FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - FC VOLUNTARI 2-0

Hoban, dezamăgit după ce Daum nu l-a chemat la națională: "Nu am primit nicio explicație"

FOTO: Alex Nicodim
FOTO: Alex Nicodim

Articol de GSP - Publicat duminica, 20 august 2017 23:02

Ovidiu Hoban, mijlocașul celor de la CFR, a reușit o nouă evoluție solidă în meciul câștigat de echipa sa pe teren propriu în fața lui FC Voluntari, scor 2-0. 

Mijlocașul a dezvăluit rețeta succesului echipei clujene, vorbind apoi despre cum a primit vestea neconvocării la națională pentru "dubla" cu Armenia și Muntenegru, din 1 și 4 septembrie. 

"Munca de zi cu zi, asta e ceea ce ne-a adus sus. Mă simt bine și sper să continui această formă. Când mă voi gândi că nu voi mai fi folositor fotbalului, voi spune pas și mă voi retrage.

Sper să continuăm aceste rezultate bune și să fim la fel de concentrați în fiecare meci. Am văzut ce jucători buni avem, ne-am antrenat bine și o vom face în continuare pentru a dovedi că nu e o întâmplare locul pe care suntem", a declarat Hoban, la TV Dolce Sport. 

Mijlocașul de 34 de ani al lui CFR a vorbit și despre decizia lui Daum, care nu l-a convocat la națională deși a avut un start de sezon extrem de bun, reușind trei goluri. 

"Încerc să-mi fac cât mai bine treaba, orice jucător își dorește să fie la națională, dar asta e, nu depinde de mine. Nu am primit nicio explicație pentru faptul că nu am fost convocat", a mărturisit Hoban. 

Citește AICI cronica partidei CFR Cluj - FC Voluntari 2-0 

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (5)
haideusicfr
haideusicfr  •  21 August 2017, 19:08

Hoban e un jucator excelent.

haideusicfr
haideusicfr  •  21 August 2017, 18:47
Postat de dani26uno pe 21 August 2017, 08:46

O fi el Daum pacatos dar de acum trebuie sa dea explicatii la fiecare jucator cand nu e chemat la nationala ?

Ai dreptate ,dar Daum i-a invatat asa. E un tip finut , vorbeste cu toata lumea , are stil. Nu intelegem acest comportament ,ne-am obisnuit cu altii gen Piturca...

merace
merace  •  21 August 2017, 10:26
Postat de merace pe 21 August 2017, 10:24

Cum adica "a primit vestea neconvocării la națională"?! Adica jucatorii sunt instiintati oficial ca nu sunt convovati la nationala?! :D hahaha

Sau a venit omul de serviciu si i-a zis "Bai, Hobane, a aparut lotul, nu prea esti acolo!" :D hahaha

Vezi toate comentariile (5)
Comentează