Articol de Ionuţ Coman - Publicat vineri, 01 august 2025 12:27 / Actualizat vineri, 01 august 2025 12:27
Ianis Zicu (41 de ani), antrenorul Farului, a dezvăluit că-și dorește să treacă mai sus de obiectivul fixat la debutul campionatului.
Neînvins după primele trei etape pe banca Farului în Superligă, Ianis Zicu a dezvăluit își fixase o țintă pentru startul sezonului.
Ianis Zicu vrea să-și depășească obiectivul fixat
Una care include și partida cu Metaloglobus București, pe care alb-albaștrii o vor disputa vineri, de la ora 19.00, pe teren propriu, în runda a 4-a.
„Mă gândeam la 8 puncte după primele 4 etape. Asta a fost ideea principală când am pornit la drum, un minimum de puncte pe care să-l avem. Însemnând să ne câștigăm meciurile de acasă și să obținem cel puțin două egaluri, ținând cont că mergeam la FCSB și la FC Botoșani.
Acum, având deja 7 puncte, cred că trebuie să avem 10 puncte după 4 etape și trebuie să facem totul să luăm încă 3 puncte cu Metaloglobus”, a explicat tehnicianul constănțean.
Ianis Zicu își va întâlni fosta echipă: „Vom avea aceeași atitudine că în Ghencea”
În fața elevilor săi se va afla echipa pe care a pregătit-o în sezonul trecut, bifând o performanță remarcabilă și total neașteptată, promovarea în prima ligă. Totuși, Ianis Zicu a spus că nu-l consideră un meci special și este concentrat doar pe obținerea unei noi victorii pentru Farul.
„Sunt emoții cu care rămâi, fie că ai fost jucător, fie că ești antrenor, dar mai important decât ce a fost atunci este momentul actual. Nu mă interesează decât să obținem cele 3 puncte, pentru ca să putem să privim în continuare către locurile din față”, a spus antrenorul în vârstă de 41 de ani, care le-a atras atenția elevilor săi că nu va conta prea mult cât de bine îi știe pe foștii săi jucători și să nu-și privească adversarii de sus.
„Jucăm acasă și trebuie să câștigăm acest meci. Sunt convins că atitudinea băieților va fi cea care trebuie. Cei care vor veni la stadion vor vedea o echipă care muncește și aleargă pentru fiecare minge, fără să conteze faptul că întâlnim un adversar care, pe hârtie, este accesibil. Considerăm meciul ca și cel cu FCSB și vom avea aceeași atitudine că în Ghencea”, a promis Ianis Zicu.
Ianis Zicu: „Ramalho este o achiziție foarte bună!”
Antrenorul Farului a vorbit și despre noua achiziție, mijlocașul portughezul Andrea Seruca de Oliveira, care a trecut la juniorat pe la Sporting și Benfica.

„Este un jucător care vine din campionatul Portugaliei și sperăm să ne ajute, așa cum s-a întâmplat și cu Ramalho până acum, o achiziție foarte bun. Sperăm să se integreze foarte rapid.
La Ramalho a fost vorba de o lună, cu meciurile amicale, și a înțeles modul în care vreau să acționeze un jucător în acea poziție. La el, trecerea trebuie făcută prin meciuri oficiale și este foarte important cum îl integrăm”, a explicat Ianis Zicu.

Ianis Zicu: „La jumătatea sezonului tragem linie”
După venirea lusitanului, constănțenii au ajuns la un număr de 8 străini în lot, dar s-ar putea că în iarnă o parte dintre ei să plece.
„Întotdeauna, la jumătatea sezonului, se trage linie și vezi dacă vrei continua sau nu. Sunt adeptul filozofie că dacă ești străin, trebuie să joci mai bine. Vă dau exemplul meu din Coreea de Sud, când mi-au spus clar. Dacă marchezi 6 goluri, cât marchează și un corean, poți să te duci acasă în România. Nu avem de ce să te ținem. Este clar, străinii trebuie să demonstreze că sunt mai buni decât românii, dar nu putem să vorbim după două-trei săptămâni", a mărturisit tehnicianul formației de pe Litoral.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu