FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - ASTRA 1-2

Grigoraş: "N-am de ce să fiu supărat, se întîmplă o dată la 10 meciuri să pierzi aşa un meci"

Petre Grigoras
Petre Grigoras

Articol de GSP - Publicat luni, 26 septembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 26 septembrie 2011 23:31

Antrenorul Petre Grigoraş le-a transmis jucătorilor de la Pandurii că nu s-a supărat după primul eşec pe teren propriu, 1-2 cu Astra Ploieşti.

Totuşi, tehnicianul gorjenilor regretă enorm că echipa sa nu a putut urca pe locul doi în clasament, un vis prea frumos pentru suporterii din Tîrgu Jiu

"Păcat, nu întotdeauna fotbalul este şi corect, din punctul meu de vedere am dominat autoritar mai bine de 80 de minute din acest joc, ne-am creat situaţii foarte bune, şi la un moment dat, când eşti nemulţumit cu un punct primeşti lovitura decisivă când eşti cu toată echipa în careu. Cam asta a fost istoria jocului de azi pe care nu meritam să-l pierdem sub nici o formă, poate şi un egal ar fi fost nedrept.

Dar noi rămânem cu jocul bun şi cu ocaziile, iar ei cu trei puncte. E păcat de munca noastră, nu am chiar nu am ce să le reproşez jucătorilor mei, îi felicit pentru atitudine şi pentru modul în care au reuşit să revină de la 0-1 din minutul 4. Se întâmplă o dată la zece meciuri să controlezi un meci aşa cum l-am controlat noi şi să pierzi. Aş vrea ca următoarele zece meciuri să jucăm în acelaşi ritm şi sunt convins că o să câştigăm măcar opt din ele", a declarat Grigoraş.

"Băieţii sunt afectaţi şi orice suporter cred că e afectat. Pentru că atunci când joci prost poate nu eşti atât de afectat dar când joci bine şi controlezi partida de la un capăt la altul e normal să fi afectat, e normal dacă pierzi partida să te afecteze mai mult decât dacă ai fi jucat prost. Va trebui să mergem înainte, păcat că era un vis frumos, pentru câteva etape eram şi noi cocoţaţi pe un loc doi dar nu am putut. A fost ziua în care Pandurii Târgu Jiu a jucat foarte bine dar a pierdut", a subliniat Grigoraş.

Pandurii Târgu Jiu a pierdut, luni, pe teren propriu, scor 1-2, meciul cu Astra Ploieşti, contând pentru etapa a opta a Ligii I.

mediafax

Citește și:
Stadionul a „explodat” în FCSB - UTA: „Demisia, demisia!”
Superliga
Stadionul a „explodat” în FCSB - UTA: „Demisia, demisia!”
Mirel Rădoi, pe picior de plecare de la Gaziantep: „Cei din club cunosc situația”
Campionate
Mirel Rădoi, pe picior de plecare de la Gaziantep: „Cei din club cunosc situația”
Gabi Balint a șters pe jos cu FCSB: „M-au zăpăcit! Am făcut ca Ionuț Chirilă”
Superliga
Gabi Balint a șters pe jos cu FCSB: „M-au zăpăcit! Am făcut ca Ionuț Chirilă”
Gigi Becali a scos „tunurile”: „Trichi-trichi, puricel. Cu Baciu mai încercăm 4-5 etape”
Superliga
Gigi Becali a scos „tunurile”: „Trichi-trichi, puricel. Cu Baciu mai încercăm 4-5 etape”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum a fost primit Mihai Stoica la Târgoviște, după ultimele dezvăluiri de la FCSB

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (3)
valicosul
valicosul  •  27 Septembrie 2011, 00:20

mai lasati comentariile, grigoras e cel mai bun antrenor din liga 1

clnscp
clnscp  •  27 Septembrie 2011, 00:03

E usor de facut astfel de declaratii cand esti pe 6.

rhadoo17
rhadoo17  •  27 Septembrie 2011, 00:02

...dar cu cat chin au scos rezultat nul cu Sibiul, uita desteptul de Grigoras!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează