FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

„Yamal” și „surpriza care zbârnâie” în cantonamentul FCSB-ului » Informațiile primite de Gigi Becali de la Mihai Stoica

Tavi Popescu are mingea alături în cantonament / FOTO: Facebook @FCSB
Tavi Popescu are mingea alături în cantonament / FOTO: Facebook @FCSB

Articol de - Publicat sambata, 27 iunie 2026, 21:51 / Actualizat sambata, 27 iunie 2026 22:30

Gigi Becali (68 de ani), patronul de la FCSB, a vorbit despre situația lui Octavian Popescu (23 de ani) și a anunțat că Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație al clubului, se va ocupa personal de jucător în acest an.

Becali l-a avertizat pe Popescu că încă nu este fotbalist și că va ajunge „boschetar”, o afirmație jignitoare, dacă nu își va redresa cariera.

Gigi Becali, un nou avertisment pentru Tavi Popescu: „Dacă nu devii fotbalist, o să ajungi «boschetar»”

„Mai iau un atacant și 4 mijlocași. O să-mi trimită MM luni, o să găsim o modalitate să-mi trimită pe tabletă să văd eu un mijlocaș. Îl vreau neapărat.

El spune: «Bă Gigi, nu vreau să spun să nu cumva... dar, e surpriză Politic! La antrenamente zbârnăie! Și George Popescu! Bă, dacă-l vezi, zici că e Yamal!». Hai să vedem!

MM mi-a spus așa: «Bă Gigi, mi-am pus în cap să mă ocup eu de George Popescu». A început deja, de două săptămâni se ocupă de el să devină fotbalist. El nu este acum fotbalist!

A zis: «Bă Gigi, dacă ăsta într-un an nu devine fotbalist, e eșecul meu. Acum nu mai e ca pe vremuri să te controlez în cameră. Intrăm pe FaceTime și te pun să filmezi toată camera, cu cine ești și ce faci».

Păi ce să facem?! N-ai ce să faci, sunt unii copii care rămân copii și nu se maturizează. Trebuie să-i crești. Dacă tragi un an de zile, prinzi un contract pe 4-5 ani. Dacă tragi un an de zile ți-ai rezolvat tot viitorul, pleci pe bani mulți cu salariu mare. Dacă nu, o să ajungi «boschetar».

Nu spun de el, la modul general vorbesc. Fotbalistul e învățat cu cheltuieli, ia 15.000 - 20.000 de euro pe lună salariu. Dacă termină contractul și nu pleacă mai departe să câștige bani din meseria lui, cheltuie toți banii în 2-3 ani și ajunge ce am spus eu. Asta se întâmplă cu oamenii care au salariu mare. În general, nu numai la fotbaliști.

MM a zis: «Bă Gigi, va fi eșecul meu, mă ocup de el». A fost de acord. A zis George: «Ca să fiți convinși de mine, mă mult la bază». Bine mă, mută-te la bază!”, a declarat Gigi Becali la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Întrebat în acel moment de către moderatorul Radu Naum dacă fotbalistul nu avea cumva o parteneră, Gigi Becali a spus: „Nu mai știu, are una. O gagică”, la care moderatorul i-a replicat: „O doamnă”.

Patronul FCSB a luat din nou cuvântul: „O doamnă?! O gagică! Are doamnă? Are gagică și punct. O să pună ăștia pe TikTok acum asta. Dumneata îi spui doamnă, eu îi spun gagică și o să pună pe TikTok (n.r. râde)”.

Citește și:
„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”
Altele
„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina, antrenoarea din fotbalul românesc
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina, antrenoarea din fotbalul românesc
Discuție de ultimă oră între Gigi Becali și Florin Tănase: „Contractul e făcut. Mâine dimineață pleacă în cantonament”
Superliga
Discuție de ultimă oră între Gigi Becali și Florin Tănase: „Contractul e făcut. Mâine dimineață pleacă în cantonament”
Dinamo a pierdut amicalul cu Motor Lublin! 3 goluri încasate și o veste bună pentru Nuno Campos
Superliga
Dinamo a pierdut amicalul cu Motor Lublin! 3 goluri încasate și o veste bună pentru Nuno Campos
FOTO Alertă alimentară în România: Croissant cu Nutella de la Lidl, Kaufland și Metro, retras de pe piață
Profit.ro
FOTO Alertă alimentară în România: Croissant cu Nutella de la Lidl, Kaufland și Metro, retras de pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează