FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - CRAIOVA 1-0

Ilie Balaci: "În vară s-au făcut marile greşeli la Craiova, pentru Neagoe era imposibil să facă rezultate"

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 decembrie 2009 00:00

Fostul manager general al Universităţii Craiova, Ilie Balaci, a comentat situaţia în care se află gruparea olteană în acest sezon şi spune că s-au comis erori greu de îndreptat înainte de începerea sezonului.

"Nu vreau să intru în discuţii despre Craiova, am vorbit cu Adrian doar de două sau trei ori de cînd am plecat. Mă aşteptam să fim în primele 5 sau 6 echipe, dar cred că totul pleacă de la ceea ce s-a întîmplat astă-vară. Pentru Neagoe era aproape imposibil să vină să facă rezultate, ceva s-a întîmplat în vară, în perioada pregătirii.

Adi e proprietarul clubului, el decide ce se întîmplă şi treuie să-şi asume responsabilitatea pentru rezultatele care apar pe parcurs. Şi anul trecut au existat erori, ştie Mititelu mai bine decît mine ce s-a întîmplat acolo. Dacă rezultatele lipsesc, e normal ca nimeni să nu fie mulţumit", a spus Balaci la Fanatik Show pe DigiSport.

Citește și:
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
Stiri extrasport

A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Superliga
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Noutati auto
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Motorul perfect pentru Duster și Bigster: Horse, furnizorul de motoare al Dacia, anunță un hibrid de 2.0 litri pentru off-road. Rezistă sub apă de 1 metru și urcă o pantă de 100%
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (5)
 •  14 Decembrie 2009, 13:18

esti un fraier clau 1981 si s-o vezi pe mata in doua p

 •  13 Decembrie 2009, 08:47
Postat de pe 12 Decembrie 2009, 17:48

UN PAPAGAL ORDINAR UN OLTEAN LAUDAROS DAR FARA BANI SI FARA PERSPECTIVE DE A PRODUCE BANI ,SLOGANUL CU ARBITRII NUMAI TINE DAR O SA-L VEDEM DUPA UN AN CIND VA DISPAREA CU CIOBANUL DE BECALII DE PE POSTURILE TV CARE AU LINS DIN GREU LA ACCESTI PAPAGALII CARE AU DISTRUS FOTBALUL ROMANESC DIN DORINTA DE A FACE BANI SI FARA A INVESTII ,DAR CU PAPAGAL SI SLOGANUL NE-AU FURAT ARBITRII NU TINE MULTA VREME INVESTESTE SI CRITICA JUCATORII DUPA INFRINGERE SI VOR AVEA REZULTATE ,DAR CU PAPAGAL NU !!!!!

lasa pe altu sa vorbeasca , nu tu de la CFR.

 •  12 Decembrie 2009, 17:48

UN PAPAGAL ORDINAR UN OLTEAN LAUDAROS DAR FARA BANI SI FARA PERSPECTIVE DE A PRODUCE BANI ,SLOGANUL CU ARBITRII NUMAI TINE DAR O SA-L VEDEM DUPA UN AN CIND VA DISPAREA CU CIOBANUL DE BECALII DE PE POSTURILE TV CARE AU LINS DIN GREU LA ACCESTI PAPAGALII CARE AU DISTRUS FOTBALUL ROMANESC DIN DORINTA DE A FACE BANI SI FARA A INVESTII ,DAR CU PAPAGAL SI SLOGANUL NE-AU FURAT ARBITRII NU TINE MULTA VREME INVESTESTE SI CRITICA JUCATORII DUPA INFRINGERE SI VOR AVEA REZULTATE ,DAR CU PAPAGAL NU !!!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează