FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Îl vor şi pe "Pirlo"! » După Beţa, Şerban şi Lazăr, un alt "student" a intrat în vizorul dinamoviştilor

Ferfelea a făcut junioratul în Ștefan cel Mare, apoi s-a consacrat în Regie
Ferfelea a făcut junioratul în Ștefan cel Mare, apoi s-a consacrat în Regie

Articol de - Publicat sambata, 18 mai 2013 00:00 / Actualizat vineri, 17 mai 2013 20:46

Roş-albii încearcă să-l convingă pe Viorel Ferfelea, 28 de ani, să vină în Ştefan cel Mare.

Dinamo caută să-şi asigure serviciile unui mijlocaş cu glezna fină pentru viitorul sezon, mai ales că a suferit în această primăvară din cauza absenţei lui Cătălin Munteanu şi a accidentărilor lui Cosmin Matei. De aceea negociază cu Viorel Ferfelea, care speră să devină liber de contract cît mai curînd, fiind în litigiu cu Sportul.

Mijlocaşul ofensiv este şeful greviştilor lotului de "studenţi" ce vor să scape de Vasile Şiman. Tocmai de aceea n-a mai jucat nicăieri de pe 1 decembrie 2012, cînd a evoluat ultima dată, în meciul contra Dunării Galaţi, 1-0!

Fotbalistul alintat într-o vreme " Pirlo din Regie" nu avea un salariu prea mare la Sportul, 2.100 de euro lunar, însă este circumspect în ceea ce priveşte următorul pas pe care-l va face. "Îşi doreşte o echipă unde să aibă garanţii că-şi va primi banii la timp. Nu vrea să sară din lac în puţ, or la Dinamo nu s-au rezolvat definitiv problemele financiare", au comentat apropiaţii mijlocaşului.

700.000 de euro e cota de piaţă a lui Ferfelea, conform transfermarkt.de

Citește și:
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Superliga
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Campionate
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (81)
ionut_gl
ionut_gl  •  18 Mai 2013, 17:58

si-a terminat cariera ferfelea...prea multi ani pierduti la sportul stud.

cobra234
cobra234  •  18 Mai 2013, 16:03
Postat de thumbzilla.. pe 18 Mai 2013, 13:35

asa de bogat e negoita incat va umple de jucatori cebiti gratis de pe la echipe intrate in insolventa :))

NEW DINAMO :))))))))))))0

cobra234
cobra234  •  18 Mai 2013, 16:01

E CLAR, ASTA E IAR NEW DINAMO :))) CA SI ANUL TRECUT,,DE FAPT UN CLUB DE DOI BANI, CUMPARA JUCATORI DE DOI BANI :)))))))0

Vezi toate comentariile (81)
Comentează