FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA

Iată cum se fac blaturile pe axa club-arbitru-observator. Asistentul pro Jean Pădureanu salvat de supervizor deşi a greşit grav

Jean Padureanu
Jean Padureanu

Articol de GSP - Publicat luni, 10 septembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 10 septembrie 2012 12:38

Un meci din ultima etapă a Ligii 1 s-a reîntors la vechile practici din fotbalul românesc. E vorba despre modul în care a fost acoperită oficial gafa unui asistent care n-a semnalizat ofsaid la golul prin care Gloria Bistriţa a cîştigat partida.

E vorba despre tuşierul Dorin Mudura, care a închis ochii la reuşita lui Florin Bratu, aflat în poziţie afară din joc în momentul în care i s-a pasat balonul. Cu toate acestea, Mudura a primit o notă extrem de mare, care practic îi anulează gafa, din partea observatorului Patriţiu Abrudan.

Acesta, fost şi el asistent FIFA, şi un apropiat al lui Jean Pădureanu, preşedintele Gloriei Bistriţa, i-a făcut un raport favorabil lui Mudura şi l-a notat cu 8,2, un calificativ extrem de mare chiar şi pentru un arbitru care are o prestaţie fără greşeală pe parcursul întregului meci.

Conform raportului observatorului, Dorin Mudura nu trebuie reţinut de la delegări, avînd notă peste 8 şi, chiar dacă şefii CCA nu-l vor delega în următoarele etape, el nu va fi afectat la finalul sezonului în clasamentul arbitrilor, top pe baza căruia se fac retrogradările şi promovările în loturile primelor 3 divizii.

Citește și:
Clubul din Superligă „a rupt” în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Superliga
Clubul din Superligă „a rupt” în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (75)
atentu
atentu  •  11 Septembrie 2012, 13:23

Mudura e o hahalera , va amintiti cand Ganea l-a strans de gat ? Atunci cei mai multi i-au dat dreptate arbitrului dar uite ca timpul le clarifica pe toate , iar faptul ca fostul arbitru Abrudan ( alta loaza , promovat la corpul de observatori gratiei simpatiei reciproce cu Dumitru Dragomir ) l-a " albit "il va face sa se umfle si dupa ce va gresi la un meci cu miza si cu mult mai multi ochi POATE marele sef Diaconu sa ia masuri dure . Ca asa s-a laudat la inscaunare , nu ?

goolden2009
goolden2009  •  10 Septembrie 2012, 20:15

Dar cand Bistrita a pierdut 2 puncte cu Gaz Metan Medias nu a mai fost blat? Rusine domnilor ziaristi...daca va pot numi ziaristi...sau chiar domni

id45
id45  •  10 Septembrie 2012, 18:48

Multi prieteni m-au intrebat ce va face Iasiul la Bistrita , chiar multi spuneau ca va fi o surpriza , dar eu le-am zis clar - luam bataie ori cu 11m dat ca la celalalte meciuri sau vom lua gol din offsaid vazut din elicopter - Fiti seriosi , mafiotii fotbalului romanesc sau ajutat intotdeauna cand a fost nevoie - cautati clasamentele anilor '80 - '90 si va veti da seama cine este cu adevarat aceasta echipa !!!

Vezi toate comentariile (75)
Comentează