FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OFF

EXCLUSIV În ce condiții va continua Ilie Poenaru la Academica Clinceni: „Abia apoi vom negocia”

Articol de - Publicat vineri, 04 iunie 2021 17:29 / Actualizat sambata, 05 iunie 2021 01:06

Ilie Poenaru, 44 de ani, vrea să rămână la Academica Clinceni, însă pune și condiții. În primul rând, construirea unui lot capabil de performanță și în sezonul următor.

Din vacanță, tehnicianul a dezvăluit pentru GSP care sunt dorințele sale în viitorul apropiat: „Când mă întorc din concediu, sper să ajungem la un acord cu jucătorii pe care îi vrem. Apoi, vom discuta despre prelungirea contractului meu”.

Ilie Poenaru: „Vreau performanță, să atacăm din nou play-off-ul”

„Eu am terminat contractul la finalul sezonului. Urmează să discutăm despre prelungire. Nu a fost nicio negociere până acum, discuțiile pe care le-am avut cu oamenii din conducere, de ansamblu, au fost despre lot. 

După ce stabilim lotul, voi discuta și despre viitorul meu. Nu pot să vorbesc despre prelungirea contractului până nu știu ce lot am, ce buget, ce obiectiv și, în principiu, ce ne dorim de la noul campionat

Vreau performanță, să atacăm din nou play-off-ul. Să nu uităm că Liga 1 e o competiție în creștere, au promovat Rapid, FC U Craiova, CS Mioveni, formații cu bugete considerabile”, a declarat Poenaru pentru Gazeta Sporturilor.

Ilie Poenaru: „Am avut oferte, dar le-am refuzat”

Poenaru tinde la transferuri, dar aspiră și la continuitatea efectivului pe care l-a avut sub comandă stagiunea precedentă la Clinceni.

Eu vreau să rămân. Am avut oferte și le-am refuzat. Și din țară, și din străinătate. În afară nu era momentul să plec, chiar dacă din punct de vedere financiar era mai bine. Am un copil mic, o familie. Dacă plecam, trebuia să-i iau cu mine. Era dificil. 

75-80% din jucătorii alături de care ne-am calificat anul trecut în play-off vreau să rămână. E un nucleu important. În plus, e vorba despre 6-7 jucători pe care mi-i doresc. I-am semnat deja pe Vanzo de la Iași și pe Cioiu de la Pandurii. Se încadrează în principiile mele de joc”, a mai spus Ilie Poenaru.

În ce condiții va continua Ilie Poenaru la Academica Clinceni: „Abia apoi vom negocia”
Ilie Poenaru o pregătește pe Academica Clinceni din 2018

Citește mai multe articole din Liga 1:

Răsturnare de situație! Prețul lui Tănase, mărit: „Să fie sănătoși!” » Salariu fabulos pentru golgeterul lui FCSB

Va reuși Adrian Mutu să producă rezultate în Bănie?

Citește și:
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
„Ce întrebare e asta?” » Drăgușin a ocolit curiozitatea reporterului GSP, apoi Mircea Lucescu s-a răstit: „Care e problema? Și Hagi a făcut-o”
Nationala
„Ce întrebare e asta?” » Drăgușin a ocolit curiozitatea reporterului GSP, apoi Mircea Lucescu s-a răstit: „Care e problema? Și Hagi a făcut-o”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (2)
danut1971
danut1971  •  04 Iunie 2021, 18:28

respect clinceni!respect poenaru!respect rusescu

10156013562479806
Oprisan Niculae  •  04 Iunie 2021, 18:17

Poenaru pune problema gresit.El vrea sa faca lotul mai intai si apoi sa discute despre prelungirea contractului.Daca nu se intelege cu conducerea , ce se intampla?Poate antrenorul care vine dupa el are alte dorinte in ceea ce priveste lotul.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează