FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - VICTORIA BRĂNEŞTI, AZI, 20:30, ANTENA 1 ŞI LIVEVIDEO PE GSP.RO

Ilie debutează superofensiv » Kapetanos titular

Articol de , - Publicat luni, 16 august 2010 00:00

Pentru a-l introduce pe grec, Dumitrescu va renunţa la Păcurar în meciul de azi cu Brăneşti

Steaua va juca încă de la primul meci al noului antrenor cu un sistem diferit faţă de cel implementat de Piţurcă Păcurar: "Ne-am fi dorit să ducem la final munca începută cu Piţurcă" (video)

Dumitrescu va alinia o formulă de atac, urmînd să-i folosească din start pe Răduţ, Tănase, Stancu şi Kapetanos, primul avînd rolul de al doilea mijlocaş central lîngă Dorel Stoica

Ilie Dumitrescu se ţine de cuvînt şi va juca un alt sistem faţă de predecesorul său chiar de la primul meci oficial. "Voi schimba modulul folosit de Piţurcă", a spus Ilie în prima zi ca tehnician la Steaua. La antrenamentele pe care le-a condus săptămîna trecută a încercat noul sistem: 4-2-3-1.

Cea dintîi mutare a fost să-l readucă în primul "11" pe Kapetanos, nefolosit deloc de Piţurcă în primele 3 etape, din cauză că grecul era în urmă cu pregătirea fizică. Cum Kapetanos va evolua ca vîrf împins şi cum în spatele lui linia de mijlocaşi ofensivi va fi formată din Nicoliţă, Stancu şi Tănase, marea dilemă a lui Ilie era pe cine va folosi lîngă Dorel Stoica.

98 de zile au trecut de cînd Kapetanos a evoluat în echipa Stelei într-un meci oficial, pe 10 mai 2010, la partida Vaslui - Steaua 2-1

24 de goluri din cele 69 pe care Steaua le-a marcat în sezonul trecut în toate competiţiile au fost înscrise cu aportul lui Kapetanos, care a punctat de 19 ori şi a oferit 5 pase decisive

De ce l-a preferat pe Răduţ lui Păcurar
Avea 3 soluţii: Răduţ, Păcurar şi Anghelov. Bulgarul nu s-a mişcat deloc bine la antrenamente, iar dintre ceilalţi l-a ales pe Răduţ, astfel că pe hîrtie formula va fi una extrem de ofensivă, cu 5 jucători eminamente de atac, toţi evoluînd în trecut chiar şi ca atacanţi.

Răduţ a fost preferat lui Păcurar pentru că fostul mijlocaş de la Inter Curtea de Argeş l-a impresionat la antrenamente şi e, ca şi Tănase, jucător care scoate mai uşor adversarii din joc prin dribling. În plus, Ilie a considerat că e mai pe stilul Stelei, mai fîşneţ şi e şi jucător de perspectivă, fiind, spre deosebire de Păcurar, în atenţia lui Răzvan Lucescu la echipa naţională.

8 ani e diferenţa de vîrstă dintre Răduţ şi Păcurar, primul avînd doar 20 de ani

4 goluri şi două pase de gol a reuşit Răduţ în sezonul trecut pentru Internaţional Curtea de Argeş, în cele 27 de meciuri în care a jucat

COMPARAŢIE

Păcurar pasează, Răduţ driblează şi creează
Cei doi au fost titulari în toate cele 3 etape, făcînd cuplul de mijlocaşi centrali în linia de 4 din spatele lui Stancu.

Păcurar    parametru    Răduţ
210    baloane jucate    203
28    baloane pierdute    56
28    recuperări    15
14    schimbări de ritm    12
2    driblinguri    6
7    pase filtrante    0
3    ocazii create    5
4    şuturi la poartă    2

Dilemă: tot Emeghara sau Bonfim?
Singurul semn de întrebare pe care Ilie Dumitrescu îl are pentru diseară e în privinţa postului de fundaş dreapta. Emeghara, pe care Piţurcă l-a folosit meci de meci în primele 3 etape, a resimţit oboseala la antrenamente, mai ales că vine după o accidentare foarte gravă, iar Ilie se gîndeşte să nu-l titularizeze şi diseară. În locul lui ar putea apărea Bonfim, însă doar dacă brazilianul va fi legitimat în cursul zilei de astăzi. Steaua a primit de la ANAF o hîrtie că transferul de la Timişoara se poate realiza, iar Dumitrescu a fost asigurat de conducere că fotbalistul va fi "apt de joc".

"Nu prea dorm de două nopţi, de cînd s-a produs această schimbare. Este o stare de surescitare firească. Am mult de lucru şi îmi doresc să reuşesc"
Ilie Dumitrescu, pentru stelisti.ro

"Am o filosofie de la care nu mă voi abate şi anume că nu cer sfaturi nimănui pentru sistemul pe care îl folosesc, cîştig sau pierd pe mîna mea"
Ilie Dumitrescu

"Obiectivul meu este să incerc să utilizez o formulă care să îi includă pe Kapetanos şi pe Bogdan Stancu. Voi folosi un sistem compatibil, astfel încît ambii să fie titulari"
Ilie Dumitrescu

La fel gîndesc şi fanii

Pe site-ul stelisti.ro, suporterii roş-albaştrilor au putut vota ce echipă ar dori să alinieze Steaua diseară. "11" cel mai votat e aproape identic cu cel gîndit de Ilie Dumitrescu. Fanii au ales formula: Tătăruşanu - Emeghara, Abrudan, Geraldo, Latovlevici - D. Stoica, Răduţ - Nicoliţă, Stancu, Tănase - Kapetanos. Cei care au primit cele mai multe voturi au fost Stancu (447) şi Dorel Stoica (436), iar cele mai puţine chiar Emeghara (234), jucător care şi în planul lui Ilie Dumitrescu e pus cu semnul întrebării.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (21)
anytwo
anytwo  •  16 August 2010, 21:02

intrati pe www.anytwo.ro .. ai posibilitatea sa inveti poker de la pro-players, ai oportunitatea de a-ti incepe cariera de jucator de poker **** primind 20 Euro la UniBet, gratuit si fara a face nici un depozit, si beneficiezi si de un rakeback de 30% ..

a13xutzu89
a13xutzu89  •  16 August 2010, 15:13

hai ca si dumitrescu asta e mare antrenor :-j...in urmatoarele 5 etape daca strangem 4 puncte vom fi mari :-k...

bigbandit
bigbandit  •  16 August 2010, 14:20

bai prostii pamantului ziarirstii lu peste radut e mijlocas OFENSIV dorel stoica e mijlocas DEFENSIV in memntul in care linga dorel joaca radut sistemul nu e 4-2-3-1 si tot 4-1-4-1 daca spuneti ca va juca superofensiv, daca e cum spuneti voi 4-2-3-1 atunci nu e un sistem ofensiv si nu cred ca radut e bun pentru postul ala radut nu poate juca mijlocas defensiv ori sunteti voi prosti ori ilie .ne convingem diseara.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează