Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 15 aprilie 2025 13:57 / Actualizat marti, 15 aprilie 2025 14:08
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a intrat în direct și a comentat remiza dintre CFR Cluj și Rapid de luni seară, 1-1 în etapa 4 din play-off. Finanțatorul roș-albaștrilor s-a declarat mulțumit, însă frustrat de faptul că giuleștenii n-au fructificat ocazia pe care au avut-o la ultima fază.
La scurt timp după declarațiile lui Becali, s-a alăturat discuției și Marius Șumudică (54 de ani), antrenorul Rapidului. A urmat un schimb de replici plin de ironii, cu două săptămâni înainte de meciul direct dintre Rapid și FCSB, care va avea loc pe Giulești.

Gigi Becali, prima reacție după CFR - Rapid: „A jucat Șumudică zici că e Barcelona”
„Nu sunt mulțumit, știi de ce? Cum, mă, să ratezi din 3 metri cu poarta goală?! Pe joc… a jucat Șumudică de zici că era Barcelona, numai în pase-pase. Christensen ăla… bă, Kait a dat gol mai greu decât el.
Excepțional rezultat! Noi, dacă batem – și e normal să batem – s-a terminat campionatul. S-a terminat! E foarte bine că arbitrează Kovacs! Nu poți să zici nimic. E cel mai mare arbitru al României și gata.
E de talia lui Crăciunescu și Porumboiu. Când te arbitrează Kovacs, trebuie să zici «mulțumesc» pentru că ai avut norocul să ai nu numai un arbitru corect – că sunt toți – dar e bun, specialist.
Nu mai există niciunul care să facă aranjamente sau să aibă gânduri necurate. Singurul arbitru care a rămas cu reminiscențe de prietenie… loial, om loial, este Feșnic.
Este loial. A făcut niște lucruri care nu se fac. N-are rost acum… asta e situația. Batem CFR și suntem campioni duminică! Cinci puncte și face și Dinamo ceva. Îi bate și Dinamo pe Craiova. La revedere, mă… Campionii, campionii, ole ole ole!”, și-a început Becali discursul, la Fanatik Superliga.
Șumudică a intervenit peste Becali! Dialog savuros: „Îți trimit brânză / Poate-mi iese herpes și nu stau pe bancă”
Șumudică s-a alăturat discuției, iar cei doi au avut un dialog plin de ironii, cu mai puțin de două săptămâni înainte de meciul direct.
- Becali: Ce faci, mă, tată, Șumi?
- Șumudică: Mă cunoști foarte bine. Eu sunt omul care, probabil, în viață am pierdut și din cauza gurii mele și pentru că spun lucrurilor pe nume. Nu voi face niciodată jocurile nimănui.
- Becali: Știu, mă… vezi-ți de treabă. Cine face jocul altcuiva? Ești arbitru? A, ești antrenor (n.r. - râde). Gura păcătosului adevăr grăiește!
- Șumudică: Sunt antrenor. Și același lucru îl voi face și cu tine. Îmi doresc atât de mult să te bat, de nici nu-ți imaginezi! Nu știu dacă voi reuși. Asta am vrut să-i spun…
- Becali:: Cum, mă, să rateze ăla din 3 metri, mă?! (n.r. - Christensen, în CFR - Rapid)
- Șumudică: Se întâmplă… ce să mai… Și tu trebuia să pierzi cu mine și rămânea 3-2.
- Becali: Te-am jucat eu tiki-taka pe tine, cum ai jucat tu cu CFR. Hai să vedem, hai să vedem! Poate îți trimit trei bucăți de brânză!
- Șumudică: Poate-mi iese herpes… sau mă stric la stomac și nu mai vin la meci cu tine. Mi-o dai după ce te bat!
- Becali: După ce mă bați… pe umăr!
- Șumudică: Vezi ce faci cu CFR duminică, că e groasă!
- Becali: Eu știu cine e CFR. Am văzut eu aseară, mă… o spulber! Cu Dan Petrescu? Nu e de talia mea!
- Șumudică: Mă băteam la campionat dacă băteam și CFR-ul.
- Becali: Hai să-ți spun un lucru: când ai 3 puncte avans, ai văzut ce tare în gură sunt? Îți dă o putere extraordinară, și ție, și echipei. La primul pas greșit, ei sunt gata. Pe când tu poți să faci un pas greșit.
- Șumudică: Nu uita, Gigi, ne întâlnim peste două săptămâni.
- Becali: Ai început să mă sperii. (n.r. - râde)
- Șumudică: Atât spun: să nu se facă CFR-ul cu un punct peste tine…
- Becali: Bine că e cald și n-o să mai ai geaca.
- Șumudică: Să fie 40 de grade, că aia albastră e pe mine la meciul cu tine!


