Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 23 aprilie 2026, 10:36 / Actualizat joi, 23 aprilie 2026 11:11
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a revenit asupra subiectului Vlad Chiricheș, după declarațiile scandaloase la adresa mijlocașului central, oferite în urma accidentării jucătorului în meciul cu Farul, scor 3-2.
„Poate m-a scăpat Dumnezeu de el”, spunea Becali duminică seară, după victoria de la Ovidiu, jubilând la accidentarea veteranului. Patronul de la FCSB declarase anterior că nu vrea să-l mai vadă pe Chiricheș în echipă. Cu toate acestea, jucătorul a fost trimis titular de Mirel Rădoi în meciul cu Farul.
La câteva zile distanță, Becali și-a prezentat scuzele și încercat să motiveze că a vorbit „la nervi”. Cu toate acestea, a rămas la ideea că Vlad nu mai poate juca la nivel înalt, apoi a transmis că i-a oferit 300.000 de euro primă lui Chiricheș vara trecută pentru prelungirea contractului.
Gigi Becali: „Îmi cer iertare acum, dacă l-am supărat, dar părerea aceeași o am”
„Am spus despre Chiricheș că are dreptate el. Eu am spus la nervi ce am spus, dar după am zis că el are dreptate. Am câștigat cu el zece milioane, că l-am vândut, am câștigat milioane din calificări.
El a fost cu foarte mult bun simț. Eu zic și la nervi. Îmi cer iertare. Îmi cer iertare acum, dacă l-am supărat, dar părerea aceeași o am. Trebuia să nu-mi exprim părerea deloc, dar am spus-o la nervi. Eu vreau dreptatea să fie făcută.
Eu de Chiricheș m-am rugat să semneze acum 7 luni, i-am dat 300.000 de euro primă ca să semneze. N-are dreptate el? Greșesc și eu, la nervi, dar dreptatea o are el”, a declarat Becali, potrivit digisport.ro.
7 trofeeare Chiricheș cu FCSB, 4 titluri și 3 Supercupe ale României
Vlad Chiricheș: „În fotbal nu există recunoștință”
Lui Vlad Chiricheș i-a fost adusă la cunoștință declarația lui Becali, care spunea că se bucură de accidentarea lui Vlad, la flash-interviul de la
În fotbal nu există recunoștință. E doar următorul meci. Dacă ești bun, toată lumea se bucură, dacă nu, la revedere! am jucat la un nivel foarte bun, dar asta nu contează în prezent. Nici nu mă gândesc la retragere. Am spus mereu că îmi doresc să mă simt bine, să mă antrenez cu plăcere. Încă am pasiune, mă bucur de fotbal.
Îmi e greu să mă retrag doar pentru că patronul echipei spune că nu mai pot. Un om care nu este zi de zi la antrenament cu mine nu poate să spună. Mă poate da afară, este patronul echipei.
În afară de asta... eu mă bucur de antrenamente, de jocuri. După un astfel de meci, să vii cu o declarație de acest gen... este clar că nu mai este nimic de schimbat.
- Vlad Chiricheș, Farul - FCSB
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”