FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - U CRAIOVA 0-1

Gîngioveanu îl consolează pe Bornescu: "Nu te supăra, frate!"

Cosmin Gîngioveanu, Gîngioveanu, Universitatea Craiova

Articol de - Publicat luni, 29 martie 2010 00:00

Killer-ul Rapidului, Cosmin Gîngioveanu (20 de ani), i-a transmis un mesaj prietenului său din Giuleşti, Mircea Bornescu, portarul pe care l-a executat în prelungiri

- Cosmin, ai lăsat Giuleştiul în beznă.
- Sincer, nici eu nu mai credeam într-o victorie. Mă tot gîndeam în acele momente că nu merităm să pierdem. A venit apoi acea fază din prelungiri. Mi-a pasat excelent Trică, am şutat din instinct cu stîngul fără preluare şi mingea s-a dus cuminte în plasă. Nici nu mai ştiam încotro să alerg de bucurie. Am ajuns la galerie, fanii m-au pupat şi abia mi-au mai dat drumul.

- A fost abia al doilea gol al tău la Universitatea.
- Înainte jucam mai mult pentru echipă, aveam rolul de creator. Oricum, nu marcasem demult pentru Craiova, însă la echipa naţională de tineret am tot înscris. Acum mi se cere să finalizez mai des şi sper să continuu cu golurile, iar echipa cu victoriile.

- Ai vorbit cu Bornescu după meci?
- Nu am apucat. Sigur îmi va răspunde însă la telefon săptămîna aceasta, nu are de ce să fie supărat, sîntem fotbalişti profesionişti şi ne facem treaba. Îl respect pe Mircea, e un portar valoros pe lîngă care am crescut la Craiova. M-a ajutat cu sfaturi, am avut ce învăţa de la el, mi-a fost ca un frate mai mare.

- Mai sînt emoţii cu retrogradarea?
- Am urcat în clasament cu victoria asta, dar nu trebuie să ne oprim aici. Valoarea Craiovei nu e de locul 12. Trebuie să ţintim cît mai sus, ne-am descătuşat şi e obligatoriu să-i batem şi pe timişoreni etapa viitoare.

"La golul lui Gîngioveanu mi-a venit să sar în picioare de bucurie de pe patul de spital! Le mulţumesc băieţilor că mi-au dedicat victoria, sîntem echipă de primele 6 locuri"
FLORIN COSTEA, atacant U Craiova

"Reuşita lui Gîngioveanu m-a urcat în al nouălea cer. Sînt un antrenor fericit, echipa a strîns 9 puncte în ultimele 4 etape"
MARK WOTTE, antrenor U Craiova

Citește și:
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Superliga
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri

Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate

Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat

Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin

Comentarii (6)
 •  30 Martie 2010, 05:07

Sa ma pish pe fratele tau, Gangioveanule! Iar tu sa dai goluri in fiecare meci, avem nevoie de victorii! Luptaaaa Stiiintaaaa!!!

 •  29 Martie 2010, 11:56

stiinta craiova!!!!

 •  29 Martie 2010, 11:01

varsandu-si toata ura lor bolnava si aberatiile pline de venin......bleah!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează