FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

Gică Popescu, reacție dură după înfrângerea cu Metaloglobus: „Este un rezultat mai mult decât rușinos”

Gică Popescu
Gică Popescu

Articol de - Publicat luni, 18 mai 2026 23:23 / Actualizat luni, 18 mai 2026 23:36

Gheorghe Popescu, acționarul majoritar și președintele celor de la Farul Constanța, a vorbit după înfrângerea surprinzătoare suferită de echipa sa pe teren propriu, 0-1 cu deja retrogradata Metaloglobus.

În urma acestui rezultat, Farul va disputa barajul pentru menținerea în Superligă împotriva celor de la Chindia Târgoviște.

Gică Popescu, după Farul - Metaloglobus 0-1: „Avem probleme serioase”

Oficialul constănțenilor s-a declarat extrem de dezamăgit de prestația echipei și a catalogat rezultatul drept unul „rușinos”, având în vedere contextul adversarului.

„Este un rezultat mai mult decât rușinos, pentru că întâlneam o echipă retrogradată, care era pe ultimul loc și aveam nevoie de un egal. Dacă nu suntem în stare să facem un egal cu ultima clasată, deja retrogradată, înseamnă că avem probleme serioase.

Mie îmi e foarte rușine de poziția în care suntem acum și îmi e greu să mă gândesc la viitor. Acum trebuie să ne gândim la cele două meciuri de la baraj și să rămânem în Liga 1, acesta este primul și singurul obiectiv de acum.”

Întrebat despre situația băncii tehnice, Popescu a confirmat că Flavius Stoican va rămâne antrenor și pentru dubla de baraj.

„Da, Flavius Stoican rămâne pentru baraj. De mâine trebuie să îl pregătim. Vina este în primul rând a jucătorilor, am ratat cu Botoșani și Metaloglobus cât tot campionatul.

Când am intrat în play-out, m-am dus la jucători și le-am spus: «Bă băieți, să știți că cea mai complicată situație este să te bați la retrogradare. Este o situație foarte, foarte complicată, să nu ajungeți acolo». Din păcate, am ajuns acolo.

Și vezi jucători de la care te aștepți la evoluții foarte bune, cum le tremură piciorul din 6 metri, cum ați văzut și voi. Ocazii ca în seara asta am mai avut și la Botoșani și nu reușim să o băgăm în poartă.”

Gică Popescu: „Îmi e frică de retrogradare”

Gică Popescu a recunoscut că situația actuală a clubului este una extrem de dificilă, dar a transmis că echipa trebuie să își păstreze calmul înaintea barajului.

Bineînțeles că îmi e frică de retrogradare, privim lucrurile cu seriozitate și încredere, dar trebuie să fim optimiști. Cu oricine am jucat, problema este la noi, nu la adversar.

Nu greșelile vin de la jucători tineri, cum sunt Maftei sau Țîru, greșelile mari care ne-au costat vin de la jucători cu experiență, de la care te aștepți să ducă echipa, și ei au greșit cel mai mult.

Am mai avut sezoane în care am avut emoții până la final, dar am rezolvat lucrurile mult mai devreme decât în ultima etapă. Am vorbit cu Hagi înaintea meciului, ne-a urat succes și ne-a ținut pumnii, dar ce poate să facă mai mult Gică?

Singurul lucru pe care nu-l înțeleg este cum putem rata din situații atât de clare. Cu siguranță este un blocaj mental. Îi întrebam pe băieți: «Nu puteți să o băgați de la 6 metri în poartă?» Dar am prea multă experiență ca să nu înțeleg ce se întâmplă.

„Multe lucruri vreau să schimb și începând de mâine voiam să le fac, dar trebuie să mai așteptăm două săptămâni”, a conchis Gică Popescu la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.

Clasamentul din play-out-ul Superligii

Citește și:
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Stiri extrasport
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Superliga
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Campionate
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (11)
Moshu1
Moshu1  •  19 Mai 2026, 10:31

2 Nea Marin pe litoral...comedie nu gluma !!

DINAM0200
DINAM0200  •  19 Mai 2026, 09:57

Hagi nu trebuia sa lase clubul pe mana lui Popescu. Acesta e un tip arogant, fara suflet si fara niciun rezultat pozitiv dupa ce si-a incheiat activitatea de fotbalist. Pur si simplu are o aura negativa care se rasfrange asupra celor din jur. Sunt sanse mari ca Farul sa retrogradeze.

nicasdfghjklpoiuytre
nicasdfghjklpoiuytre  •  19 Mai 2026, 09:09

Asta e echipa model pentru echipa națională a României !

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Close