FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Gustavo Veronezi a impresionat la antrenamente » "Mic, dar iute"

Articol de , - Publicat marti, 29 iunie 2010 00:00

Brazilianul Veronezi a impresionat la primul antrenament sub comanda lui Şumudică prin tehnică, viteză şi capacitate de efort.

Enclava "carioca" din Giuleşti a ajuns la numărul 5! Ultimul brazilian transferat de Rapid, Gustavo Veronezi (28 de ani), nu se dezminte şi şi-a demonstrat calităţile încă de la prima şedinţă de pregătire de la Pro Rapid. Sud-americanul şi-a impresionat noii colegi prin viteza, tehnica şi determinarea pe care le-a arătat pe gazon.
Chiar dacă a fost un antrenament uşor, Şumudică preferînd doar exerciţiile cu mingea, pe spaţii restrînse, Veronezi a reuşit să iasă în evidenţă. "Cînd îl vezi aşa mic, nu ai zice că e cine ştie ce fotbalist, dar pe teren nici nu mai contează fizicul său. E foarte rapid în execuţii şi pasează extrem de precis. Greu îi iei mingea. În plus, aleargă tot timpul, nu stă pe loc nici o clipă", l-au caracterizat rapidiştii.

Fotbalistul ce poate evolua oriunde în banda dreaptă are 1,70 metri şi 68 de kilograme, fiind în acest moment cel mai firav jucător din lotul Rapidului.

"Veronezi poate ajuta Rapidul. E un fotbalist cu foarte multe calităţi, iar fizicul nu contează prea mult, atunci cînd evoluezi pe bandă"
Nicolae Manea, director tehnic Rapid

120.000 de euro pe sezon va cîştiga Veronezi la Rapid. El a venit liber de contract după ce şi-a încheiat angajamentul cu grecii de la Kerkira

Citește și:
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Superliga
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Dioszegi a reacționat după ultimele imagini postate de Nicolescu: „La ei am primit trei pizza și le-am împărțit 16 inși” + „Noi nu cerem autonomie, vrem doar ...”
Superliga
Dioszegi a reacționat după ultimele imagini postate de Nicolescu: „La ei am primit trei pizza și le-am împărțit 16 inși” + „Noi nu cerem autonomie, vrem doar ...”
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Urmează o nouă schimbare de căpitan la FCSB » Reghecampf și-a anunțat decizia: „Să profităm”
Superliga
Urmează o nouă schimbare de căpitan la FCSB » Reghecampf și-a anunțat decizia: „Să profităm”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (4)
al3x_no_1
al3x_no_1  •  29 Iunie 2010, 20:26

Se scrie Veronesi, nu Veronezi.

ill7ven
ill7ven  •  29 Iunie 2010, 11:24

la noi vine,bistritenii au luat altu deja.

cismasuciprian
cismasuciprian  •  29 Iunie 2010, 10:10

da e destul de buna...pot sa zic ca e prea mare pt moraes...dar decat sa l ia steaoaai sa se intareasca mai bn il lu am noi....

Vezi toate comentariile (4)
Comentează