Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 12 februarie 2025 19:04 / Actualizat miercuri, 12 februarie 2025 21:17
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, 12 februarie, să aprobe de principiu recursul celor de la FCSB în legătură cu mai vechiul dosar al palmaresului aflat în dispută de câțiva ani cu clubul CSA Steaua București.
Aceasta este ultima șansă a celor de la FCSB să mai „rupă” o bucată din palmaresul Stelei, cea din 2003, de când s-a produs „schisma” provocată de Gigi Becali. La precedentul recurs, FCSB a cerut să-i fie permis să aducă probe noi, dar la Curtea de Apel i s-a respins această doleanță.

Cazul se va judeca la Înalta Curte
Avocatul Andrei Căvescu, cel care reprezintă interesele grupării patronate de Gigi Becali, a explicat pentru GSP.ro că „această hotărâre înseamnă că de această dată procesul va avea loc la respectiva instanță. S-a dat și un prim termen, pentru 4 iunie 2025. Este al doilea recurs pe care îl facem în acest caz.
Prima dată, Înalta Curte a trimis cazul spre rejudecare la Curtea de Apel. Acolo unde nu s-a dorit să fie administrate probe noi, în ciuda cererilor noastre de a se obține documente de la LPF și FRF în legătură cu modul în care echipa a fost acceptată în competiții ca și continuatoare a Stelei. În consecință, ni s-a respins acel prim recurs.
Dar cum legea nu permite să faci mai mult de două recursuri în același caz, de această dată se va judeca recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Iar decizia va fi finală".
Precedentul recurs al celor de la FSCB la ÎCCJ a fost demarat în martie 2023. Fusese făcut pentru că, inițial, Curtea de Apel a decis că palmaresul pentru perioada 1947-1998 aparține celor de la CSA Steaua, iar cel pentru intervalul 1998-2003 nu a fost atribuit nimănui.
Pe „mărci” se așteaptă termen, iar „prejudiciul” este suspendat
Între FCSB și CSA Steaua mai sunt pe rol alte două procese, cel al mărcilor și cel al prejudiciului solicitat de clubul din Ghencea în urma deciziei cu palmaresul. Primul proces, în care FCSB cere anularea tuturor mărcilor deținute de CSA Steaua București, se află tot la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dar deocamdată nu a primit un termen de judecare. Iar celălalt, în care CSA Steaua București solicită daune de 37 de milioane de euro celor de la FCSB, este deocamdată suspendat pe fondul Tribunalului București până la o decizie finală a ÎCCJ în speța cu mărcile.
Cât de bine te pricepi la fotbal? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul PAOK - FCSB și câștigă premiile grozave puse în joc.


