FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Gigi e anti-FCSB: îl sacrifică fix pe cel mai bun!

Edjouma, 26 de ani, a avut o ofertă de la Ferencvaros în această iarnă, maghiarii erau dispuși să plătească 1,2 milioane de euro
Edjouma, 26 de ani, a avut o ofertă de la Ferencvaros în această iarnă, maghiarii erau dispuși să plătească 1,2 milioane de euro

Articol de , , - Publicat sambata, 04 martie 2023 08:41 / Actualizat sambata, 04 martie 2023 08:41

Gigi Becali i-a șocat pe toți de la echipă când a ordonat ca Octavian Popescu și Florinel Coman să fie titulari în același timp, iar cel care urma să piardă primul 11 era Malcom Edjouma, în fapt, fotbalistul numărul 1 în acest campionat: are 11 goluri produse, toate din acțiune, tot 11 are și Compagno la FCSB, însă mai mult de jumătate sunt din penalty.

FCSB a șocat la meciul cu Petrolul, din perspectiva primului 11. Malcom Edjouma a pierdut primul 11, în ciuda faptului că era cel mai în formă fotbalist al vicecampioanei. Fusese decisiv cu CFR și Voluntari, marcase și cu CSU Craiova. Cu toate acestea, deși nu avea nicio problemă medicală, francezul a fost lăsat pe bancă.

Incredibil: din Liga 1, direct la campioana Europei! Andrea Compagno a fost convocat la naționala Italiei!
FCSB
Incredibil: din Liga 1, direct la campioana Europei! Andrea Compagno a fost convocat la naționala Italiei!

Hotărârea în cazul Edjouma i-a aparținut exclusiv lui Gigi Becali

 În primul rând, fiindcă patronul i-a vrut cu orice preț în teren, la start, pe Octavian Popescu și Florinel Coman, doi dintre jucătorii pe care speră să obțină sume impresionante atunci când îi va vinde. 

Iar cel pe care l-a ales pentru a-l elimina din echipa titularilor a fost Edjouma, tocmai pentru ca Tavi Popescu să joace pe postul de inter stânga, într-o zonă în care se simte mult mai bine, față de rolul de atacant dreapta, pe care l-a avut cu FC Argeș.

În momentul de față, Edjouma are cele mai bune cifre, raportat la ofensivă. A creat cele mai multe goluri, 11, la fel ca și Compagno, însă e cel care are produse cele mai multe goluri din acțiune.

Care sunt jucătorii cu cel mai bun randament ofensiv la FCSB

JUCĂTORGOLURIASSISTURIFRECVENȚA***
Edjouma83130
Omrani22142
Fl. Coman34180
Oct. Popescu26199
Cordea63230
Compagno**110250
Șut42268
Olaru14390
Miculescu20490

* cifrele se referă exclusiv la cele 28 de etape de campionat 
** are doar 5 goluri marcate din acțiune
*** Frecvența: la câte minute a produs un gol DIN ACȚIUNE

Becali explică de ce l-a scos: „El nu e jucător care să joace când e 2-0” 

Edjouma a pierdut primul 11 la meciul cu Petrolul, iar Gigi Becali a încercat să argumenteze de ce a decis așa. „El e un fotbalist foarte bun, îmi place de el, dar nu e jucător care să joace la 2-0, ci când scorul e 1-1. El nu joacă simplu, joacă riscant și atunci nu e de ținut în teren când ești în avantaj, pentru că în astfel de momente noi nu mai trebuie să riscăm nimic”, a declarat ieri Becali la DigiSport. 

L-a scos pentru a-l forța pe Octavian Popescu inter. Dar e mai multă fragilitate în linia de mijloc cu Popescu. Mie mi-a plăcut reacția lui Edjouma după golul din foarfecă. A însemnat ceva de genul: «Stai că sunt șmecher. Sunt bun. Poate să mă țină pe bancă, eu intru și îmi fac treaba»

- Basarab Panduru, la Orange Sport

Edjouma fusese scos la pauză etapa precedentă, la meciul cu FC Argeș, atunci când scorul era 0-0, același ca la startul partidei cu Petrolul, când Edjouma a luat loc pe bancă. În plus, Becali a anunțat că duminică seara, la Arad, Edjouma ar urma să revină în primul 11, însă ar mai putea avea parte de statutul de joi, când a fost rezervă.

I-a băgat 7 puncte lui Becali, dar nu și 7 milioane de euro. Când îi bagi doar un milion, mai stai și pe bancă

- Basarab Panduru, la Orange Sport

La fel a pățit și Budescu la FCSB

Nu e prima dată când Gigi Becali scoate din „mână” un fotbalist care arată o formă deosebită. În play-off-ul sezonului 2017-2018, Budescu a fost scos de patron la câteva meciuri la pauză, lucru care l-a iritat pe jucător și randamentul său a început să scadă. 

Odată ieșit din formă, n-a mai produs mare lucru, iar echipa a început să piardă puncte și a ajuns chiar să fie detronată din fruntea clasamentului de CFR Cluj, cu 3 etape înainte de final. După terminarea acelui sezon, Budescu a și plecat de la FCSB, fiind vândut în Arabia Saudită, la Al Shabab, în schimbul a 2,5 milioane de euro.

Citește și alte știri despre FCSB:

Anunțul făcut de FCSB » Ce se va întâmpla cu Pintilii din sezonul viitor

Noul șef de la FCSB după demisia lui Strizu și suspendarea lui Pintilii » El va apărea la conferințe

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
johny2003
johny2003  •  05 Martie 2023, 23:10
Postat de emil1986 pe 04 Martie 2023, 09:05

Hai sa mai facem un articol fara sens. Este al 'n'-lea material pe aceasta tema. O prostie marca GSP, avand in vedere ca echipa s-a impus categoric in acest meci.

A cistigat cu 1-3 cu UTA!!! Ai mai postat si de doua ori comentariul! Si tu esti ***?!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

VanBasten
VanBasten  •  04 Martie 2023, 09:35

Cine nu face ascultare de Gigi risca sa nu primeasca de mancare.

emil1986
emil1986  •  04 Martie 2023, 09:05

Hai sa mai facem un articol fara sens. Este al 'n'-lea material pe aceasta tema. O prostie marca GSP, avand in vedere ca echipa s-a impus categoric in acest meci.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează