FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FARUL

EXCLUSIV Gică Popescu, mesaj pentru Dinamo: „I-am invitat să joace la Constanța! Probabil, vineri dimineață, vom fi anunțați să urcăm în avion pentru Botoșani”

Articol de - Publicat marti, 19 septembrie 2023 15:52 / Actualizat marti, 19 septembrie 2023 16:00

Gică Popescu (55 de ani), președintele Farului, a mărturisit că este șocat de situația apărută. Cu numai 3 zile înainte de meciul „marinarilor” cu Dinamo, nu se știe încă unde se joacă partida. Fostul mare internațional român acuză lipsa unor reguli clare și consideră că momentul pune într-o lumină negativă întreg fotbalul intern.

Dezvăluiri despre cum Laurențiu Reghecampf accepta ordinele lui Mihai Rotaru! Ce jucător a titularizat la sfatul patronului
CSU CRAIOVA
Dezvăluiri despre cum Laurențiu Reghecampf accepta ordinele lui Mihai Rotaru! Ce jucător a titularizat la sfatul patronului

Gică Popescu, președintele Farului, a răbufnit la adresa LPF: „E bătaie de joc”

„Prea multe, prea multe, prea multe se adună! Nu-mi vine să cred, tot așteptăm și mai sunt trei zile până la meci. Probabil, vom fi anunțați vineri dimineață, în ziua meciului: «Gata, s-a lămurit! Urcați-vă în avion și mergeți la Botoșani că acolo veți juca împotriva lui Dinamo!» 

Este jenant! Domnilor, trebuie reguli clare, altfel e bătaie de joc. Trebuie să stăm acum să gâfâim la cheremul tuturor pentru un meci de Liga 1?! Incredibil este amatorismul celor care trebuie să ia decizii”, a precizat Gică Popescu, pentru GSP. 

Gică Popescu: „Nici la județeană nu se întâmplă așa ceva”

Oficialul campioanei României a continuat. 

Dinamo încearcă să joace, dar nici la județeană nu se întâmplă așa ceva. Mai sunt trei zile! Tu, Ligă, să permiți așa ceva?! Trebuie reguli clare, cu 3, 5, 9 zile, câte or trebui, să fie clar unde să joacă. Eu ce fac, unde iau cazare, de exemplu? 

Nu ai stadion înainte de începerea campionatului, de ce mai joci?! Trebuie clar, stabilit. Este o situație de plâns! Nu e treaba mea unde să joace, ce trebuie să facă Dinamo, cum te-oi numi, Dinamo, Steaua, Farul, trebuie să ai totul pus la punct. 

Așteptăm cu nervii întinși la maximum. Eu i-am propus domnului Voicu azi dimineață: «Haideți să jucăm la Constanța!» Păi, ce șansă mai avem?! Dânsul a zâmbit. OK, zâmbim, dar zâmbim amar”, a reacționat Gică Popescu pentru Gazeta Sporturilor.

Cele 3 scenarii posibile înainte de Dinamo - Farul 

Sursele GSP spun că cei de la Dinamo au fost refuzați de administratorii mai multor arene din întreaga țară, printre care Târgoviște, Ploiești, Voluntari, Sibiu, dar și Cluj-Napoca, mai exact Cluj Arena. 

Un alt stadion la care Dinamo a apelat este cel din Giurgiu, acolo unde a mai disputat mai multe meciuri în sezonul trecut din Liga 2. Doar că arena de lângă Dunăre nu este omologată pentru Superliga. 

Din informațiile Gazetei Sporturilor, cel mai probabil partida dintre Dinamo și Farul se va juca la Ovidiu, pe terenul dobrogenilor, cu trupa din „Ștefan cel Mare” gazdă. 

În cazul în care bucureștenii nu doresc să apeleze la stadionul Farului, Dinamo va disputa meciul cu trupa lui Gică Hagi pe stadionul „Arcul de Triumf”. 

Dacă reprezentanții lui Dinamo nu vor ajunge la un consens nici cu administratorii arenei din centrul Bucureștiului, se va „îndeplini” cel mai negru scenariu posibil pentru „câini”: pierderea partidei la „masa verde”, scor 0-3. 

Citește și: 

Angajatul CCA a analizat erorile lui Colțescu și Kovacs și ridică un semn de întrebare: „Eu mă mir de altceva... Am impresia că e un protocol”

Cristi Balaj propune: „Istvan Kovacs să nu ne mai arbitreze niciodată, dar nici pe FCSB vreun arbitru din București!”

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (21)
us27steaua
us27steaua  •  03 Decembrie 2023, 14:20
Postat de Custof pe 20 Septembrie 2023, 08:09

Meleoane da ieuro!!!iooooooo!!! zeRoZEce KARAGANDI

faliment vitan bazresti

PIFAN
PIFAN  •  20 Septembrie 2023, 13:25

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

lancewillis
lancewillis  •  20 Septembrie 2023, 12:46
Postat de Custof pe 20 Septembrie 2023, 08:09

Meleoane da ieuro!!!iooooooo!!! zeRoZEce KARAGANDI

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează