Articol de Alexandru Stanciu - Publicat joi, 10 septembrie 2026, 08:19 / Actualizat joi, 10 septembrie 2026 09:13
Gigi Becali (68 de ani), patronul de la FCSB, a dezvăluit că a discutat cu Dan Petrescu (58 de ani), iar „Bursucul” i-a dezvăluit că visul lui e să devină antrenorul roș-albaștrilor și să câștige campionatul.
Totuși, mutarea ar urma să se facă abia din vara viitoare. Dan Petrescu s-a confruntat cu grave probleme de sănătate în ultimul an și a fost nevoit să renunțe la antrenorat. Recent, „Bursucul” a reapărut în atenția publică, fiind prezent la mai multe meciuri ale celor de la FCSB, atât în campionat, cât și în preliminariile europene.
Deși momentan nu se pune problema unei colaborări, Gigi Becali a dezvăluit că s-a tot sfătuit cu Dan Petrescu în această vară privind transferurile de la echipă.
Gigi Becali a dezvăluit discuția cu Dan Petrescu: „A spus că este visul lui”
„El a spus că visul lui este să antreneze și să ia campionatul cu Steaua (n.r. se referă la FCSB). Asta a zis că e visul lui. Că el a luat cu CFR-ul și a mai luat cu o echipă în România (n.r. Unirea Urziceni). A zis: «Vreau să iau și cu a treia în România! Eu am crescut acolo. Ăsta e visul meu, să iau campionatul cu Steaua».
Dar numai din vară putem vorbi, pentru că așa i-a dat medicul voie (n.r. să revină în antrenorat). Acum, spun un lucru, Petrescu chiar este un antrenor căruia îi dau mașina pe mână, ia cheile și îl las să conducă unde vrea el. Ăla îți conduce mașina, nu se joacă.
Dan Petrescu mi-a și zis: «Băi, Gigi, eu dacă vin, nu am nevoie de bani, am bani destui, nu mă interesează».
Dar a zis așa: «Oricând poți să mă suni să îți dau o părere». Mi-a zis cu atacanții: «Băi, Gigi, părerea mea e că Universitatea Craiova era peste tine, acum ești peste ei. Korenica și Muhar sunt doi jucători pe care îi luam cu mine oriunde mă duceam, iar Drăguș e cel mai puternic atacant din România. Ai luat trei jucători de mare calitate».
El mi-a spus ce joacă, cum joacă Korenica și Muhar, că vine și la finalizare, că poate să joace și inter”, a declarat Gigi Becali, potrivit sport.ro.

CV-ul lui Dan Petrescu
Dan Petrescu a activat ultima dată la CFR Cluj, pe care a pregătit-o, în cel de-al patrulea său mandat în Gruia, în perioada aprilie 2024 - august 2025.
De-a lungul carierei, Dan Petrescu le-a mai antrenat pe Jeonbuk, Kayserispor, GZ Hengfeng, Al-Nasr, Kuban Krasnodar, JS Suning, ASA Târgu Mureș, Al-Arabi, Dinamo Moscova, Unirea Urziceni, Wisla Cracovia, Sportul Studențesc și Rapid.
Dan Petrescu a cucerit de 5 ori titlul în Liga 1, prima dată cu Unirea Urziceni în 2009, și de 4 ori cu CFR Cluj: în 2018, 2019, 2020 și 2022.
Fundaș dreapta de meserie, Dan Petrescu și-a început cariera la Steaua și a mai evoluat apoi la Scornicești, Foggia, Genoa, Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford, Southampton și FC Național.
„Bursucul” are 95 de selecții la prima reprezentativă a României, alături de care a participat la Mondialele din 1994 și 1998 și la EURO 1996 și 2000.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.