Articol de Cezar Titor - Publicat luni, 31 august 2026, 22:52 / Actualizat luni, 31 august 2026 22:55
Rapid - Universitatea Craiova 1-1. Final tensionat în Giulești după ultima partidă a etapei a 7-a din Superliga. Cele două galerii au continuat duelul de la distanță, cu scandări rasiste, injurii, dar și momente în care și-au aplaudat favoriții.
Partida s-a încheiat la egalitate, după golurile marcate de Stevanovic și Stojilkovic, iar imediat după final jucătorii celor două echipe s-au îndreptat către propriile galerii.
În sectorul oaspeților s-a scandat „Am avut și vom avea mereu boală pe țigani”, moment întâmpinat cu huiduieli și fluierături din partea suporterilor Rapidului. Din Peluza Sud au venit, la rândul lor, scandări jignitoare la adresa formației din Bănie.
Jucătorii Rapidului, în fața galeriei
Fotbaliștii giuleșteni au rămas câteva minute în fața peluzei, unde au fost aplaudați de suporteri. „Hai Rapid, ale, Rapid este totul pentru mine, ale”, au cântat fanii alb-vișiniilor, în timp ce jucătorii au stat aliniați în fața galeriei.
Și oltenii și-au chemat favoriții în fața sectorului rezervat oaspeților și au continuat să cânte după finalul partidei.
Suporterii Universității Craiova au scandat „Ungureanu, Nae Ungureanu”, în memoria fostului mare fotbalist al Științei, decedat săptămâna trecută.
„Te vom iubi mereu”, au mai cântat aceștia, alături de jucătorii lui Filipe Coelho. Tot din sectorul oaspeților s-a scandat și numele lui Adrian Rus. Fundașul Craiovei, accidentat, a coborât pe gazon după finalul partidei și a fost salutat de suporteri.
Oltenii au ținut să le amintească giuleștenilor și de titlul din sezonul trecut, scandând „Campionii, campionii, ole, ole, ole”.
Pe măsură ce tribunele s-au golit, atmosfera a rămas tensionată. Din sectorul oaspeților s-au auzit din nou scandări jignitoare la adresa suporterilor Rapidului. Cele două galerii au continuat duelul verbal și după ce jucătorii au părăsit zona peluzelor.
Clasamentul la zi din Superliga
VIDEO | Filip Stojilkovic a restabilit egalitatea
Sursă VIDEO: Prima Sport 1
VIDEO | Stevanovic a deschis scorul în Giulești
Sursă VIDEO: Prima Sport 1
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.