negoiță”, David a avut o intervenție la iamsport la finalul lunii august, în care a făcut praf legendele lui Dinamo din cauza neseriozității. A vorbit, printre alții, despre Dănuț Lupu, Ion Pîrcălab și Dudu Georgescu.

În plus, fostul președinte a susținut faptul că niciuna dintre gloriile dinamoviste care activau în club în perioada lui nu venea la program.

Gică Mihali, legenda lui Dinamo, l-a făcut praf pe Alexandru David: „A reușit cea mai mare performanță la ora 2 noaptea”

Mihali n-a uitat nici ceea ce s-a întâmplat cu Claudiu Niculescu. Instalat la Dinamo în toamna lui 2018, a fost dat afară după două săptămâni, fiind înlocuit cu Mircea Rednic.

Chestionat dacă se aștepta ca Dinamo să fie într-o situație atât de bună din punct de vedere sportiv, Mihali a recunoscut că a fost surprins, iar apoi și-a îndreptat atenția spre David.

„Nu, ne rugase Zăvăleanu atunci când făceam antrenamente la Săftica. Eram eu, Mihăescu și Augustin. Băieții veneau la antrenament, ne chinuiam pe acolo, ne organizam cu masa, nu exista absolut nimic.

Nici măcar asistență medicală. Jucătorii puteau să spună că n-avem asistență, dar stăteau și făceau antrenamente. Era perioada grea de pregătire, nu mă așteptam să fie bine așa repede, să ieșim din situația asta în care am fost.

Cred că cei care au făcut chestia asta ar trebui să nu mai vorbească așa mult. Nu știu dacă Negoiță și-a dorit să se întâmple chestia asta. Am văzut că și fostul președinte David dă foarte multe lecții.

A fost un an președinte la Dinamo (n.r. - 3 ani) și are ceva cu foștii jucători. Că n-au fost la program... Păi asta era treaba ta să vorbești cu ei! Vorbește foarte urât de foștii jucători, ar trebui să-și vadă de treburile lui.

Atac în plin! Legenda lui Dinamo l-a DEMOLAT pe fostul președinte: „Dă multe lecții! Nu ți-e, mă, rușine?”
Alexandru David, fostul președinte al lui Dinamo din perioada 2016-2019

El a fost președinte un an, cred. A reușit cea mai mare performanță la ora 2 noaptea, să dea afară un mare jucător și un idol, după două săptămâni de antrenorat (n.r. - Claudiu Niculescu).

Păi nu ți-e, mă, rușine? Și vii acum și vorbești, tu, care l-ai dat pe ăla afară, pe Claudiu Niculescu, un idol pentru toți dinamoviștii, goluri, băiat cuminte, și-l dai afară la 2 noaptea?

Nu contează că a fost adus altul. Nu merita să te comporți așa cu el. Și vii acum și zici «Dom’le, să nu conducă niciun fost fotbalist, să nu vină antrenor la echipa națională», dar tu, care n-aveai nicio treabă cu fotbalul, de ce n-ai zis că nu cunoști fenomenul și să nu te pună președinte?

Iar astăzi tot din cauza fotbalului se duce pe acolo și pe acolo, în calitate de invitat. Tu ai dreptul să vorbești urât de nea Ion Pârcălab?”, a spus Mihali, într-o intervenție la Radio Dinamo 1948.

Atac în plin! Legenda lui Dinamo l-a DEMOLAT pe fostul președinte: „Dă multe lecții! Nu ți-e, mă, rușine?”
Gică Mihali

Poate greșesc, dar asta cred: până nu se termină cu tembelismul ăsta că ăștia (n.r.- foștii mari jucători) dacă au jucat fotbal sunt niște fini cunoscători și până la sfârșitul vieții trebuie să rămână în fenomen și doar ce spun ei e valabil - și ce spun ceilalți, doar pentru că n-au jucat fotbal nu există....Evident că sunt subiectiv, pentru că eu nejucând fotbal văd din partea asta povestea.

Ăsta e argumentul lor. Când îi pui la treabă, ei spun: «Vorbește de domeniul tău». Domeniul meu era să vă pun pe voi la muncă, mă, să vă eficientizez pe voi. Pe ăștia din fotbal.

Când eram eu președinte la Dinamo, nicio legendă nu venea la program: Pîrcălab, Lupu, Dudu Georgescu, Adrian Mutu. Toți spuneau: «Cum să vin, bă, la program?». Era doar o chestiune simbolică ora 9, că nu eram eu nebun.

- declarațiile lui Alexandru David care au provocat tirada lui Mihali

Citește și:
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Special
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (4)
creeperno534
creeperno534  •  14 Octombrie 2025, 22:41

Respect Gica!

alexalex
alexalex  •  14 Octombrie 2025, 15:00

Daca și David mai arată și se comportă precum un președinte de club,omul poate să facă stand up comedy,aici nu vorbim daca unii din foștii fotbaliști se califica ca mai apoi sa ocupe funcții în cadrul clubului,vorbim de un individ care oferă lecții tuturor deși a avut ocazia să își arate profesionalismul și a făcut un turkish delight,pe vremea lui, David s-a remarcat prin micșorarea gramajului fripturii la Saftica ,și prin vinul Premiat băgat de Negoiță în contabilitate la Dinamo cu preț triplu

gimiskutze
gimiskutze  •  14 Octombrie 2025, 14:01

Si pina la urma daca erau salariati acesti fosti fotbalisti au mers la servici la timp sau nu? Si daca nu, de ce? Imi place ca se maninca inre ei, dar se pare ca fostii fotbalisti vor sa fie angajati si remunerati pentru ce erau cindva.. asta se poate.. in comunisn, dar nu intr-o economie capitalista. Ca nu prea au nici o pregatire, din nou, chestii ramase din trecut.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează