FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT - UTA

CRONICĂ DE GEORGE NISTOR Hermannstadt - UTA 3-0: eșec rușinos, iar la Sibiu s-a scandat „Demisia!”. Clasament la retrogradare

Sibienii au sărbătorit în ploaie victoria la scor cu UTA
Sibienii au sărbătorit în ploaie victoria la scor cu UTA

Articol de , , , - Publicat sambata, 26 aprilie 2025 19:03 / Actualizat sambata, 26 aprilie 2025 19:56

Hermannstadt a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 3-0, în runda 6 din play-out-ul Superligii.

Cristi Neguț, Sergiu Buș și Ianis Stoica au marcat pentru sibieni, într-un succes categoric al echipei pregătite de Marius Măldărășanu.

Hermannstadt - UTA 3-0. Lui Mircea Rednic i s-a cerut demisia în timpul meciului
Hermannstadt - UTA
Hermannstadt - UTA 3-0. Lui Mircea Rednic i s-a cerut demisia în timpul meciului

Cronică de George Nistor, după Hermannstadt - UTA 3-0: Mircea Rednic, condamnat la emoții

La Sibiu, Hermannstadt a susținut proba seriozității în fotbal, la trei zile după calificarea în finala Cupei României, în fața Rapidului. Sub privirile eternului Viorel Hizo, dulău molcomit de vremuri, jucătorii lui Marius Măldărășanu au primit vizita celor de la UTA, și ei la adăpost de puncte peste linia roșie a clasamentului, însă nu suficient de consistente încât să elimine total grijile.

A fost, altfel spus, premisa perfectă pentru un start de partidă al calmului și așteptării, de ambele părți, deși nu defensiva le caracterizează pe cele două adversare. Plusul de calitate a părut estompat în momentul în care antrenorul sibienilor a apelat la câteva inserții în echipa de start, pe fondul partidei de la mijlocul săptămânii.

Nana Antwi, Robert Popescu, Cristian Neguț și Sergiu Buș și-au făcut apariția în primul „11”, alături de care se pregătise și Antoni Ivanov, dar o accidentare la încălzire i-a adus bulgarului înlocuirea cu Alessandro Murgia.

Motivația, marea operă a lui Măldărășanu

S-a construit agale, fără ruperi de ritm, în condițiile în care arădenii și-au propus un joc fundamentat pe concentrare, noțiune cu care cosmopoliții lui Mircea Rednic nu s-au identificat nici în această stagiune. Nici una, nici cealaltă nu s-au folosit de clasica pasă înapoi - „artă” a Superligii - la care multe echipe apelează constant ca într-un carusel al lașității.

Primele efecte s-au derulat imediat, ieșind la iveală șuturile de la distanță. Robert Popescu, extremă de 22 de ani, crescută în curtea FCSB-ului, a semnat prima ocazie a partidei, cu o execuție curajoasă, din colțul careului, dar mingea s-a scurs la metri buni distanță de vinclul porții lui Dejan Iliev.

În minutul 24, Omondi a încercat și el să surprindă, cu un șut în forță, central, la care Căbuz a respins excelent. Lipsa de agresivitate de la UTA le-a făcut pe gazde să prindă curaj, dovada clară fiind pătrunderea de viclean a lui Neguț, din unghi imposibil, soldată cu gol (33'), spre disperarea celor cinci arădeni uimiți în proximitatea buturilor, incapabili să acționeze.

Pe final de repriză, pe același flanc stâng, Sergiu Buș a punctat după pasa filtrantă a lui Tiago Goncalves, săltând mingea peste Iliev, trădat de apărare din nou.

În depărtare însă, marcatorii ascund un mare autor din background, timid și bun comunicator în același timp, expresiv și de o logică briliantă: Marius Măldărășanu. Nu doar un antrenor de viitor, ci și un gestionar de clasă al motivației, ce își clădește cariera prin fapte certe, nu prin gargară de obraznic.

„Demisia, demisia!”, ca ocazie de joc

În cea de-a doua parte, a venit rândul ca UTA să insiste. Rând pentru echipă, obligație de la vestiar. Și sibienilor le-a convenit, întrucât nu de puține ori au practicat, cu succes, cedarea posesiei, de-a lungul sezonului.

Râpă și Effiong i-au luat locul lui Dussaut - pierdut în spațiu -, respectiv Hrezdac, în timp ce, la Hermannstadt, Ianis Stoica și-a primit minutele, la schimb cu Cristi Neguț.

În ciuda multiplelor transferuri făcut de Rednic, prospețimea și „Bătrâna Doamnă” sunt în antiteză nu doar lexical. Alb-roșii nu au reușit să avanseze pentru a produce pericolul la cealaltă poartă, zbaterile lui Poulolo, Biceanu și Tzionis, nou introduși, fiind în zadar.

Limitele celor de la UTA au fost evidente. Au punctat doar prin șuturi blânde și pase neproductive, perfect vizibile pentru galeria Aradului, cea care i-a strigat demisia „Puriului”.

Murgia, elementul de viteză de la centrul terenului pentru sibieni, s-a aflat la un pas de a face 3-0 în minutul 75. Servit foarte bine cu o centrare de pe banda dreaptă, italianul a trimis cu capul din doar câțiva metri, reflexul goalkeeper-ului advers menținând scorul.

Tabela a mai cedat o dată în prelungiri, prin perseverența lui Ianis Stoica, după un un-doi de mare efect cu Aurelian Chițu, urmat de un șut bine plasat.

Hermannstadt scapă de emoțiile finalului de sezon, moment perfect pentru a canaliza energiile spre finala de Cupă, acolo unde o așteaptă CFR Cluj. De partea cealaltă, UTA pare predestinată trăirilor intense pe care Rednic le duce din greu. Este destin făcut de propria mână, o poveste cu aceeași desfășurare a acțiunii, an de an.

Programul etapei #6 din play-out

FINAL. Hermannstadt - UTA 3-0

  • Pentru live și statistici, click AICI
  • Au marcat: Neguț (33), Buș (43), Ianis Stoica (90+2)
  • 3.357 de spectatori au urmărit meciul de pe stadion, număr oficial
  • A fost al 3-lea meci la rând fără victorie pentru UTA, iar suporterii arădeni și-au pierdut răbdarea cu antrenorul Mircea Rednic, căruia i-au cerut demisia după o oră de joc, când Hermannstadt conducea cu 2-0.

Hermannstadt - UTA, echipele de start

Hermannstadt (5-3-2): Căbuz - Antwi, Căpușă, Ionuț Stoica, Bejan, Goncalves - R. Popescu, Murgia, Kujabi - Buș, Neguț
Rezerve: Muțiu, Pop, Găman, Selimovic, Balaure, Biceanu, Mihart, Oroian, Dragos Iancu, Ianis Stoica, Chițu
Absenți: -
Antrenor: Marius Măldărășanu

Ivanov fusese anunțat titular în linia de mijloc a sibienilor, însă s-a accidentat la încăzlire. Murgia a fost introdus din primul minut.

UTA (4-1-4-1): Iliev - Dussaut, Conte, Benga, Trif - Hrezdac - Danciu, Van Durmen, Mpoku, Omondi - Costache
Rezerve: Gocea, Râpă, Matei, Tzioni, Effiong, Taroi, Olar, Poulolo, R. Cristea
Absenți: -
Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: „Municipal”
Arbitru: Horia Mladinovici / Asistenți: George Neacşu, Ionuț Neacșu
Arbitru VAR: Iulian Dima / Arbitru AVAR: Alexandru Vodă

Citește și:
Cristi Borcea șochează: „El trebuia să fie președintele României, eram departe!”
Stiri extrasport
Cristi Borcea șochează: „El trebuia să fie președintele României, eram departe!”
Revenire după 3 ani la echipa națională! Mircea Lucescu a recunoscut: „Da, îl convoc”
Nationala
Revenire după 3 ani la echipa națională! Mircea Lucescu a recunoscut: „Da, îl convoc”
Victor Angelescu anunță măsuri DRASTICE la Rapid: „Șumudică e subiect închis! Vom tăia în carne vie”
Superliga
Victor Angelescu anunță măsuri DRASTICE la Rapid: „Șumudică e subiect închis! Vom tăia în carne vie”
Marius Șumudică, derapaj suburban la plecarea din Giulești » L-a înjurat pe oficialul clubului: „Mă băgați în mormânt”
Superliga
Marius Șumudică, derapaj suburban la plecarea din Giulești » L-a înjurat pe oficialul clubului: „Mă băgați în mormânt”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

A fost un jucător excepțional, cu 135 de goluri în Liga 1, dar în umbra lui Balaci! Interviu rar, după 40 de ani: „Ne-au dus cu pușca și ne-a salvat Lucescu: «Bă, cum i-ați lăsat să vă tundă?!»”

Revenire după 3 ani la echipa națională! Mircea Lucescu a recunoscut: „Da, îl convoc”


Comentarii (6)
Doar_Divizia_B
Doar_Divizia_B  •  26 Aprilie 2025, 20:29
Postat de LeonardStefan pe 26 Aprilie 2025, 14:30

Tinem cu UTA care este antrenata de dinamovistul nostru Rednic...el ne a salvat de multe ori ...

A salvat rednic pe dinamo de mai multe ori decat pe uta de cand ii pregateste pe aradeni. :D

Doar_Divizia_B
Doar_Divizia_B  •  26 Aprilie 2025, 20:28
Postat de Van__Basten pe 26 Aprilie 2025, 18:59

Ole

ole oleee rapiduletul locul saseee! :D

Doar_Divizia_B
Doar_Divizia_B  •  26 Aprilie 2025, 20:26
Postat de mario_rdfe_ pe 26 Aprilie 2025, 19:20

Nu inteleg de ce Mircea Rednic nu isi da o data demisia de acolo ! Nu se poate asa ceva, este huiduit intr una de 2 ani de zile...! Fotbalist urias, antrenor cu titluri de campion in palmares..accepta la nesfarsit sa fie terfelit de catre suporterii unei echipe care nu mai reprezinta nimic in fotbal de vreo 50 de ani..sau cati or fi ! Zici ca inainte de Rednic erau campioni sau participau in cupele europene...asa sunt de pretentiosi ! La fel suporterii de la Galati....au luat singurul titlu din istorie cu Dorinel...apoi tot el ia luat din liga 3 si a promovat pana in liga 1...iar aseara faceau misto de el ! Dinamo se chinuie de 10 ani de zile..a si retrogradat si nu au mai facut suporterii atata scandal....si e Dinamo !

Daca uta n-a castigat nimic in fotbal de vreo 50 de ani si dinamo se chinuie de vreo 20 de ani ci nu de 10! Si vorba ta la dinamo s-au bagat vagoane de bani s-au tras mii de sfori si au suferit sute de mii de suporteri pe cand la uta?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează