FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Giuleştenii sînt resemnaţi

Articol de - Publicat luni, 31 martie 2008 00:00

Jucătorii giuleşteni cred că decizia de pierdere a derbyului la "masa verde" nu se va mai schimba

Dacă oficialii din Grant consideră că Rapidul are şanse să schimbe decizia Comisiei de Disciplină, care a hotărît ca Steaua să cîştige cu 3-0 la "masa verde", fotbaliştii alb-vişinii par mai degrabă pesimişti. "Ştiam că acesta va fi verdictul şi am spus-o demult. Nu m-a luat prin surprindere pentru că la asta mă aşteptam. Totul a fost o înscenare, însă trebuie să trecem peste acest incident şi să-l uităm cît mai repede", a spus Daniel Pancu. Emil Dică este de aceeaşi părere: "Sîntem extrem de dezamăgiţi pentru că noi ne antrenăm zi de zi, stăm prin cantonamente, departe de familie, dar trebuie să acceptăm decizia. Sînt şanse mici să se mai schimbe ceva".

De partea cealaltă, conducătorii rapidişti consideră că sînt şanse mari să li se dea dreptate la Tribunalul Sportiv de la Lausanne. "Încă mai cred într-o decizie favorabilă nouă. Legea este alături de fotbal şi de Rapid. Am speranţe că vom avea cîştig de cauză în final", a spus directorul general Constantin Zotta la Ştirile Sportive ale Antenei 1.

Joi se judecă apelul

Oficialii Rapidului au făcut deja primele demersuri pentru a încerca schimbarea deciziei luate vineri noapte de Comisia de Disciplină. Sîmbătă la prînz, ei au înaintat un memoriu care va fi analizat joi de Comisia de Apel. Următoarea instanţă la care se poate contesta sancţiunea este Curtea de Arbitraj, ultima fiind Tribunalul Arbitral al Sportului, de la Lausanne.

"Sînt convins că nici o echipă nu va mai fi penalizată, vom rămîne singurii în istorie"
Daniel Pancu

"Eu sînt sigur că vom avea cîştig de cauză la Lausanne. În ţară nu se mai poate face nimic pentru că sîntem judecaţi de nişte glumeţi care ne iau de fraieri"
Marian Rada

"Trebuie să facem totul uitat şi să ne concentrăm la meciurile care urmează. Altă soluţie nu mai avem"
Cristian Săpunaru

Citește și:
Gigi Becali i-a anunțat plecarea în direct la TV: „A semnat, am luat 600.000!” + Remarcatul cu FC Argeș nu e Tavi: „Îi fac clauză 30 de milioane”
Superliga

Reacția lui Gică Hagi la revederea cu Dan Petrescu » Imaginile serii, la pauză, în Ghencea

Ghencea superbă: reprezentanta României la „Miss Universe” și-a susținut favoritul din tribune, la FCSB - FC Argeș

Marius Croitoru, întrebat de ce și-a înjurat jucătorii la meciul cu Voluntari: „Nu suntem la...”

Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Profit.ro
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Comentarii (3)
 •  31 Martie 2008, 10:22

o sa mai fie penalizari....anul viitor....cand o sa se joace pe giulesti....cine stie ce se mai intampla.....FORZA RAPID

 •  31 Martie 2008, 10:02

Eu propun sa-i duceti lu` basescu medaliile. Ce valoare mai are acea medalie cand stii ca are una la fel si cel care si-a batut joc de munca ta... apropo, idiotul cu bricheta este la puscarie???..., nu de alta dar avem nevoie de oameni care sa sfarme muntii de pe valea oltului.

 •  31 Martie 2008, 09:54

pai era normal sa castige cand sarmele au jucat fara portar. Blat pe fata

Vezi toate comentariile (3)
Comentează