FOTBAL  »  Superliga  »  

Gloria Buzău l-a numit în funcţia de preşedinte pe managerul naţionalei masculine de volei

Articol de GSP - Publicat marti, 24 iunie 2008 00:00

Noul preşedinte al echipei Gloria Buzău este, începând de marţi seară, managerul general al naţionalei masculine de volei a României, Mihai "Puiu" Marin.

"Mă bucur că oficialii clubului Gloria au avut încredere în calităţile mele. Vin la Buzău cu gândul de a face ceea ce mi-am dorit toată viaţa, şi anume performanţă", a declarat Mihai Marin, cel care l-a înlocuit în funcţie pe Aurel Brebeanu. Acesta a demisionat la finalul sezonului trecut în urma unor neînţelegeri cu antrenorul Ştefan Stoica.

"Puiu" Marin a mai spus că primul lucru pe care îl va face este să stea de vorbă cu reprezentanţii autorităţilor locale, pentru a le cere sprijinul în susţinerea echipei: "Îmi doresc ca relaţiile dintre factorii locali de decizie şi club să fie propice realizării performanţelor. Vreau ca toată lumea să-şi dea mâna pentru binele Gloriei".

Fost voleibalist de performanţă, Mihai Marin (54 de ani) a activat ca director sportiv la multipla campioană de volei a României, Petrom Ploieşti. De asemenea, el este şeful catedrei de volei din cadrul Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti, funcţie din care s-a autosuspendat pe perioada în care va activa la Gloria Buzău.

 

sursa: News In

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
 •  18 Iulie 2008, 15:44

Il stiu bine pe Marin. Garantez ca, dupa orice infangere, va fi prima voce a Buzaului care va acuza arbitri. Si inca ceva: ce au comun voleiul cu fotbalul, nu stiu. Poate doar faptul ca se folosesc plase (la porti si la fileu) ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează