FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Gigi Becali a găsit varianta U21 pentru FCSB » Impresionează prin explozie și personalitate

Gigi Becali a găsit varianta U21 pentru FCSB
Gigi Becali a găsit varianta U21 pentru FCSB

Articol de - Publicat marti, 07 octombrie 2025 17:40 / Actualizat marti, 07 octombrie 2025 19:43

Cu ajutorul platformei de specialitate Wyscout, GSP a realizat o analiză comparativă între cele două opțiuni U21 ale celor de la FCSB: Mihai Toma și Alexandru Stoian.

Mihai Toma este un jucător disciplinat, curat în execuții, dar care pare complet scos din zona de confort, fiind reprofilat, la dorința patronului, în fundaș dreapta, din mijlocaș de meserie. Are cifre solide la capitolul pase, însă randament scăzut în dueluri și o contribuție ofensivă aproape inexistentă.

În schimb, Alexandru Stoian impresionează prin explozie și personalitate în joc. Are statistici ofensive promițătoare. Creează, finalizează și reușește să împingă echipa în față chiar și atunci când prinde puține minute.

Mihai Toma vs. Alexandru Stoian, în cifre:

Indicator

Mihai Toma

Alexandru Stoian

Minute

836

175

Goluri

0

1

Assist-uri

0

0

Penalty-uri obținute

0

1

xG cumulat

0,47

0,63

xA cumulat

0,77

0,37

Acuratețe pase

81,8%

75%

Procentaj driblinguri reușite

37,5%

55,6%

Dueluri defensive câștigate

38%

-

Dueluri aeriene câștigate

22%

50%

  • Andrei Dăncuș (stoper) și Ionuț Cercel (fundaș dreapta, accidentat) ar fi celelalte variante ale roș-albaștrilor pentru regula U21, în afara lui Stoian și Toma.

Deși a strâns peste 800 de minute în actuala stagiune de Superligă, prestațiile lui Toma au fost mai degrabă prudente, fără aport ofensiv și cu multe ezitări în defensivă, fiind adeseori depășit ușor de adversarii din bandă. Exemplu: Mailat, în eșecul cu FC Botoșani, 1-3.

Gigi Becali a găsit varianta U21 pentru FCSB » Impresionează prin explozie și personalitate
Mihai Toma // foto: Imago

Lipsa de reflexe specifice unui fundaș se vede la fiecare duel. Câștigă sub 40% dintre confruntările directe, are probleme la poziționare și reacționează lent în fazele de tranziție defensivă. În aer, procentajul e modest, sub 25% dueluri câștigate, iar pe zona de presing advers pare constant depășit.

Cu mingea la picior rămâne curat, sigur, însă asta e partea de mijlocaș din el, nu de apărător. Practic, Toma joacă din instinct de mijlocaș într-o poziție care îi cere să gândească invers. Iar rezultatul se simte: nu are goluri, nu are pase decisive și contribuția lui în treimea ofensivă e minimă.

De cealaltă parte, cu sub 200 de minute în Superligă, Stoian a fost implicat în faze decisive.

Gigi Becali a găsit varianta U21 pentru FCSB » Impresionează prin explozie și personalitate
Alexandru Stoian, în partida cu Hermannstadt // foto: Imago

A marcat în remiza cu Hermannstadt din Ghencea, a scos penalty-ul cu Universitatea Craiova și a arătat curaj în ofensivă. Media de peste trei șuturi pe meci, un xG cumulat de 0,63, 4,11 atingeri în medie în careul advers, o medie de 6,17 driblinguri pe meci, dintre care 55,6% reușite în ultima treime, demonstrează că Stoian poate fi o soluție reală în ofensivă, în ciuda competiției acerbe pe posturi în tabăra campioanei ultimelor două sezoane.

Experimentul cu Toma pe postul de fundaș dreapta pare să-și fi atins limita. Jucătorul e vizibil stânjenit, nu-și găsește timingul în apărare și nici nu oferă aportul ofensiv cerut de stilul FCSB-ului.

Poate fi o soluție temporară, dar nu una de viitor. Rolul lui natural rămâne în linia de mijloc, unde poate construi și controla, nu în banda defensivă dreaptă, unde trebuie să oprească adversari care-l prind mereu pe picior greșit, busola sa fiind complet dereglată pe respectivul post.

Pe cine poate transfera FCSB în iarnă

Totuși, în cazul în care roș-albaștrii nu vor să renunțe la o soluție ofensivă pentru a-l folosi pe Stoian, există două variante: fie îl reintegrează pe Ionuț Cercel, care a acuzat, din nou, probleme medicale, la coloana lombară, conform spuselor lui Mihai Stoica, fie transferă în iarnă.

Iar în acest sens direcția este clară: Kevin Ciubotaru, fundașul stânga al celor de la Hermannstadt, surpriza lui Mircea Lucescu pentru partidele echipei naționale din luna octombrie. FCSB îl monitorizează până la iarnă, un transfer nefiind exclus. Conform informațiilor publicate de GSP, acesta s-ar putea realiza în jurul sumei de 6-700.000 de euro.

Citește și:
Daniel Bîrligea, scos la vânzare » Impresarul atacantului de la FCSB, anunț major: „Pentru jumătate din sumă”
Superliga
Daniel Bîrligea, scos la vânzare » Impresarul atacantului de la FCSB, anunț major: „Pentru jumătate din sumă”
Cuvântul interzis de Pancu înainte de FCSB - CFR Cluj: „Refuz să vorbesc” + Ce a remarcat la adversară: „Nu am niciun dubiu”
Superliga
Cuvântul interzis de Pancu înainte de FCSB - CFR Cluj: „Refuz să vorbesc” + Ce a remarcat la adversară: „Nu am niciun dubiu”
De la Slatina, Claudiu Niculescu a numit principala favorită la titlu în Superliga: „E bună rău de tot”
Superliga
De la Slatina, Claudiu Niculescu a numit principala favorită la titlu în Superliga: „E bună rău de tot”
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (11)
sandiego
sandiego  •  08 Octombrie 2025, 14:36

a ajuns si toma asta subiect de analiza in gazeta !

fcsbegalhotie
fcsbegalhotie  •  07 Octombrie 2025, 23:02

Foarte buna varianta costreie .

Mihailungu
Mihailungu  •  07 Octombrie 2025, 20:14

Domnule Titor, nu am acuzat nimic, doar mi-am expus parerea mea de suporter. Cand, sa luam la intamplare, un suporter fcsb-ist sustine ca Dinamo a facut blat cu UTA, este o acuzatie, sau parerea lui de suporter ? Ca acele postari nu au fost moderate... Si exemplele pot continua cu miile. Pentru a da dovada de impartialitate, rog sa-mi repuneti postarea. Multumesc.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează