FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Gigi Becali îl ajută pe Ionuț Popa: „Plătesc toți banii dacă e nevoie! Țin mult la acest om, îmi plăcea cum vorbea după meciuri”

Articol de GSP - Publicat marti, 10 decembrie 2019 17:47

Ionuț Popa (66 de ani) are probleme grave de sănătate, iar familia carismaticului antrenor a cerut ajutor financiar. Dennis Man (21 de ani) a distribuit mesajul, iar Gigi Becali a reacționat rapid și anunță că va plăti toată suma necesară. 

„Popică” trece printr-o lungă suferință. Problemele medicale există de la începutul anului, după cum afirma chiar fostul antrenor al Timișoarei în martie: „Nu știe nimeni ce am. Am făcut două RMN-uri, am fost la mai mulți doctori. Am probleme cu ochiul, am avut amețeli, dureri de cap. Nu știe nimeni ce am”. Becali, recunoscut pentru gesturile caritabile pe care obișnuiește să le facă, îi sare în ajutor.

„În astfel de cazuri nu trebuie să stăm cu mâinile în sân. Mă bucur că am la echipă jucători milostivi și s-au implicat și ei pentru Ionuț Popa. Bravo lui Dennis Man. Deja i-am spus lui Luțu să se ocupe ca lui Ionuț Popa să îi ajungă o sumă importantă de bani la Cluj. Ca să îl scăpăm pe acest om, plătesc eu toți banii dacă este nevoie. Nu pot să stau și să mă uit la un om pe care îl și cunosc. 

Am ajutat eu atâta lume la viața mea! Cum să nu îl ajut și pe Ionuț Popa? Mă vede Dumnezeu! Îi transmit familiei sale că, dacă dorește, poate să îl aducă pe Ionuț Popa și la spitalul meu. Am investit în acest spital 10 milioane de euro, iar Popa poate să vină aici la noi. Mă voi ocupa eu de toate. Țin mult la acest om și nu vă ascund că îmi plăcea mult de el cum vorbea după meciuri. Era un om dintr-o bucată. Am mari speranțe în Dumnezeu că o să îl ajute pe Ionuț Popa să se facă bine”, a declarat Becali pentru Prosport.

Ieșenii, aproape de „Popică”

Ionuț Popa a antrenat-o pe Poli Iași în trei rânduri. Lumea fotbalului din Moldova nu l-a uitat, iar conducerea și fanii sunt aproape de el în lupta cu boala. Clubul a distribuit pe rețelele de socializare un mesaj în care cere sprijin financiar pentru antrenor. Suporterii au reacționat și eu, afișând un mesaj superb: „Moldova a avut doi domnitori: Cuza şi Ionuţ Popa”.

Cum poate fi ajutat Ionuț Popa

Dennis Man a distribuit ieri contul deshis pentru ajutorarea lui Ionuț Popa: „Raiffeisen Bank 
RO51 RZBR 0000 0600 1141 5017
Titularul contului este fiica fostului nostru antrenor, Medamira Popa”. 

Vezi și: 

Dennis Man, apel umanitar » „Ionuț Popa are nevoie de ajutor”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (94)
raducallin
raducallin  •  11 Decembrie 2019, 17:24

Auzit-o pe aia "Moldova a avut doi domnitori ..." Se răsucește Ștefan cel Mare și Sfânt în mormânt.

archibald
archibald  •  11 Decembrie 2019, 17:00
Postat de rockyus pe 11 Decembrie 2019, 15:43

1. Numeste o societate falimentata de Becali; 2. Daca il citezi pe dragomir esti mai *** decat *** ala.

De Avicola Iasi ai auzit, Uzina de la Sadu si altele! Dar astea nu se publica sau ghiolbanii nu vor sa afle!

rockyus
rockyus  •  11 Decembrie 2019, 15:43
Postat de partea47mea pe 11 Decembrie 2019, 15:35

Sa-si plateasca intai el datoriile pe care le are . O sa-l ajunga blestemele oamenilor care au ramas pe drumuri din cauza lui dupa ce a falimentat cateva societati. Dupa cum zicea Dragomir, nu va lasati pacaliti, asta e omul Diavolului.

1. Numeste o societate falimentata de Becali; 2. Daca il citezi pe dragomir esti mai *** decat *** ala.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (94)
Comentează